luni, 6 octombrie 2008

Despre sex în comunism

Citeam zilele trecute articolul din Dilema Veche despre Eradicarea instinctului plăcerii, al Mihaelei Miroiu. Dincolo de povestea emoționantă, a unei lumi pe care nu am cunoscut-o decât din cozile de la pâine la care, copil fiind, trebuia să îi înlocuiesc pe ai mei pentru câteva ore, se regăsește o realitate macabră a celor care și-au petrecut cei mai frumoși ani sub mantia comunistă.

Totuși cred că există o alunecare spre victimizarea mai degrabă a femeii decât a bărbatului. Din ceea ce am citit, bărbatul se regăsește pe post de agresor sexual și lucrurile nu stau deloc așa.

În lipsa unei proprietăți private de care să se îngrijească, a unei femei pe care să o iubească și trupește (autoarea înseși, pe bună dreptate, afirmă că viața de cuplu murea și din cauza singurei metode sigure de contracepție, abstineța), individul se retrăgea în filosofia de pahar. Nivelul alcoolismului în România atinsese cote alarmante, chiar dacă statisticele nu arătau acest fapt.

Violența în familie era un fapt comun, pentru un număr însemnat de cupluri. Cu acest flagel ne luptăm și azi.

Fuga de muncă, ca dracu de tămâie, e o altă meteahnă comunistă.... dar să nu dăm din una în alta. Și bărbatul simțea partidul în patul conjugal și își înghițea amarul în sticla de votka Săniuța.

Mă întreb uneori de ce totuși oamenii sunt nostalgici după acele vremuri? Poate tranziția asta de 20 de ani îi face să își dorească ceva mai multă siguranță sau poate că memoria îi înșeală, îi păcălește cu selecțiile celor mai bune momente... Cine știe, poate amândouă!