miercuri, 10 februarie 2010

La limita oboselii

După două zile de nebunie ... am ajuns să mă simt ca in Alaska (nu că afara nu ar fi ca acolo). Peste 12 ore de muncă e deja prea mult. Hm, cândva, mai exact acum vreo 3 ani lucram cam 16 si abia atunci mă simţeam ca în acest moment. Sunt obosit ... nu am niciun gând şi nicio mulţumire. Probabil asta e cel mai rău! Mi-aş fi dorit să fie un pic diferit, să mă bucur că fac ceea ce îmi place, dar nu. E încă departe. Vreau să dau ce e mai bun în mine, dar simt că nu e încă momentul şi locul.

Da, fac tot ce îmi stă în puteri ca formele pe care trebuie să le şlefuiesc să fie lucitoare, dar substanţa e goală.

Vreau prea mult şi prea tot dintr-o dată... mi s-a spus că sunt prea tânăr şi că atitudinea de tipul asta nu o să îmi aducă satisfacţii. Auzi, prea tânăr, prea entuziast. Şi totuşi cum ar trebui să face ceva cu toată inima dacă nu eşti proaspăt şi deschis.

Inteligenţa şi experienţa nu pot suplini complet plăcerea ... oboseala e o limită murdară.