Din ce e făcut Crăciunul nostru - de la zeul Odin, la instalaţia de pom

M-am gândit să vă stric puţin bucuria Crăciunului sau mai bine zis să v-o îmbogăţesc, cu ceva informaţii care leagă această sărbătoare şi toată atmosfera din jurul ei mai mult de istorie decât de bărbosul de la Polul Nord.

Sper ca aspectele prozaice să le găsiţi ce puţin interesante.

La Naţionalizare, în 1948, bobinele cu filme de la Buftea au fost sparte cu toporul

În spatele cortinei, peste un sfert de secol, au fost doi oameni care au reprezentat Cinemateca bucureşteană: Mihai Tolu – redactorul-şef şi Aura Puran – şeful de birou al secţiei documentare a Arhivei Naţionale de Filme. Prezenţi la deciziile importante, cei doi au dat conturul acelui loc în care filmele bune nu erau ascunse de spectatori. Poveştile Aurei Puran sunt strâns legate – veţi vedea – de instituţia căreia i-a dăruit cei mai frumoşi ani din viaţă.

Între filmele difuzate de Cinematecă în perioada comunistă erau multe care ideologic băteau în orice alte direcţii decât ar fi bătut învăţătura de partid

Povestea celor care şi-au petrecut nopţi întregi la coadă, săptămânal, pentru câteva bilete la Cinematecă este o experienţă de povestit nepoţilor. Nu pentru că în România comunistă nu s-ar fi stat la coadă pentru orice, ci pentru faptul că nişte oameni alegeau să-şi petreacă o noapte întreagă pe stradă pentru a avea ulterior certitudinea că vor putea viziona câteva filme bune. Pătrundem în acest univers privat graţie cunoscutului istoric şi profesor Bogdan Murgescu; acesta era, în anii ’80, unul dintre tinerii însetaţi de film şi de cultură cinematografică. Începând cu debutul studenţiei, în anul 1982, viitorul profesor Murgescu a frecventat cinematograful de arhivă şi ne-a mărturisit frânturi din bucuriile, sacrificiile şi atmosfera acelei perioade.

Interviu cu profesorul Bogdan Murgescu, în anii ’80, fericitul posesor al unui abonament la Cinematecă. 

Domnule profesor, de ce mergeaţi la Cinematecă?
A fost o perioadă de foame culturală. Ştiam că se difuzează filme bune, care merită să fie văzute. Cred că prima oară am auzit povestindu-se despre Cinematecă într-un grup de prieteni. Pe de altă parte, aici, cel puţin când am frecventat-o eu, era unul dintre locurile foarte puţine unde se putea avea acces la acest tip de cultură. În România acelor vremuri exista un program de televiziune sărăcit, care cuprindea foarte puţine filme. Dintre acestea erau şi mai puţine cât de cât onorabile din punct de vedere artistic. Oferta cinematografică era şi ea destul de modestă şi, de multe ori, cu filme mai degrabă de consum ieftin, decât cu filme de artă. Marea dorinţă a multora era de a vedea filme care aveau valoare artistică. Pe lângă acesta, pentru mine era şi un anumit interes profesional: voiam să ştiu, pe de o parte, cum se reflectă istoria în film, pe de alta, cum se manifestă aceasta ca expresie a culturii unei societăţi.

Cinemateca bucureşteană, locul filmelor „interzise” de comunişti

Începută ca o curiozitate, atracţia faţă de imaginea filmată va deveni o constantă a societăţii moderne şi o parte a universului cultural şi cotidian. Dacă ar fi să comparăm cu ceva apariţia cinematografului, invenţia lui Gutenberg ar fi, probabil, cel mai potrivit termen de referinţă; căci aşa cum cartea a adus informaţiile mai aproape de fiecare individ în parte, tot aşa, pelicula ne-a apropiat de imaginile în mişcare.

Dezvoltarea de o manieră explozivă a filmului, cu tot ce presupune acesta – de la săli de proiecţie la noi invenţii tehnice, la curente artistice, la propagandă, ba chiar la lărgirea universului imaginar a fiecărui individ în parte – este un fenomen comparabil probabil doar cu revoluţia informatică. Totuşi, agresivitatea şi repeziciunea ce îi caracterizează creşterea fac în aşa fel încât filme, procede artistice sau tehnice să treacă neobservate. Se ajunge ca la un moment dat să nu mai poţi privi înapoi.

NU Praktiker!

Ceea ce urmează să citiţi este pur şi simplu opinia mea venită din experienţa mea personală sau a celor de lângă mine, iar dacă aţi descoperit o variantă care să realizeze un echilibru între raportul dintre pret şi calitate în cazul acestui retailer, chiar vă rog să mi-o comunicaţi şi mie.

De ce să NU cumpăraţi de la Praktiker!

Nu sunt de meserie zugrav, tâmplar sau alt handyman. Experienţa mea se bazează pe diversele renovări făcute de-a lungul vremii. Am cumpărat de aici de la cuie, şuruburi, dibluri, capace de toaletă şi alte consumabile până la uşi de interior, baterii de chiuvetă, de duş etc.

Reclamă la BCR - mama ce gafă!

Probabil cu totii recunoaştem din această poză clipul de la BCR, care imită celebra de acum scenă din Basic Instinct, cu Sharon Stone şi Michael Douglas.

Indrăzneaţă idee! Totuşi nepotrivită total pentru o banca!

In trecut BCR ne obişnuise cu ideea ca din cand in cand au si reclame indraznete. Cea cu sotul prins in casa cu amanta pentru ca sotia a scapat de actele bancare mult mai repede decat se astepta acesta, este este un exemplu destul de bun.

Întâmplări şi poveşti din Alaska: de la urşi, la coaste rupte (I)

Dincolo de tot ce v-am spus până acum, sunt o serie de poveşti care mă privesc mai mult pe mine. Fac parte din acea serie de lucruri care te formează şi te construiesc într-un anumit fel. Şansele să dai peste aceste poveşti sunt mici pentru că diversele conjuncturi mai fericite sau mai triste mi se par mai greu de atins în mod curent şi doar printr-o întâmplare ai putea să ai parte de ele.

Voi alege să le povestesc aleatoriu fără un curs cronologic, chiar dacă toate ţin doar de perioada de muncă din Alaska, lăsând deoparte aminitirile şi impresiile de călătorie pe care o să le relatez într-un material viitor.