luni, 24 ianuarie 2011

Un scandal monden evitat: Căsătoria lui Carol al II-lea

Căsătoria prinţului moştenitor Carol cu Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, în 10 martie 1921, a fost un eveniment monden pe care presa din România aproape că l-a ratat.

Spre  deosebire de ce se întâmplă azi, când un eveniment mult mai mărunt – ca o simplă petrecere la care a luat parte prinţul moştenitor al Marii Britanii, văzut apoi ieşind în compania unei doamne – ar ţine prima pagină a ziarelor, nunta prinţului moştenitor al Coroanei României în data de 10 martie 1921 aproape că a trecut neobservată.

Fotografie   realizată în 8 mai 1921, la Bucureşti, la întoarcerea tânărului cuplu din luna de miere
Explicaţiile sunt dintre cele mai diverse. Pe de o parte, ţin de încrederea mare acordată de români monarhiei, sentiment consolidat de noile legi: agrară, respectiv, cea electorală, dar mai ales de câştigarea războiului. Date fiind circumstanţele, presa nu putea să lovească în această imagine, încercând să scoată un scandal din nunta lui Carol.

Pe de altă parte, se cunoşteau condiţiile în care se realiza această unire şi mulţi considerau că timpul aventurilor tinereşti ale prinţului Carol s-a încheiat şi că acesta, ca şi tatăl său, regele Ferdinand, se va concentra mai mult pe cariera de şef al statului, renunţând să mai fie preocupat de „fuste”.
Poate lucrul care a asigurat o discreţie foarte mare a fost chiar faptul că ceremonia s-a ţinut în Grecia şi nu la Bucureşti.

Familia regală din România trebuia să spele cumva ruşinea pe care viitorul moştenitor al tronului o făcuse în timpul războiului, când a fugit cu Zizi Lambrino (Ioana Maria Valentina Lambrino) la Odessa, unde s-a şi căsătorit în 1918.

După ce au obţinut anularea mariajului, „zvăpăiatul” prinţ a fost adus acasă şi căsătorit cu prinţesa Greciei, căutându-se astfel o întărire a legăturilor cu această ţară. Naşterea lui Mihai pe data de 25 octombrie 1921 părea să pecetluiască evenimentul monden al anului care fusese aproape ratat de presa românească.
Cu siguranţă, toate acestea au contribuit la faptul că ziarul „Universul” a apărut în data de 12 martie 1921 cu un articol pe prima pagină, în care anunţa fugitiv nunta moştenitorului tronului. Ironia sorţii face ca acest eveniment din viaţa lui Carol să însemne cam tot atât cum a şi fost tratat, adică un aspect pasager. La foarte puţin timp de la naşterea lui Mihai, Carol uită de atribuţiile sale, atât cele părinteşti, cât şi cele de moştenitor al Coroanei, şi alege să plece din ţară cu noua sa amantă, Elena Lupescu, în 1925 renunţând la tot.
Trei ani mai târziu vine şi divorţul între Carol şi Elena. Împăcarea din 1930 s-a făcut la insistenţele guvernului şi a durat la fel de mult ca şi o promisiune electorală. Prinţesa Elena, cum a fost numită după 1926, a ales să se autoexileze în Italia.

În 1940, s-a întors în România, la chemarea regelui Mihai, care ocupase tronul şi care i-a acordat titlul de Regina Mamă Elena a României. Când, în 1947, Mihai I a abdicat, Regina Mamă Elena s-a întors în Italia şi, de atunci, şi-a împărţit viaţa între Florenţa şi Lausanne. S-a stins din viaţă în Elveţia, la Lausanne, în 1982, la vârsta de 86 de ani.

Profil: Regina Elena

Principesa Elena, prinţesă a Greciei şi Danemarcei, născută în 1896, era fiica Regelui Constantin I al Greciei şi a Reginei Sofia de Prusia. S-a căsătorit cu Principele Carol la 10 martie 1921, dând naştere, la data de 25 octombrie a aceluiaşi an, lui Mihai, viitorul rege Mihai I al României. Destinul acestei femei, care a primit titlul de Dreaptă între Popoare, oferit de statul Israel acelor ne-evrei care, prin efortul lor, au contribuit la salvarea evreilor persecutaţi, este unul trist şi discret. A încercat să fugă de ochii presei, autoexilându-se când soţul ei umbla cu diverse amante. A revenit în 1940 ca să îi fie sprijin fiului ei Mihai. În timpul războiului a reuşit să salveze de la moarte mii de evrei din Transnistria. În 1947 a luat iar drumul pribegiei alături de fiul ei. În 1993, când i s-a oferit post-mortem titlul amintit mai sus şi a fost înscrisă pe Zidul de Onoare de la Ierusalim, se împlineau 11 ani de la trecerea ei în lumea celor drepţi.

Liniste la comanda

Ma gandeam la o stare de spirit de care aveam nevoie la un moment dat azi si surpriza. Am dat pe youtube - liniste - şi am gasit asta. Nu stiu cum vi se pare, dar pentru mine a avut efect.

vineri, 21 ianuarie 2011

Noul Batman, teatru de păpuşi la Bucureşti?

Răsfoind azi presa dâmboviţeană am observat o ştire care la o prima vedere ar putea umfla în pene pe toţi Miticii din Bucureşti şi de ce nu pe tot românul:

"Cea mai nouă peliculă din seria "Batman" - "The Dark Knight Rises" -, ce va fi regizată de Christopher Nolan, ar putea fi filmată în Bucureşti, în primăvara acestui an, au declarat reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. 

"A fost o întâlnire la Primăria Capitalei, pe teme tehnice, la care eu am ajuns aproape de sfârşit. Ştiu doar că regizorul  Christopher Nolan a lăsat o listă cu locuri din Capitală unde doreşte să filmeze pentru un viitor proiect,  care va fi analizată de conducerea municipalităţii", a declarat, joi, pentru Mediafax, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Întrebat care ar fi locurile în care regizorul Christopher Nolan ar vrea să filmeze, Oprescu a dat ca exemplu Centrul Istoric şi strada Edgar Quinet.

Potrivit unor surse, filmările s-ar putea desfăşura şi la Palatul Parlamentului, câţiva membri ai echipei de filmare vizitând deja câteva săli ale clădirii.

În rolurile principale ale filmului sunt distribuiţi Christian Bale (Batman) şi Anne Hathaway (Catwoman).
"

Până aici toate bune şi frumoase. Totuşi mi-l imaginam pe super eroul copilăriei mele atârnat prin pădurea de cabluri ce atârnă prin tot oraşul ca nişte liane nesfârşite, gata oricând să îţi pună viaţa în pericol la primul vânticel mai puternic sau la primul îngheţ.

Poate regizorul se gândeşte să facă mai degrabă un teatru de păpuşi... Oricum pe la noi se poartă marionetele.

miercuri, 12 ianuarie 2011

„Jurământul” sau Stalin înainte de toate

Pelicula sovietică „Jurământul”(1946), a regizorului gruzin Mihail Ciaureli, este una dintre „capodoperele” cinematografiei de partid şi ale realismului socialist revoluţionar al vecinilor de la Răsărit.

Chiar  dacă în URSS nimeni n-ar fi avut curajul să întrebe cum s-au irosit milioane de vieţi, folosite drept carne de tun în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, întrebarea persista în mintea multora. Aşa că turnarea unui film despre „măreţele” realizări ale conducătorului iubit şi ale poporului sovietic era mai mult decât binevenită. Imaginea pe care pelicula „Jurământul” încearcă să o impună este una a sacrificiilor colective şi a unui lider înţelept şi uman.

Deşi informaţiile pe care le poţi obţine astăzi despre un film atât de propagandistic sunt extrem de rare, în anii de după „eliberarea roşie” a României ele erau prezente în toate gazetele de specialitate. Rusificarea şi mai ales sovietizarea imaginarului şi a mentalităţii româneşti se producea la toate nivelurile.

Subiectul filmului este unul cât se poate de politic: jurământul pe care Stalin îl face la mormântul lui Lenin şi realizările înfăptuite sub comanda sa, cu sacrificii supraomeneşti ale poporului ales să ducă societatea umană pe culmile comunismului. Firul epic este şi el unul plicticos, previzibil şi canonic (în sensul liniei de partid). O familie de ţărani georgieni (asemenea lui Stalin), care suferă din cauza culacilor, a războiului civil şi apoi a celui de-Al Doilea Război Mondial şi care pierde toţi membrii familiei cu excepţia femeii-mame. Aceasta din urmă este dată drept exemplu de Stalin ca mamă eroină, femeia care a dăruit totul pentru ţara sa.

Ales să-l interpreteze pe Stalin, actorul Mihail Ghelovani afirma într-un interviu, la pu­ţină vreme după lansarea peliculei: „M-am străduit să absorb în mine toate cunoştinţele şi impresiile despre Stalin şi să-l înfăţişez sincer, liber, natural, în diferitele situaţii şi diferitele perioade ale vieţii sale şi a popoarelor.

Dacă această muncă a mea va ajuta spectatorul să înteleagă: cine este Stalin pentru poporul sovietic şi de ce a devenit dânsul conducătorul acestui mare popor după moartea lui Lenin, de ce este el continuatorul operei lui Lenin, şi de ce e atât de puternică legătura lui cu poporul, cum a ştiut Stalin să cimenteze laolaltă poporul sovietic şi să aducă ţara la cea mai mare victorie din istoria omenirii, eu mă voi socoti pe deplin satisfăcut.”

Articol aparut in revista Historia

marți, 4 ianuarie 2011

Uite cine ar fi fost în locul lui Ceausescu

În ajunul festivităţilor care celebrau împlinirea a 40 de ani de la Revoluţia din Octombrie, pe aeroportul Vnukovo din Moscova avea loc un accident în care îşi pierdea viaţa unul dintre cei mai promiţători lideri ai PMR, Grigore Preoteasa. Moartea sa nu a umbrit sărbătoarea, dar istoria ar fi putut fi alta dacă în locul lui Preoteasa ar fi fost Nicolae Ceauşescu.


Sărbătorirea a patru decenii de la „Octombrie roşu” urma să se desfăşoare cu mare fast la Moscova, în prezenţa reprezentanţilor comunismului din lumea întreagă, în data de 7 noiembrie 1957. Delegaţia românească ar fi trebuit să fie condusă de Gheorghiu-Dej, însă, în ultimul moment, acesta a anunţat că nu poate pleca din motive medicale.

Din delegaţia pusă sub şefia lui Chivu Stoica făceau parte Nicolae Ceauşescu, Grigore Preoteasa, Alexandru Moghioroş, Leonte Răutu şi Ştefan Voitec, restul de până la zece persoane fiind „personal tehnic”. Grigore Preoteasa a fost cel anunţat în ultima clipă că trebuie să meargă la Moscova. În mod normal trebuia să meargă fie el, fie Ceauşescu. Până la urmă, au mers amândoi. După tipicul vremii, avionul era sovietic, după cum era sovietic şi personalul care îl deservea; oameni detaşaţi în interes de serviciu la Bucureşti.
Portret Grigore Preoteasa

După o escală la Kiev, în condiţii meteorologice dificile, avionul s-a prăbuşit în împrejurimile pistei de aterizare, pe aeroportul Vnukovo (Moscova). Accidentul a avut loc la orele 17.58. Concluziile comisiei care a investigat accidentul au fost următoarele: „Cauza nemijlocită a avarierii este greşeala comandantului avionului, Sleakov, care a executat bine zborul de direcţie, dar după ce a văzut (după raportul lui) luminile pistei, probabil, şi-a concentrat toată atenţia la observarea pistei de aterizare şi, în ciuda comenzii date de la pământ, de a nu coborî mai jos, a continuat escala şi a admis pierderea timpurie a înălţimii”. De fapt, s-a stabilit că avionul a coborât mai devreme şi s-a agăţat de vârfurile copacilor din pădure, la o înălţime de 10-15 m, pe un parcurs de 120 m, iar în urma acestui fapt a căzut în pădure, făcând o înclinare spre stânga, şi a luat foc.

„Asta nu era în program”

Toţi membrii echipajului au decedat, iar dintre călători doar Grigore Preoteasa. Ceilalţi au suportat răni uşoare. Rămăşiţele arse ale lui Grigore Preoteasa au fost depuse, pentru o zi, în sicriu sigilat, la Casa Sindicatelor din Moscova, flancat de gărzi de onoare alcătuite din lideri comunişti din lumea întreagă. Sicriul a fost transportat apoi la Bucureşti, cu trenul. Mortului i s-au făcut funeralii naţionale după care a fost înhumat la Cimitirul Militar Ghencea. Deloc lipsit de interes pentru evoluţia acestei lumi este traseul rămăşiţelor pământeşti ale defunctului lider: din cimitirul unde fuseseră îngropate ele au fost mutate, în 1963, în „Panteonul Eroilor”, după 1990 fiind exhumate iarăşi şi încredinţate familiei.
(13 noiembrie 1957. „Scînteia” anunţa, pe prima pagină, sosirea trenului mortuar. Presa de la Bucureşti nu a scris nimic cu privire la accident până în data de 6 noiembrie, deşi accidentul a avut loc pe 4. Zilele dedicate ceremoniilor de la Moscova nu puteau fi umbrite de moartea ministrului de Externe. Informaţiile despre moartea acestuia apar pe prima pagină, abia începând cu 12 noiembrie.)

Potrivit mărturiilor celorlalţi membri ai delegaţiei, Preoteasa era singurul pasager în picioare la momentul accidentului şi se bucura că piloţii nu le-au cerut să poarte centura de siguranţă. Când s-a pierdut controlul avionului, acesta ar fi spus: „Asta nu era în program”.

Portret de lider comunist

Grigore Preoteasa s-a născut în 1915, la Bucureşti. Pentru propaganda în favoarea greviştilor din 1933 a fost arestat şi condamnat la doi ani de închisoare. La Jilava, Doftana şi Văcăreşti a intrat în contact cu capi ai mişcării comuniste. Ca militant şi ziarist „de stânga”, după ascensiunea dreptei, a fost internat în lagărele Ciuc, Caracal, Târgu-Jiu (1940-1944). După 23 august 1944 a fost, printre altele, redactorul-şef al ziarului „România liberă”, director al Agerpres, ministru de Externe (1955-1957).

(Cortegiul funerar,  la Bucureşti. Sicriul sigilat al lui Grigore Preoteasa este urcat pe tun)
Cu câteva luni înainte de deces, Preoteasa fusese numit secretar al CC al PMR pentru sectorul cultură, agitaţie, propagandă. Era căsătorit cu Ecaterina şi avea doi copii: Gheorghe şi Ilinca. În 1980, copiii fostului lider comunist au emigrat în Statele Unite, după ce fiica, Ilinca, a divorţat de Adrian Năstase. Speculaţiile ulterioare spun că accidentul din Vnukovo era destinat secretarului general al PMR, Gheorghiu-Dej, care începuse să-i cam deranjeze pe ruşi pentru că insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. Cum Dej ar fi avut informaţii că i se pregăteşte ceva, ar fi pretextat că are gripă pentru a scăpa din capcană. Oricum, moartea lui Grigore Preoteasa a înlesnit drumul lui Ceauşescu spre şefia partidului.

luni, 3 ianuarie 2011

Cum şi-a schimbat Dracula domiciliul

Povestea creată de romancierul irlandez Bram Stoker a înfierbântat mintea multor producători, scenarişti şi regizori. De la „Nosferatu“ (1922) şi până la ultimul „Twilight“ (2010), imaginea vampirului bântuie sub lumina reflectoarelor. Urmărind statisticile publicate de portalul Imdb.com reiese că sunt 223 de filme în care celebrul conte a jucat vreun rol şi peste 650 de pelicule în care se face referire la persoana sa.


Secvenţă din filmul „Bram Stoker’s Dracula“ (1992)
De asemenea, Dracula este personajul despre care s-au făcut cele mai multe filme pe parcursul timpului, urmat fiind, la ceva distanţă, de detectivul nr. 1 al Marii Britanii, Sherlock Holmes. Cele mai cunoscute filme despre contele din Transilvania sunt „Dracula“ din 1931, „Dracula“ din 1958 şi „Dracula“ din 1992 (cunoscut şi ca „Bram Stoker’s Dracula“). Pelicula din 1931 l-a avut în rolul principal pe Béla Lugosi (actor ungur născut în Lugoj), în cel de-al doilea film rolul principal a fost interpretat de Christopher Lee, iar în filmul „Dracula“ din 1992 a jucat rolul contelui actorul Gary Oldman, căruia i s-au alăturat în celelalte roluri actori faimoşi, precum Winona Ryder, Anthony Hopkins sau Keanu Reeves. Pelicula fost regizată de Francis Ford Coppola.


Afişul  filmului „Dracula“ din 1931
 Totuşi, dincolo de toate cifrele (căci bugetele producţiilor „Dracula“ au cunoscut schimbări semnificative), contele trece şi el printr-o serie de transformări. În primul rând, îşi „schimbă“ domiciliul din Ungaria lui Stoker în România. Lucru nu tocmai bine văzut de români. Apoi, îşi caută o gazdă reală, una pe care romancierul nu o găsise, acesta fiind inspirat mai curând de poveştile despre vampiri care circulau în epoca victoriană. Persoana voievodului Ţepeş, sângeros descris de cronicile germane, a dus la o simbioză între acesta şi contele însetat de sânge, simbioză susţinută de un marketing puternic, din care, dacă am lăsa deoparte naţionalismele defazate, am avea, probabil, serios de câştigat.