marți, 20 martie 2012

O relaţie încurcată: banii, biserica şi patrimoniul

Banii. Aceasta este problema pe care o invocă cel mai adesea autorităţile în România când e vorba de a înfăptui ceva. Patrimoniul, în general, este printre ultimele domenii din agenda aleşilor noştri. Asta pentru că nu strigă, nu ameninţă, nu moare, nu poate fi cumpărat cu un kilogram de orez şi o sticlă de ulei şi are un mare dezavantaj: nu votează. 
Biserica Ortodoxa din Chinciuş are nevoie de reparaţii urgente

De aceea şi bugetul pentru cultură şi patrimoniu este atât de mic, încât nu se vede. Nu vom discuta acum aceste deficienţe, ci modul în care se administrează acei puţini bani care în cele din urmă ajung. Se pot observa o serie de neconcordanţe şi nepotriviri în ce priveşte modalitatea de finanţare a puţinelor proiecte care în cele din urmă primesc bani de la buget. Nu putem decât să prezentăm faptele şi să vă lăsăm pe dumneavoastră să trageţi concluzia finală: de ce e aşa?

Pentru o mai clară concluzie vom analiza două cazuri despre care am scris în urmă cu câteva săptămâni: Casa Sofian din municipiul Botoşani şi bisericile de lemn şi/ sau zid din Oltenia, pentru care asociaţia Alexis Project a realizat o carte ce prezintă starea de degradare a a acestora. Am ales aceste monumente urmând următoarele considerente:

1. Toate sunt monumente istorice de importanţă locală sau naţională - categoria A sau B

2. Cele mai multe dintre ele (cartea face referire la unele elemente din diverse ansambluri arhitecturale n.r.) sunt într-o stare avansată de degradare şi necesită reparaţii urgente.

3. Cele două puncte de mai sus sunt principalii factori care determină Institutul Naţional al Patrimoniului şi Ministerul Culturii să includă sau nu un monument în Planul Naţional de Restaurare.

4. Ar mai fi un aspect: toate sunt sub oblăduirea aceluiaşi stăpân - Biserica Ortodoxă Română
Totuşi există o curiozitate inexplicabilă: de ce acolo unde proprietarul manifestă un interes specific, monumentul a intrat în PNR şi unde nu, este direct interesat la nivel înalt (cel puţin eparhial, dacă nu mitropolitan n.r.) imobilul nu are nicio şansă? În plus, de ce doar statul trebuie să investească într-o clădire donată unei instituţii autonome, care se manifestă exact ca o societate privată?

Planul Naţional de Restaurare - împărţit aleatoriu?

Cu privire la atribuţiile Institutului Naţional al Patrimoniului, iată ce se menţionează pe site-ul instituţiei: „Institutul Naţional al Patrimoniului elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi supune aprobării acestuia Planul Naţional de Restaurare (PNR) şi asigură atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de restaurare, conservare, protecţie şi punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta, potrivit legii (HG 1258/2001). Planul Naţional de Restaurare este principalul program al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care se alocă fonduri provenite de la bugetul de stat pentru lucrări de restaurare a patrimoniului arhitectural din România. Numărul mare de obiective care necesită intervenţii urgente de consolidare a structurii de rezistentă, restaurare a componentelor de arhitectură sau artistice, comparativ cu sumele alocate de la bugetul de stat si nesemnificativa participare la cofinanţarea lucrărilor de către proprietari a determinat conceperea şi utilizarea de noi criterii pentru stabilirea priorităţilor in finanţarea lucrărilor din Programul Naţional de Restaurare."

Altfel spus, PNR este unicul program prin care statul, respectiv Ministerul Culturii, finanţează clădirile de patrimoniu. Teoretic, criteriile după care se împart banii ţin de stadiul de degradare şi de importanţa clădirii. În cele două articole „S.O.S. bisericile Olteniei!" şi "Casa Sofian, o ruină cu un proprietar de lux, folosită doar la fotografiile de nuntă" am prezentat pe larg cazurile monumentelor şi am arătat şi stadiul proiectelor, dacă acestea există. Totuşi, dintre multele imobile care se află sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române, doar casa Sofian se afla în PNR. În plus, banii nu vin decât de la stat fără aportul financiar al beneficiarului: Mitropolia Moldovei şi a Sucevei. Este interesant că dintre zecile de biserici care stau să cadă în întreaga ţară, este ales în Planul Naţional de Restaurare un monument care va servi B.O.R. drept Centru Cultural - Ecumenic.

Problema că s-ar acorda bani Casei Sofian din Botoşani de la Ministerul Culturii este una falsă. Directorul Direcţiei de Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu, chiar ne atrăgea atenţia că din articolul menţionat mai sus s-ar înţelege că Ministerul Culturii, al cărui reprezentant în teritoriul este domnia sa, ar fi vinovat că nu s-a făcut ceva cu acest imobil. Nu aceasta era ideea, ci întrebarea corectă este: manifestă cineva vreun interes deosebit pentru Casa Sofian în detrimentul celorlalte şi de ce aceasta este reparată doar pe banii statului? De ce proprietarul sau administratorul actual nu a primit o serie de sarcini financiare cu privire la acest imobil? Iar dacă statul ar avea obligaţia să refacă monumentele patronate de B.O.R., atunci celelalte monumente de ce nu sunt în program?

Cel mai probabil există un interes deosebit ca acest monumentl care nu este locaş de cult, că de aşa ceva B.O.R. nu duce lipsă, să fie refăcut. În privinţa celorlaltor monumente istorice care în schimb sunt biserici, acest interes este doar la nivel declarativ, lipsind în fond.

Click pe imagini pentru a vedea mai multe fotografii



Adrian Gheorghe, directorul ONG-ului Alexis Project identifică, astfel, o serie de vinovaţi pentru dezastrul generalizat din Oltenia: „există entităţi desemnate legal din rândul Bisericii Ortodoxe, ale administraţiei locale/centrale, precum şi instituţii descentralizate teritoriale aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, ce nu îşi exercită optim atribuţiile specifice pentru salvarea şi prezervarea patrimoniului naţional religios. Asistăm astfel la imagini cu biserici «jupuite», fresce/elemente de mobilier/structuri de rezistenţă distruse, termopane montate pe monumente de secol XVIII, instalaţii electrice sau de climatizare fixate impropriu în zidăria originală, icoane şi cărţi de patrimoniu naţional depozitate în condiţii improprii sau înstrăinate către persoane fizice neautorizate". Autorul menţionează demersul Mitropoliei Olteniei, administratorul obiectivelor de patrimoniu menţionate, de a iniţia proiecte de restaurare, însă surprinde greutatea cu care se implementează acestea din cauza insuficienţei resurselor financiare.

Banii sunt într-adevăr o problemă, dar împărţirea lor lasă la fel de mult de dorit. Este foarte bine că se reface Casa Sofian, că a fost inclusă în acest plan, dar oare s-a făcut corect această selecţie?

Click aici pentru mai multe imagini



Biserica Ortodoxă Română - un mare proprietar de clădiri de patrimoniu

Potrivit tradiţiei româneşti, tot ce avea mai bun o comunitate era investit în locaşul reprezentativ - biserica; acest lucru a fost unul cotidian până în epoca modernă. Că patrimoniul ecleziastic nu mai reprezintă însă, în timpurile noastre, o prioritate este însă o realitate crudă. Totuşi acest bun cultural şi istoric are în fapt un stăpân, şi încă unul foarte puternic: Biserica Ortodoxă Română. Multă vreme biserica a fost parte integrată a statului, manifestând puteri similare cu cele ale stăpânirii laice sau chiar mai mari. Epoca modernă, la noi începând cu Alexandru Ioan Cuza, a aşezat relaţia biserică-stat pe un alt fundament. Modelul bizantin în care statul şi Biserica se împleteau a fost schimbat cu cel al Revoluţiei Franceze. Astfel statul a devenit laic, iar Biserica o instituţie autonomă şi separată de acesta. Acest lucru nu este un secret, ci este consemnat chiar în statului B.O.R. în primele articole: "Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi în lucrarea sa pastorală, misionară şi administrativă. (...)Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici şi mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispoziţiilor prezentului Statut şi altor dispoziţii ale autorităţii bisericeşti competente."

Nu este niciun secret nici faptul că în gestiunea B.O.R. au rămas toate aceste locaşuri reprezentative ale comunităţilor şi că în prezent peste o treime din monumentele înscrise pe Lista Monumentelor Istorice aparţin B.O.R. Problema se pune cu administrarea lor din punct de vedere al reparaţiilor şi al restaurărilor. Aici biserica se dă la o parte. Sunt sute de locaşuri de cult, nu doar cele menţionate în lucrarea S.O.S - Zestrea culturală a Olteniei, într-o stare deplorabilă pe care degeaba încearcă să le repare unii preoţi mai vrednici.
Dilema care rămâne este cum ar trebui tratată Biserica în raport cu patrimoniu? Legea spune că se poate recurge la amenzi împotriva proprietarului dacă acesta nu are grijă de imobil. Totuşi, în practică am văzut adesea că directorii direcţiilor de cultură se feresc să dea amenzi la stat şi prin extensie Bisericilor. Toate instituţiile care au vreo legătură cu statul sunt oarecum ferite de amenzi pentru că astfel s-ar strica relaţiile la nivel local între autorităţi. Astfel ocaua privaţilor e mai grea decât a bugetarilor, iar B.O.R., deşi în practică o instituţie autonomă - aproape la fel de independentă ca şi o societate privată, beneficiază de "bunele tratamente", care deşi nu sunt prevăzute undeva se aplică destul de des, după cum am văzut şi în cazul Cetăţii romane de la Dinogeţia.

Mai mult decât atât, Biserica nu participă la renovările de la Botoşani, ascunzându-se sub umbrela aceloraşi bune tratamente şi a fricii de Dumnezeu a oamenilor. În fond, cum să spui nu? Legea-i lege pe hârtie şi cel mult la Bucureşti. Astfel, puţinii bani care merg în acest domeniu sunt direcţionaţi cu atenţie, respectând formal prevederile legale, dar mai presus, diverse interese.