luni, 3 mai 2010

Felix Motanul, de la animaţie la avioane

De altfel, au existat numeroase dispute în acest sens, mai ales după ce Felix a devenit celebru şi a început să aducă sume importante. Lucrurile devin mai complicate în momentul în care graficianul Otto Messmer a decis, în 1923, să creeze o nouă versiune a motanului, cunoscut publicului deja din filme, şi să se lanseze cu aceasta în lumea revistelor de benzi desenate.

Imaginea lui Felix, în versiunea desenată de Messmer, a ajuns foarte repede cea de promovare a personajului, prin cărţi poştale, reprezentări pe obiecte ceramice, jucării etc.
Astfel, Felix este primul personaj de film animat care a cucerit şi publicul revistelor de benzi desenate. Totuşi, ascensiunea rapidă de la început a însemnat o la fel de fulgerătoare degradare a personajului când rivalii săi animaţi au apărut pe piaţă în versiune sonoră. Mickey Mouse a fost cel care i-a luat locul lui Felix în preferinţele publicului.


Încercările disperate ale lui Pat Sullivan de a introduce o versiune sonoră a lui Felix au fost cvasi-eşecuri. Până la moartea producătorului, în 1933, Felix devenise doar o amintire frumoasă. Subiectele „educaţionale“ abordate în scurt-metrajele cu Felix, precum prohibiţia şi alcoolismul, dar şi suprarealismul personajului l-au făcut deopotrivă criticat şi popular. În 1933, Motanul era deja istorie. Faima scăzuse, America trecea într-o altă etapă. Norocul i-a mai surâs lui Felix abia în 1936, când producătorul Amadee J. Van Beuren l-a cumpărat, l-a colorat şi i-a dat o nouă şansă. Apariţia televiziunii l-a adus pe motan mai aproape de public, din 1953 rulând primele seriale de desene animate cu Felix.

Oricât de mult am dori să legăm notorietatea personajului de filmul animat, aceasta vine predominant din altă direcţie. Felix a câştigat mai mult ca mascotă decât ca personaj. Motanul este mascota uneia dintre cele mai vechi echipe de basket din Indiana, Logansport High School, dar şi a formaţiei de rock The Queers.
Totuşi, cel mai cunoscut rol ca mascotă este acela de pe avioanele de vânătoare ale escadrilei nr. 31, de pe portavionul Oceana.

Denumiţi „Tomcatters“, piloţii din această escadrilă au devenit faimoşi după ce filmul „Top Gun“, cu Tom Cruise, a fost lansat. Felix a devenit simbolul piloţilor încă din Al Doilea Război Mondial, aceştia luptând sub „culorile“ motanului şi în Coreea, Vietnam şi Irak.

Acest articol a apărut în Revista HISTORIA, Nr. 97, Ianuarie 2010 şi e protejat de legislaţia privind copyright-ul

„King Kong“: „Avatar“-ul perioadei interbelice

În primăvara anului 1933 lumea cinematografică era în extaz. Toţi criticii respectabili de film îşi scriau, plini de aprecieri, cronicile la adresa peliculei „King Kong“. „A opta minune a lumii“ era apelativul ce însoţea ca subtitlu atât articolele de profil cât şi afişele filmului.

Presa străină şi cea autohtonă vuiau deopotrivă: „Cea mai extravagantă fantezie, întrece orice închipuire, cea mai perfectă producţie realizată până acum“ („Morning Post“, Londra), „«King Kong» este cea mai mare senzaţie a anului“, titra publicaţia britanică „Daily Telegraph“, „«King Kong» este plin de emoţii – şi ce emoţii! «King Kong» vă va învăţa noi definiţii ale cuvintelor emoţionant, cutremurător, înfricoşător. «King Kong» este senzaţional!!!“, anunţa „Morning Telegraph“ în New York, iar revista franţuzească „Cine Service“ analiza: „Acest film constituie o performanţă mag­­­nifică, neîntâlnită încă în domeniul tehnicii cinematografice. Tot ce s‑a realizat până acum în domeniul filmului grandios şi senzaţional se prăbuşeşte dinaintea acestui film. Imaginile sunt sugestive şi înspăimântătoare în sinistra lor realitate.“

Revista românească „Cinema“ deschidea numărul din noiembrie 1933 cu imaginea celebrei gorile-gigant peste New York, pe copertă, iar primul text îi era dedicat. „Regizorul a fost nebun când s‑a hotărât să filmeze «King Kong»“, spunea în acest material, citând pe un cronicar american, criticul Ion Golea.
Ce a determinat aceste reacţii în lanţ asupra unui film cu un mesaj mediocru este folosirea pentru prima dată a efectelor speciale pe scară largă. Încercările de până la „King Kong“, în „Voiaj pe Lună“ a lui Melies sau „O lume pierdută“ a machetistului Willis O’Brien (cel care va lucra şi la pelicula „King Kong“), sunt departe de transformarea efectelor speciale într‑un departament de sine stătător în cadrul echipelor de filmare.

Animarea şi supradimensionarea unor modele îl aşază pe regele gorilă pe Empire State Building. Ca subiect, „King Kong“ exploatează frica omului faţă de junglă. La începutul secolului XX, în pofida descoperirilor ştiinţifice pe care umanitatea le făcuse, exista în imaginaţia colectivă ideea că încă nu se descoperise tot pe Terra. Pelicula narează o expediţie pe o insulă îndepărtată, care va duce la capturarea unei maimuţe uriaşe, ce va ajunge în New York. Pentru ca povestea să fie mai palpitantă, gorila se îndrăgosteşte de o frumoasă actriţă (interpretată de Fay Wray).

Momentul de apogeu al filmului este urcarea lui „King Kong“ pe cea mai înaltă clădire de pe pământ din acel moment. Privind peste ani şi cronici, întâlnim apelative similare pentru „King Kong“ din 1933 cu superproducţiile de azi, mai bogate în „D“‑uri. Mesajele sunt uşor modificate în funcţie de ideile la modă, însă importanţa la nivelul artei cinematografice rămâne doar sub spectrul noilor tehnici folosite.

Articolul a fost publicat în revista Historia, nr. 99, din Martie 2010