luni, 30 aprilie 2012

Despre muzica veche

Întotdeauna am avut o fascinatie catre muzica veche. Imi pare extrem de rau că nu pot ajunge la concertele de gen, dar ascult cu plăcere de fiecare dată cand am putin timp liber sau cand trebuie sa lucrez si trebuie sa ma rup de cei din jur. Am mai pus piese de acest gen pe blog. Azi am facut o mica descoperire... Am gasit o piesa cantata la festivalul Enescu de artisti din toata zona Balcanilor. Mi se pare magistrală. Apoi am descoperit un interviu cu protagoniştii români... cei de la formaţia Anton Pann.

Eu cred ca asta inseamna autenticitate si veridicitate, Si asta ar trebui promovata! Sper să vă placa!



 

marți, 24 aprilie 2012

Istoria sediului abia inaugurat al Bibliotecii Naţionale FOTO

Ieri s-a inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale. După lungi aşteptări şi lucruri mai puţin dorite am pătruns în noul templu cultural al Bucurestiului. se cuvine ca la deschidere sa privim puţin şi în urmă mai ales că lucrurile nu au stat firesc, ci există o intreagă epopee cu acest sediu.


Dacă ideea unui sediu dedicat acestei instituţii s-a înfiripat pe undeva prin anii '60, iar planurile s-au facut prin '70, cutrmurul din martie 1977 a mai întârziat vreo câtţiva ani demararea construcţiei. Aşa că piatra de temelie a fost pusă de conducătorul iubit, în anul de graţie 1986.

Termenul de finalizare era 1990, dar decembrie 1989 a făcut ca acesta să nu se mai respecte. Când a început să se strige Libertate la Bucureşti, sediul Bibliotecii era la roşu cu geamurile puse.

Din acel moment şi până ieri, ar fi putut fi terminată si dată în funcţiune de multe ori însă interese au făcut ca aceasta să ajungă în stare de colaps. Propuneri care mai de care mai creţe - să fie făcută mall, parlament, dărâmată etc - au stat pe masa diverselor guverne.
 În 2007 s-a luat decizia de a se păstra destinaţia iniţială a clădirii şi totodată să fie remodelată. De asemenea cu această ocazie Ministerul Culturii a găsit cu cale să îşi rezerve o bucată drept sediu. Cam acesta a fost tributul pe care a trebuit să îl plătească Biblioteca pentru a se putea muta în casă nouă.

luni, 23 aprilie 2012

La inaugurarea Bibliotecii Naţionale - poveştile unui cititor

Deşi s-a mai inaugurat de vreo câteva ori neoficial, azi, de ziua Marelui Mucenic Gheorghe aducătorul de biruinţă, în anul Domnului 2012, după câteva decenii de aşteptare s-a "început deschiderea", ca sa folosesc termenul preferat de conducerea instituţiei, primului sediu dedicat Bibliotecii Naţionale din România.

Pesimiştii ar spune: Mamă cât a durat! Optimiştii: În sfârşit avem şi noi ceva care seamănă cu ce au alţii prin Occident... Iar realişti s-ar rezuma la: În fine!


Hainele cele noi ale Bibliotecii Naţionale şi zgârceniile ministeriale

Deschiderea noului sediu din Bucureşti al Bibliotecii Naţionale, azi, 23 aprilie, zi dedicată bibliotecarului, constituie finalizarea celui mai important proiect cultural din România, după 1989. Aşteptat cu deosebit interes de toată lumea timp de 40 de ani, acest sediu ultramodern aduce instituţia Bibliotecii Naţionale la standardele mondiale actuale; însă, aşa cum ne-am obişnuit în România, unde se investeşte cu zgârcenie în cultură, există şi o sumă de probleme nerezolvate, pe care biblioteca le va purta după sine şi după momentul festiv...

După cum o descriu cei care lucrează aici, Biblioteca Naţională a României este o instituţie patrimonială esenţială, care conservă, gestionează şi valorifică o parte importantă a tezaurului cultural naţional scris, dar care participă şi la construirea unei societăţi moderne, dinamice şi bine informate, prin asigurarea accesului liber la colecţiile sale, atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare, în scop de educare, cercetare, studiu şi informare.
 Foto: Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi doamna director Elena Tîrziman


Cu privire la dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii în ultima perioadă, doamna director Elena Tîrziman ne-a declarat: „Se cuvine să amintesc, din activitatea Bibliotecii Naţionale, funcţia patrimonială, care este fundamentală şi definitorie pentru o astfel de instituţie, iar aceasta nu a fost întreruptă niciodată. Practic, chiar şi în perioada în care am împachetat, am mutat şi am despachetat, am avut grijă să desfăşurăm celelalte activităţi: am păstrat relaţia cu editorii, s-au atribuit ISBN-uri, ISSN-uri sau orice alte informaţii, s-au notificat noi edituri la Agenţia internaţională de la Londra, Depozitul Legal s-a primit, a intrat în prelucrare etc. Aşadar, tot acest flux patrimonial nu poate fi întrerupt, pentru că dacă-l întrerupem blocăm activitatea editorială la nivel naţional şi lucrul acesta nu se poate întâmpla."

marți, 17 aprilie 2012

Cel mai penibil umor din România

Se spune că românul are darul, poate şi neajunsul, de a fac haz de necaz şi de a găsi umorul în orice. De aceasta dată putem demonstra contrarul. Există o emisiune care se vrea umoristică şi pe care de fiecare dată când zappez printre canale mă opresc să mă înfior la cât de penibilă este.

Ascultam acum vreo 10 ani în urmă voci care spuneau că "vezi dragă Doamne, cât de jos a ajuns Vacanţa Mare pentru că fac doar glume deşănţate". Ba chiar mai mult, unii spuneau că acea emisiune se adresează unui public imbecil. Nu m-am simţit niciodată în targetul lor umoristic, dar totuşi măcar din când în când mai găseai câte un adevăr spus haios încât îţi putea stârni un zâmbet.

miercuri, 11 aprilie 2012

Biblia cu Adevărul, cronica unui scandal - cu informaţii suplimentare II

Aşa cum am primis revin azi cu noutăţile din cronica scandalului pe baza Bibliei apărută cu ziarul Adevarul, precum şi cu informaţii privind Dumitru Cornilescu şi lucrarea sa.


Se spune că noaptea este un paznic bun însă aseară ziarul Adevarul a dat un răspuns la comunicatul Patriarhiei Române pe care se cuvine sa il menţionam şi noi ad literam.

Răspunsul Adevărul, unul de prisos?

"Referitor la comunicatul transmis presei astăzi de Patriarhia Română, cu privire la publicarea Bibliei împreună cu ziarul „Adevărul", conducerea trustului Adevărul Holding face următoarele precizări:
Ziarul „Adevărul" se adresează tuturor cetăţenilor români, indiferent de confesiune. În niciun material de presă sau promoţional, „Adevărul" nu a pretins sau susţinut că Biblia care apare împreună cu ziarul este o versiune ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau sinodală. Biblia e una singură.

Biblia care apare împreună cu ziarul „Adevărul" este Biblia creştină, aceeaşi pentru întreaga creştinătate, indiferent de confesiune. Din punctul nostru de vedere, ea se adresează tuturor creştinilor vorbitori de limbă română. Diferenţele de traducere şi interpretare - care apar inclusiv între ediţiile acceptate de BOR - le lăsăm pe seama bisericilor şi a teologilor.

marți, 10 aprilie 2012

Biblia cu Adevărul, cronica unui scandal - cu informaţii suplimentare

Am văzut săptămâna trecută scriind cu litere de-o schioapă în Adevărul pe prima pagină, că începând de marţi ziarul se va comercializa cu Biblia. Mi-am dat seama din prima clipă că va ieşi un pic de scandal şi multă nedumerire.

Unii s-au gândit că trustul a dat lovitura chiar acum în preajma Sf. Paşti şi mai că îşi biciuiau angajaţii că nu le-a venit o asemenea idee. Surpriză însă! Azi toată lumea, după ce cartea a ieşit pe piaţă cu ziarul Adevarul, ţipă: ba că nu-i bună, ba că popilor nu le place concurenţa, ba că totul se reduce la bani, ba că au fost păcăliţi etc.

Ziarul Lumina, oficiosul Patriarhiei, a dat curs unui buletin de ştiri venit de sus fără prea multe explicaţii:

Biblioteca Naţională, de la deţinuţii din Palatul Justiţiei la un sediu de cinci stele

În primăvara acestui an, pe data de 23 Aprilie, va avea loc un eveniment unic şi de-a dreptul istoric pentru cultura din România: se va inaugura sediul Bibliotecii Naţionale a României.

Este un moment unic pentru că deşi ne-am obişnuit să ştim că această instituţie are un sediu chiar în Centrul Vechi al Capitalei, niciodată nu a fost ridicată o clădire specială pentru bibliotecă. Mereu în chirie, în locaţii pe care alte instituţiile nu le doreau, acest centru nervos al cărţilor din ţara noastră reuşeşte după mulţi ani de aşteptare să fie, măcar în parte, la nivelul instituţiilor similare din Apus. Ce şi cum s-a realizat, dar şi ce mai este de făcut, sunt întrebări pe care mulţi ni le punem. Din acest motiv primul articol care va deschide seria amintită este un interviu în exclusivitate acordat de doamna director a Bibliotecii Naţionale, Elena Tîrziman, publicaţiei noastre.

Biblioteca printre deţinuţii din Palatul Justiţiei

Doamna directoare, din ce am înţeles acesta este primul sediu propriu zis al Bibliotecii Naţionale. Fostul sediu din strada Ion Ghica a avut parte de o inaugurare?

joi, 5 aprilie 2012

Ce-i lipseşte patrimoniului: Ia expertul de unde nu-i!

Probabil cea mai importantă problemă a patrimoniului cultural din România sunt banii. Însă nu unica. Un alt aspect semnalat de mulţi dintre directorii de direcţii de cultură din România este lipsa experţilor şi a specialiştilor în domeniul patrimoniului. Însă nimeni nu a spus vreodată făţiş că nu avem. De altfel ar minţi dacă ar susţine aşa ceva. Cum se poate să avem destul de mulţi experţi şi specialişti acreditaţi, însă aceştia să lipsească cu desăvârşire acolo unde e nevoie de ei? Realitatea din România ne arată cum.

Primul semn de întrebare pe care l-am avut cu privire la acest subiect a apărut când discutând despre Cetatea Giurgiu, domnul director amintea de un proiect de restaurare realizat de un arheolog de la Muzeul Militar. Acest aspect a repărut în dese rânduri când diverse proiecte de restaurare sau conservare mergeau foarte greu şi din cauză că expertul sau specialistul în domeniul patrimoniului - pictor, artist plastic, istoric, inginer constructor, arhitect, restaurator sau proiectant - lipsea. Adesea proiectele aflate în curs de căutări de finanţare purtau semnături ale unor specialişti şi experţi care nu erau din judeţele unde se găsea monumentul. Mi s-a explicat că astfel procesul de obţinere a unor documente este de două ori mai lung ca durată şi cam tot pe atât de costisitor. Cazurile, deloc rare, ale unor biserici care necesită reparaţii fac apel la mai multe tipuri de personal specializat ceea ce reduce considerabil sorţii de reabilitate integrală a unui monument.

Cum stăm în teorie la nivel de cadre specializate în domeniul patrimoniului

Potrivit site-ului cimec.ro în România există: 798 de arheologi de diverse categorii (debutant, specialist sau expert), 1292 de specialişti şi experţi în domeniul patrimoniului cultural mobil, dintre care 504 sunt certificaţi în zona de restaurare-conservare, şi 460 de specialişti şi experţi înregistraţi în domeniul restaurării, conservării şi protejării patrimoniului istoric imobil.

Se cuvine să facem câteva precizări. Patrimoniul cultural istoric din România are mai multe împărţiri. Una dintre ele este după mobilitate: pe de o parte clădiri încărcate de trecut, iar pe de altă parte obiecte. Din descrierea făcută specialiştilor observăm că cifrele sunt oarecum egale în ceea ce priveşte numărul de persoane alocate celor două categori.

Ne vom ocupa de această dată doar de patrimoniul imobil, care la rândul său, potrivit legii, este împărţit în alte 4 categorii: situri arheologice, clădiri istorice, monumente de for public (statui, mausolee etc.), monumente comemorative (plăci funerare, cimitire etc). După cum vedem sunt aproape 800 de arheologi care, potrivit specializărilor lor, se vor ocupa de siturile arheologice, rămânând ca pentru celelalte 3 categorii să avem aproximativ 460 de specialişti (numărul acestora este cu vreo 25 de persoane mai mare pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului).

Făcând o numărătoare a imobilelor cu un bogat trecut înscrise în Lista Monumentelor Istorice - document actualizat anual şi prezent pe toate website-urile amintite, dar şi pe cel al Ministerului Culturii şi Patimoniului Naţional - observăm că în România sunt 29.425 de altfel de clădiri. Fără a aduna bob cu bob, undeva la un sfert dintre acestea sunt situri arheologice. Într-un articol postat în 2007 pe acelaşi website cimec.ro, se arată că în România sunt aproximativ 8500 de situri, ceea ce vine să certifice statistica noastră. Munca arheologilor este legată în general de aceste monumente, aşadar ne rămân ceva peste 460 de experţi şi specialişti pe vreo 21.000 de imobile. Traducând într-o matematică elementară fără să ţinem cont de N variabile există un specialist sau un expert la 45 de monumente.

Sunt regiuni întregi unde nu are cine să facă ceva

Sunt cel puţin două tipuri de probleme majore cu care ne putem confrunta. Prima este o repartizare deficitară a resurselor umane, iar a doua ţine de acele elemente care neplăcut ne caracterizează drept balcanici: diverse interese în obţinerea de finanţări şi nivelul de calificare a unora dintre cei implicaţi în proiecte.

Vom analiza prima problemă în condiţii ideale şi anume:
1. Toţi cei acreditaţi au obţinut aceste calificative pe merit şi sunt competenţi să facă ceea ce este certificat;
2. Proiectele de finanţare pentru dinverse monumente se repartizează corect;
3. Toţi cei implicaţi în proiecte nu au alte interese decât acela de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu la cel mai înalt nivel de competenţe pe care îl poate satisface.

Folosind cele 3 condiţii ideale ca punct de pornire şi privind doar cifrele vedem o discrepanţă mare între media pe ţară - un specialist la 45 de monumente - şi media din Bucureşti - o persoană specializată la 12 monumente. Mai mult decât atât, aproape jumătate dintre experţi şi specialişti, 217 mai exact, sunt în Capitală. Următorul mare oraş ca număr de experţi este Iaşi cu 33 de oameni, urmat de Sibiu cu 17. Media expert-monumente este în Iaşi de 1-49, iar în Sibiu 1-59. Totuşi nu aici sunt problemele cele mai importante. Putem să enumerăm nu mai puţin de 9 judeţe unde este un singur om specializat în patrimoniu. Se poate afirma că multe dintre aceste regiuni nu au aşa de multe clădiri de patrimoniu, dar se ajunge la cifre aberante de o persoană specializată la 500 de monumente.

Dacă lucrurile le-am putea opri aici se pot găsi soluţii: realocarea personalului pe nişte regiuni mai mari, „împrumutarea" unor experţi etc; însă lucrurile sunt mai complicate. Până în prezent am considerat experţii şi specialiştii tot una, însă potrivit legii primii se ocupă doar protejarea monumentelor, iar ceilalţi de conservare şi restaurare. Astfel cei 460 de împart în: 123 de experţi şi 337 de specialişti. Mai mult chiar întâlnim în rândul lor 5-6 tipuri de meserii diferite, de care un proiect poate să aibă nevoie fie de una-două, fie de mai multe: arhitect, artist plastic, inginer constructor, sculptor, istoric, restaurator-chimist, pictor.

Privind în această nouă lumină ce poate face un expert care este singurul atestat într-un judeţ în condiţiile în care el are doar una dintre aceste meserii. Cel mai probabil nu prea multe, dar problema nu este neapărat la el, ci la proprietarul care trebuie, conform legii să se adreseze unor experţi şi specialişti pentru restaurarea casei în care locuieşte sau mai mult a edificiilor pe care le gestionează - cum este cazul multor primării.

Şi puţinul care este se face de multeori prost, dar cu mult „interes"

Dacă introducem şi ultima componentă în sistem şi anume diversele interese şi lacunele unora dintre specialişti, obţinem un peisaj pe lângă care trecum zilnic. Nu putem să aducem acuze directe nimănui încă, dar privind la modul în care în România secolului XXI s-au putut fabrica pe bandă rulantă şoferi la Piteşti, chiar cu acordul şi împreună cu organele de acolo, nu cred că nu există experţi sau specialişti care din diverse considerente, cu un pic de ajutor şi ceva interes au ajuns să deţină această titulatură.

Pe de altă parte există şi cei care au decis să facă din această muncă de restaurare-conservare o sursă de venit constant. În urma discuţiilor destul de aprinse pe care le-am avut cu directorul Direcţiei de Cultură Suceava când l-am întrebat anul trecut de un raport privind starea bisericilor şi mănăstirilor din Bucovina aflate în patrimoniul UNESCO, domnia sa încerca să insinueze că aş fi fost pus de cineva să redactez un material împotriva domniei sale. Acel sau acei oameni care i-ar fi dorit „răul", am dedus noi, că ar fi făcut parte din cei care potrivit spuselor directorului „obţin mai mereu proiecte de restaurare". Cazul din Suceava nu este singular, în Satu Mare vedem că simbolul oraşului este dat către restaurare de către proprietar unei firme care are un specialist acreditat, iar „surpriză", această firmă subcontractează proiectul unei firme al cărei proprietar e chiar patronul.

Tot ceea ce v-am prezentat în ultimul pasaj sunt doar nişte observaţii pe care le-am făcut în timpul documentării articolelor cu pricina, lucrurile ar putea să fie diferite însă vom încerca să facem un exerciţiu simplu pentru a vedea cât timp vor mai avea de suferit multe din monumente ce constituie patrimoniul românesc.

Luăm ca exemplu o biserică de lemn secol XVII din judeţul Mehedinţi. Aici sunt înregistrati doi specialişti: un inginer constructor şi un arhitect. Comunitatea care deţine biserica este foarte săracă şi foarte mică. Să presupunem că Biserica Ortodoxă Română prin organele ei din teritoriu decide cumva să investească ceva spre acel locaş de cult (situaţie ipotetică şi destul de rară). Preotul, om de bună credinţă, trebuie să întocmească un proiect. Dacă pe arhitect şi pe inginer îi găseşte în judeţ, cel mai probabil în Drobeta Turnul Severin, pentru un pictor specialist în restaurare a picturilor murale pe lemn va trebui să bată cale lungă, cu puţin noroc ar găsi unul la Timişoara. Dacă problemele sunt mai grave şi e nevoie de un expert chimist sau de vreun artist plastic cu siguranţă omul nostru va trebui să ajungă la Bucureşti.
Faptul că anumiţi specialişti sunt extrem de rari face ca numărul de monumente care cer expertiza lor să fie mare şi localizate la zeci, chiar sute de kilometri distanţă de reşedinţa sa. În plus numărul acestora poate să fie cu mult mai mare decât media pe ţară de 45 de monumente pe cadru specializat. Astfel angrenarea în mai multe proiecte concomitent este exclusă, iar posibilitatea să ajungă la monumentul luat de noi ca exemplu este într-o marjă de ani. Se poate ca până ajunge specialistul la monument să nu mai fie nevoie să mai vină, pentru că acesta fie e la pământ, fie problemele au fost cârpite într-un mod neprofesionist care a distrus mai mult decât dacă nu s-ar fi intervenit.