marți, 29 mai 2012

Despre daci şi urmele rămase de la ei sau dezastrul de la Cetăţile dacilor din Munţii Orăştie - situri protejate UNESCO

Afirmaţiile făcute recent de Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, cu privire faptul că România riscă să piardă statutul de protecţie UNESCO a fortăreţele dacice din Munţii Orăştie este o recunoaştere şi în acelaşi timp un semnal de alarmă referitor la starea jalnică în care se găseşte întreg patrimoniul cultural din ţara noastră.

În acest moment statutul de protecţie UNESCO îşi întinde umbrela asupra a şapte zone de la noi din ţară: Delta Dunării (1991), Mănăstirea Horezu (1993), Bisericile pictate din nordul Moldovei (1993), Așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Fortărețe dace din Munții Orăștie (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999) şi Centrul vechi istoric din Sighișoara (1999). Statutul de monument UNESCO atrage cu sine o greutate de imagine şi o importanţă covârşitoare recunoscută la nivel internaţional, care contează deosebit de mult în promovarea şi marketing-ul care poate fi făcut unui monument sau unui sit arheologic. Toate se transpun în cele din urmă într-un număr mai mare de turişti care se arată dornici să le viziteze.


CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO!

Totuşi problemele pe care aceste edificii, hai să spunem cele mai de preţ ale patrimoniului românesc, le au, arată că nu ştim şi nu suntem pregăţi să-i primim pe aceşti turişti şi mai mult decât atât ne batem joc de moştenirea înaintaşilor şi recunoscută de alţii.

Lipsa căilor de acces, a parcărilor, a locurilor de cazare, a unor utilităţi elementare, slaba gestinoare a traseelor care pot fi urmate de turişti, sunt principalele inconveniente peste care mulţi vizitatori trebuie să treacă pentru a putea să meargă să vadă aceste bijuterii. Dacă unii se dovedesc a fi de acord cu acestea, intervine lipsa de interes pentru obiectivul respectiv şi probabil din cele şapte obiective protejate de UNESCO în România, cetăţile din Munţii Orăştie stau cel mai rău la acest capitol. Acoperite cu vegetaţie, cu o pază şi o gestionare slabă, cu extrem de rare acţiuni de restaurare şi conservare, la discreţia braconierilor şi insuficient explorate arheologic vestigiile sunt la nivlul multora dintre edificiile sau siturile arheologice de categoria A de la noi.

Dacă vă întrebaţi de ce nu vă putem spune informaţii clare cu privire la numărul de turişti români şi străini care vin anual aici este pentru că nu se pot face astfel de statistici - nu are cine! Raportul de monitorizare al CNR UNESCO din 2009 specifică foarte clar acest aspect. La care se mai adaugă unul extrem de revoltător pentru orice turist din lume - nu există personal - ghizi - care să vă prezinte locurile. Sunt doi specialişti de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane care se deplasează aici doar când se fac solicitări exprese. În plus singurul punct de informare din întreaga zonă există la Costeşti.  Şi totuşi dacă aceste monumente UNESCO arată aşa, ce pretenţii ar trebui să emitem în cazul celorlalte care nu sunt de această categorie...

Dacă pentru mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, unele din așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania, biserici de lemn din Maramureș şi centrul vechi istoric din Sighișoara mai există o utilitate practică ce determină o serie de lucrări de reparţie, cetăţile dacice sunt total izolate şi nu deţin acest atu. Delta Dunării intră în patrimoniu UNESCO ca biosfera şi nu este obiect al discuţiei noastre.

Ultimele reacţii ale Ministrului Culturii
Aceste zone intrate în patrimoniul mondial sunt atent monitorizate, nu doar de experţi ai statului respectiv, ci şi de reprezentanţi ai UNESCO. O dată la doi ani se întocmeşte un raport cu privire la starea acestor edificii, în plus şi experţii Comitetului Patrimoniului Mondial îşi fac evaluările şi monitorizările lor.

Totuşi concluziile şi sesizările experţilor rămân fără răspuns de cele mai multe ori, chiar şi acolo unde lucrurile stau mult mai bine decât la Cetăţile dacilor din Munţii Orăştie. Amintim aici şi raportul privind starea de conservare a bisericilor pictate din Bucovina, despre directorul DJCCPN Suceava nu avea cunoştinţă, deşi îi fusese adresat şi domniei sale la vreo şase luni de când acesta fusese întocmit.

Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina
După ce chiar înainte de investitură în programul de guvernare al noului cabinet se amintea între priorităţi că, în cazul cetăţilor dacice "este absolut necesară reglementarea statutului lor la nivel legislativ, oprirea degradării prin implementarea unor măsuri concrete de protecţie, conservare şi restaurare, precum şi eliminarea totală a furturilor de piese dacice prin asigurarea unor perimetre de pază", noul minitru a făcut un drum spre această zonă, iar reacţiile au fost pe măsura distrugerilor.
"Cetăţile dacice sunt protejate UNESCO. Ce facem noi cu asta? Nimic. Şi, dacă cumva vine un control UNESCO, pierdem statutul. Deci dacă nu facem ceva cu urgenţă maximă pierdem statutul de protecţie UNESCO pentru cetăţile dacice", a spus, într-o conferinţă de presă, ministrul Diaconu.
El a adăugat că autorităţile care au atribuţiuni legate de aceste obiective şi Ministerul Culturii trebuie să acţioneze "cu foarte mare viteză". Mircea Diaconu a precizat că situl Sarmizegetusa este aproape în paragină şi "creşte pădurea peste el".

"Ce facem noi cu el? Paragină. Creşte pădurea peste. Arborii de acolo par mai importanţi decât vestigiile. E de neînţeles lucrul acesta", a spus Diaconu.
Ministrul Culturii a anunţat că, în trei săptămâni, îşi propune să dea un răspuns final în ceea ce priveşte rezolvarea problemei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi să adune la aceeaşi masă administraţia publică locală, Consiliul Judeţean, specialiştii şi Ministerul Culturii pentru a găsi o soluţie.
El a promis că în maxim trei săptămâni îşi propune să meargă la Sarmizegetusa pentru a prezenta răspunsul public al ministerului cu privire la soluţiile pentru aceste obiective.
Pentru acurateţea informaţiilor trebuie spus că există surse de informare destul de bogate despre aceste vestigii pornind de la site-ul UNESCO, la cel al INMI (Institutul Naţional al Monumentelor Istorice), la cimec.ro şi altele. De asemenea pe site-ul http://www.cnr-unesco.ro se pot gasi si rapoartele de monitorizare ale acestor edificii.

Ce ar însemna pierderea statutului UNESCO
În primul rând cetăţile dacilor riscă să pierdă promovarea care se realizează prin intermediul UNESCO. De asemenea protecţia şi atenţia deosebită de care au parte aceste edificii va fi limitată la ceea ce se întâmplă cu monumentele aflate în LMI (Lista Monumentelor Istorice), categoria A. Altfel spus sunt de importanţă naţională, dar cum se comportă autorităţile, proprietarii sau gestionarii cu sute, dacă nu mii de astfel de monumente se vor ocupa şi de ele. Ţinând cont că sunt în zone mai puţin accesibile vor rămâne cel mai probabil pradă braconierilor, mai mult decât sunt în prezent. Ca atracţii turistice abia dacă sunt azi vizitate, ce ar însemna o excludere din lista UNESCO, dacă nu o decădere şi mai mare. Lipsa de coordonare în ceea ce priveşte explorarea arheologică, conservarea şi punerea în evidenţă a noilor descoperiri, va fi desăvârşită.

Ce se află sub protecţia UNESCO în Munţii Orăştiei
Cele șase fortărețe care au format sistemul defensiv al lui Decebal şi care fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO sunt Sarmizegetusa Regia, Luncani - Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Acestea, construite în stilul murus dacicus, au fost ridicate între secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr. pentru apărare și protecție contra cuceririi romane. Ele reprezintă o imagine bine păstrtă a Epocii Fierului în România.

1. Sarmizegetusa Regia - Grădiştea Muncelului sau Dealul Grădiştii (capitala regatului lui Decebal), situată pe versantul sudic şi culmile muntelui Muncelu, a fost construită în relaţie cu zăcămintele de fier din vecinătate (de altfel, în zonă au funcţionat cele mai mari ateliere de prelucrare a metalelor din sud-estul Europei. Situl antic este construit în întregime pe terase antropogene: cetatea înconjurată de ziduri, sanctuarele monumentale, atelierele înfloritoare, locuinţele, elementele de captare şi filtrare a apei potabile, apar structurate de un sistem de drumuri coerent şi bine întreţinut. Aspectul grandios al aşezării în momentul cuceririi romane, ca şi funcţiile economice evidenţiate de săpăturile sistematice, i-au determinat pe arheologii sitului să considere complexul de construcţiii care se aliniază de-a lungul a aproape 6 km, ca o aşezare protourbană sau un oraş.
Săpăturile arheologice sistematice din ultimele cinci decenii au evidenţiat trei zone funcţional diferite: 1. cetatea; 2. zona sacră; 3. aşezarea civilă. După cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mărindu-i suprafața, fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcție a acestora. Dintre edifiicile de remarcat este aşa-zisul "Soare de andezit", sanctuarul calendar, dar şi sistemul de drenaj şi de aducere a apei în cetate.

2. Cetatea dacică de la Luncani - Piatra Roşie. Pe platoul denumit Piatra Roşie, situat la 832 m altitudine a fost ridicată o cetate dacică, ce a funcţionat între secolul I a. Hr. şi secolul I p. Hr. Platoul este înconjurat aproape din toate părţile de prăpăstii, singura cale de acces fiind din direcţia estică. Cetatea a făcut parte dintr-un sistem de fortificaţii dacice, având rolul de a apăra capitala statului dac condus de Burebista, Sarmizegetusa Regia, de un eventual atac dinspre nord. Cetatea a fost prevăzută cu două incinte fortificate ridicate în etape diferite.
Prima începută probabil în timpul lui Burebista şi terminată de urmaşii săi, iar a doua construită la sfârşitul secolului I p. Hr., pe coasta estică a dealului, ca un veritabil avanpost. În numeroasele campanii efectuate după anul 1943, au fost descoperite artefacte autohtone şi importate din cetăţile elenistice de pe malul Mării Negre şi din Imperiul Roman. Tot arheologic, s-a stabilit că cetatea a fost distrusă în anul 106, în timpul celui de-al doilea război daco-roman, de către legiunile romane.

3. Cetatea dacică de la Costeşti-Blidaru este cea mai importantă verigă din ansamblul de apărare din Munţii Orăştiei, posedând la rândul ei un sistem exterior de fortificare. Astfel, la est şi nord-est de Blidaru, pe platoul Făeragului şi Grădina Făeragului (558 m altitudine) erau amplasate trei turnuri de pază. Alte turnuri supravegheau împrejurimile de pe Curmătura Făeragului, de la Poiana Popii, Şesul Ciorii şi Poiana lui Mihu. De pe versantul nord-vestic, turnul rectangular de la Poiana Pertii completa sistemul defensiv.
Cetatea a fost ridicată după domnia lui Burebista, în a doua jumătate a sec. I a. Hr., şi are cea mai coerentă planimetrie dintre citadelele dacice, reprezentând o capodoperă a arhitecturii militare dacice. Utilizarea meşterilor, poate şi a arhitecţilor greci, a contribuit la introducerea unor inovaţii constructive. Amplasată pe un deal (705 m altitudine) cu perspectivă către valea Mureşului şi Sarmisegetusa Regia, controlând drumul antic de acces către aceasta, ridicarea cetăţii a presupus iniţial lucrări considerabile de amenajare pentru obţinerea unui platou pe culme şi a unor terase. Se remarcă aici cisterna de apă, boltită, situată la baza platoului superior, a fost construită după tehnica romană din piatră legată cu mortar, fiind alimentată de o conductă din olane.

4. Cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie domina şi supraveghea o întinsă zonă situată la poalele sale, pe malul stâng al râului Apa Oraşului. Pe culmile din vecinătate, la Ciocuţa, Dâlma-Brăiţei şi Cetăţuia Înaltă au fost ridicate alte fortificaţii cu rolul de a bloca accesul către aceasta dinspre vest şi sud. Importanţa sa strategică este deosebită: controlul cetăţuii deschidea drumul către Sarmisegetusa. Făcând parte dintr-un complex sistem de apărare, Cetăţuia de la Costeşti construită între sfârşitul sec. II şi începutul sec. I a. Hr. este cea mai veche dintre fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei.
Cetăţuia cu sanctuarele sale şi aşezarea civilă dezvoltată la poalele sale a fost probabil prima capitală a regatului dac condus de Burebista. Ea va trece în decursul istoriei prin mai multe faze de întărire şi refacere datorate fie introducerii unor noi tehnici de construcţie, fie avatarurilor războaielor daco-romane, ultimul dintre acestea fiind dealtfel şi cel ce a pus capăt existenţei sale în anul 106 d. Hr. Cetăţuia de la Costeşti este un punct de reper deosebit pentru istoria geto-dacilor, fiind prima cetate construită după o planimetrie şi o tehnică nouă de influenţă elenistică (ziduri din blocuri din piatră de talie cu parament dublu), păstrând în acelaşi timp elemente ale sistemul vechi de fortificare, şanţuri şi valuri de pământ. Odată cu cucerirea Daciei de către romani, ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrului de la Bucium.

5. Cetatea dacică de la Căpâlna se află la 2 km de satul cu acelaşi nume, pe Dealul Cetăţii, având altitudinea de 610 m, între Valea Gărgălăului şi Pârâul Râpii. Fiind înconjurat de pante abrupte, singura cale de acces era spre sud-vest, printr-o şa îngustă. Pentru a putea fi utilizat, culmea dealului a fost amenajată în mai multe terase. Sistemul de fortificare, încă vizibil pe teren, este reprezentat de un şanţ, două valuri cu câte un şanţ interior, un zid de incintă şi un turn-locuinţă. Rolul strategic al fortificaţiei era acela de a împiedica pătrunderea în Dacia intracarpatică, pe singurul drum ce venea de la sud de Munţii Carpaţi.
Potrivit cercetărilor arheologice, construirea cetăţii a fost stabilită la mijlocul secolului I a. Hr., în timpul regelui Burebista. Se pare că, după primul război daco-roman (101- 102), în conformitate cu tratatul de pace încheiat între împăratul Traian şi regele Decebal, acesta din urmă a fost obligat să demoleze parţial zidurile de apărare. Înainte de începerea celui de-al doilea război (105), fortificaţia a fost refăcută în mare grabă, folosindu-se chiar şi elemente arhitectonice ale sanctuarului. Cetatea a fost incendiată şi distrusă de armata romană, probabil în anul 106 p. Hr.

6. Cetatea dacică de la Băniţa a fost construită în zona cea mai înaltă a dealului Piatra Cetăţii sau Dealul Bolii, care se află la limita vestică a bazinului văii Jiului (altitudine 904 m). Dealul, înconjurat pe trei părţi de apele râului Băniţa, oferea în mod natural posibilităţi de apărare, accesul fiind posibil doar pe latura de nord, unde, de altfel, sunt amplasate elementele de fortificaţie din epoca dacică. Pantele foarte abrupte ale dealului, precum şi existenţa unor reduse suprafeţe plate, au determinat pe constructori să realizeze lucrări ample de nivelare şi să conceapă un sistem de apărare original: zidurile de incintă, turnurile şi platformele pentru luptă corp la corp, se eşalonează în trepte.
Primul element de fortificaţie este zidul de 115 m lungime, gros de cca. 2 m, ridicat pe pantele de nord şi nord est ale dealului, construit în tehnica murus Dacicus. Intrarea în cetate se făcea prin zona de nord-est, fiind marcată de poartă şi o scară monumentală cu o lungime de 4,50 m; scara are trepte din piatră calcaroasă şi este mărginită de ziduri marginale, cu rol de balustradă din andezit. Cercetările arheologice au stabilit că cetatea a fost construită la sfârşitul sec.II a.Hr. şi a funcţionat până în timpul primului război daco-roman din 101-102 p.Hr., când a fost cucerită şi distrusă de romani. Pierderea cetăţii de la Băniţa, a permis armatei romane să avanseze pe drumul către capitala regatului, Sarmizegetusa Regia, fapt atestat de existenţa castrelor de marş romane de la Jigurul Mare şi Comărnicel.
Mai mult informatii despre aceste cetăţi găsiţi pe www.inmi.ro/dacice/dacice.html

Dacii o discuţie fără sfârşit şi ba chiar contra-productivă
Subiectul daco-geţi a devenitul unul la modă în ultima perioadă. Cunoscători sau nu mulţi îţi ermit să se lanseze în discuţii despre daci. Există o serie de grupări care încearcă să-şi construiască o imagine şi un nume spunând lucruri care sunt departe de adevărul istoric. Ascunzând într-o doză de misticism religios câteva elemente istorice şi amestecându-le cu enormităţi greu de acceptat de orice istoric de bun simţ aceştia oferă imaginea unei conspiraţii generale contra istoriei dacilor pe care îi prezintă drept unicii înaintaşi ai românului de azi.

Iată aici părerile susţinute de această grupare:
VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria noastră

Revista Historia a realizat în luna decembrie a anului trecut un dosar dedicat acestei teme - "Sunt dacii strămoşii noştri". Pentru cei interesaţi să lectureze poziţia pe care acestă publicaţie o adoptă faţă de această problematică click pe linkurile de mai jos:

„Niciunul dintre compatrioţii noştri nu are un stră-străbunic dac de care să-şi amintească”
Sintagma «strămoşii noştri daci» ar trebui discutată
Dacomania sau cum mai falsificãm istoria
Mitul strămoşilor în „epopeea naţională“: Dacii, Columna şi Burebista

Interesant este că dincolo de toate aceste acerbe porniri împotriva istoriei oficiale, pe care o consideră a fi promotoarea unui fals, grupul condus de dentistul Napoleon Săvescu, Mircea Chelaru şi Daniel Roxin, nu a iniţiat nicio acţiune de remarcat pentru păstrarea, conservarea sau restaurea patrimoniului cultural naţional care îi priveşte pe daco-geţi. În afara unor manifestări câmpeneşti, a unor conferinte prin hoteluri scumpe sau a unor filmuleţe pe internet, aportul acestor "iubitori" ai istorie dacilor se dovedeşte a fi doar o relaţie la mare distanţă cu locurile unde au trăit şi s-au luptat dacii. Cum ar spune americanul sunt "friends with benefits", însă beneficiile le obţin doar ei, nu şi siturile arheologice.

vineri, 25 mai 2012

Cum simbolul oraşului Vatra Dorna moare, iar Biserica îi ţine lumânarea

Extrem de celebru în secolul al XIX-lea, când a fost inaugurat chiar de împăratul austro-ungar Franz Iosef şi de de arhiducele Ferdinand, construit după modelul edificiului din Baden Baden/ Germania, Cazinoul din Vatra Dornei îşi trăieşte ultimii ani într-o mizerie de nedescris şi în pragul colapsului, vegheat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care în loc să-l îngrijească, îi ţine lumânarea.



Că şi în alte locuri din România, ceea ce au ridicat alţii şi care ne-a intrat în patrimoniul cultural românesc, nu păstram. Asta nu pentru că nu sunt făcute de români, ci pentru că aşa înţeleg mulţi să îşi respecte istoria şi cultura. Ar fi nedrept să aruncăm vina doar pe reprezentanţii autorităţilor de fiecare dată, deşi mulţi se fac părtaşi la vina comună, dar şi instituţiile de cultură şi culte – între care Biserica Ortodoxă ocupă un loc fruntaş –  firme, proprietari privaţi, administratori, manifestă aceeaşi lipsă de interes făţă de edifiicile pe care le au în gestiune.

joi, 24 mai 2012

De unde am plecat şi unde am ajuns în vreo 15 minute

Am apucat să cumpăr nişte căpşuni. Erau cam prea coapte şi mă mustra conştiinţa să le las să se strice până mâine şi aşa mi-a venit repede să încropesc ceva.

Ştiam cum e reţeta de spumă de căpşuni, dar cum noi am cam abandonat acest element mi se părea mai complicat să încerc ceva de acest gen.

Totuşi am luat cele

400 grame căpşuni
10 gr indulcitor
3 ouă
puţină sare

şi le-am pus la treabă.

În principiul pentru cei care folosesc zahăr reţeta arată astfel (http://biancams76.blogspot.com):

5 albuse
un praf de sare
10 linguri zahar
600 g capsuni curatati + 8 bucati pt decor

Optional
frisca
ciocolata

Etapele sunt aceleaşi şi pentru varianta cu zahar şi cea fără:
1. Se separă albuşurile. Se bat spumă adaugându-se sarea şi treptat zahărul sau înlocuitorul până se întăreşte compoziţia. Ce trebuie să aveti în vedere e faptul că daca atunci când pui zahăr compoziţia creşte, nu acelaşi lucru se intamplă când foloseşti înlocuitor. Spuma se întăreşte, dar e mai puţină
2. Se pisează, blendează sau mixează foarte puţin căpşunele
3. Se adaugă căpşunele în compoziţie si se mai mixează 15-30 secunde.
4. Se dă la rece - cel puţin 30 minute. Ornatul se face după bunul plac şi posibilităţi :) înainte să se dea la rece.

Sper să vă placă!

Iată de la ce am plecat ... şi la ce am ajuns în vreo 15 minute:













marți, 22 mai 2012

La serviciu, între relaţiile normale şi stalker-eală pe Facebook

De curând am participat la ultima conferinţă Ro New Media. Excelent eveniment, chiar dacă s-a vorbit mai mult despre publicitate, marketing şi vânzări decât despre media. Printre vorbitori s-au numărat şi doi reprezentanţi de la Facebook, Bruce Bale şi Alessandro Petrilli, care au explicat cum e cu comunicarea pe această reţea de socializare. 

Nu voi relata acum despre ce au povestit cei doi, deşi au spus lucruri foarte interesante şi chiar utile. Poate cu altă ocazie! 

Totuşi voi face referire la lucrurile pe care cei doi nu le-au spus şi care se transpun tot în mediul corporatist - stalker-eală sefilor şi relaţiile de la job pe reţelele de socializare. Mă voi opri doar asupra Facebook-ului pentru că e cel mai aceesat în acest moment, deşi sincer cred că şi pe Google+, Linkedin sau altele e cam la fel. Oricum Hi5 nu mai este la modă printre ce care se respectă...

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, personal susţin network-ul social creat prin aceste reţele. Poţi să spui şi să afli multe tocmai pentru că oamenii împărtăşesc. Mi se pare interesant, important şi chiar util, dar de aici şi până la a devenit un stalker este un pas important pe care unii îl fac doar pe considerentul că astfel pot să-şi sporească şansele de a obţine ceva.

Voi scoate din discuţie considerentele intime sau de altă natură pentru care unii îi urmăresc pe alţii pe Facebook şi mă voi opri strict asupra relaţiilor de la job.

Pentru a fi mai uşor şi mai explicit voi crea un personaj pe care il voi interpreta la persona întâi. Ceea ce  voi spune în descriere despre personajul pe care îl voi interpreta, nu sunt neapărat lucrurile pe care acesta le crede despre sine. În fond fiecare dintre noi ne considerăm a fi cei mai frumoşi, mai inteligenţi şi mai buni dintre ceilalţi.


Descriere
Nu e cel mai muncitor, ba dimpotrivă - un leneş mascat. Deşi superficial în tot ce face, îi place să se dea drept cel mai ocupat. Răspunde cu emfază tuturor celor care îi par a fi inferiori ca poziţie pe care o ocupă, asta atunci când nu are nevoie de ei. Dacă vrea să obţină ceva atitudinea se modifică în una prietenoasă, în fond trebuie să se găsească vreun prost în companie care să aibă chef şă facă şi treaba lui. În faţa şefilor, mai ales dacă e şi vreunul care l-a ajutat vreodată, are o atitudine umilă, chiar servilă. În plus toate ideile auzite, care intuieşte că i-ar placea superiorului le prezintă ca şi cum ar fi ale sale.

Poziţia pe care o ocupă la serviciu nu refectă nici capacităţile sale, nici studiile efectuate. A ajuns acolo din cauza unei cunoştinţe. Facultatea făcută a fost una particulară, de umplutură, plătită cel mai probabil de părinţi pentru că "copilul mamei" este prea emotiv şi stresat ca să încerce sa dea un examen pe bune la o instituţuie de stat.

Nu are nimic al său, îi place doar ce îl face "cool" în ochii unuia care l-ar putea promova. Sensul cuvântului autentic i se pare că se referă la propria persoană, deşi e un kitsch din cap până în picioare. Nimeni nu îl place, dar mulţi sunt obligaţi să îl suporte. Ce nu îl avantajează sau nu îi e util direct, în general este rău şi îi pute. Acesta e modul principal prin care se diferenţiază de ceilalţi.

Totuşi pentru că are atât de multe lacune pe care le vede ca fiind limite ale sistemului şi nu ale sale, consideră că singurul mod în care poate rămâne în vizorul celor care l-ar putea ajuta să promoveze ar fi să rămână în permanent contact cu şefii.

Eu, stalker-ul
Astfel fiind, intru îi pielea personajului meu şi a apetenţei pentru Facebook. Ce pot să fac? Lucrurile noi, de genul unei participări la Ro New Media nu mă pasionează (asta nu că nu aş auzi ceva interesant, dar poate cineva şi-ar da seama că nu sunt cel mai potrivit pentru jobul meu). Singurul cusur pe care il găsesc celor care se duc acolo e ca sunt hipsteri care nu au ce face. Las că îi supraveghez de acasa pe Facebook şi mă dau ca şi cum aş fi pe acolo. Oricum dacă e vreo idee bună se va găsi vreun fraier să o povestească pe la vreo ţigară, iar de acolo mă descurc.

Revenind la "day basic" printre momentele ocupate cel mai bine e să mă ţin conectat cu ce fac şefii. Şi aşa începe o stalker-eală pe Facebook. La fiecare poză, status, comment, găsesc ceva cu care să mă bag în seamă. Şi nu doar de dragul de amorul artei, că am o părere, ci aşa să mă fac remarcat. Dacă nu prea am ce spune şi mi-e frică să n-o dau în bară cu vreo prostie care îmi stă în vârful degetelor, mai degrabă dau un like.

Nu mă pot limita doar la superiorul direct, oricum e prea puţin şi niciodată nu ştii ce se poate întampla cu el. Oricine îmi dă accept dintre şefi e binevenit spre a fi stalker-it. cert e că atât timp cât ar putea fi o pistă bună pentru orice e bine să îl urmăresc şi să îi intru în graţie. Până la urmă nu cel mai bun ia postul... Vorba aia: oameni suntem, găini mâncăm! Dacă te bagi în seamă cu cineva parcă îţi vine aşa din când în când şi un curaj prostesc să mai ceri şi ceva pentru tine.

Ar mai fi ceva... oamenii mai fac şi greseli si cine stie ce poza mai scapa cineva, iar un mic santaj - asa ca între prieteni - e binevenit, nu? În fond nu contează ce am făcut într-o zi, ci cât am câştigat şi una peste alta parca e mai uşor de câştigat dintr-o monitorizare de acest gen decât să îmi fac treaba.

Ce ar fi bine? Bine ar fi ca alţii să nu se prindă de ce fac eu. Poate le vin şi lor idei şi concurenţa va fi mare. Ce mă bucur însă că mai există şi bun simţ pe la unii şi nu au de gând să mă concureze, că de urmărit nu prea au de ce...










luni, 21 mai 2012

Home alone! De-a "Masterchef" prin bucatarie...

Cand eram mic, deşi eram lăsat adesea singur in casă, aveam zeci de resticţii. Nu aveam voie la: aragaz, butelie, tabloul de curent, sculele tatei, priză, ustensilele mamei etc, ce mai mă plictiseam de moarte!

Iată cam de ce mi-am facut azi chef să fac (foto 1).


Am ajuns la o concluzie, apropo de 30 de ani şi de faptul că vă sunt încă dator cu bilanţul. Când ajungi la 30 de ani nu mai ai toate restrictiile din copilărie. Intr-adevar, nu mai ai nici atat de multa energie, dar cu un pic de creativitate te poti descurca.

Azi a fost o zi mai specială. După ce m-am trezit de dimineata tot roşu pe piele, având convingerea clară că am a treia oara rubeolă sau rujeolă (nu vă pun poze ca să nu vă scadă instant apetitul), primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi târăsc jumătatea mai bună până la spitalul Sanador, ca să mă vadă un doctor. Acolo, după vreo 3 ore de aşteptare, 3 înţepături (mi s-a luat de 2 ori sânge şi mi s-a făcut un vaccin), şi vreo 3 diagnosticuri (care mai de care mai interesant - rubeola s-a transformat într-o infectie cu reactii alergice, apoi in hepatita, ca la urma sa rămână o faringită de doi lei cu reactii febrile alergice), m-am ales cu o reţetă de Strepsils, Paracetamol,Vibrocil (i-am repetat doctorului de vreo 3 ori ca nu imi curge nasul), Aerius (un medicament pentru alergii - i-am spus că urticariile ale mă mănânca asa un pic, nu mai rău decât pielea în mod normal) si un antibiotic Claritromicina (pentru durerile din gat - care ce-i drept mă cam deranjau).

sâmbătă, 19 mai 2012

Ne vindem istoria doar ca să scăpăm de răspundere - Castelul din Pribileşti

Despre Maramureş singurele lucruri pe care turistul român le cunoaşte sunt bisericile de lemn, monumente intrate în patrimoniul UNESCO. Însă istoria şi bogăţia acestor locuri depăşeşte aceste graniţe, impuse de lipsa de interes în a arăta întreg tezaurul maramureşean. 

Aici locurile şi valorile se împletesc şi mustesc de multiculaturalitate, cel mai adesea ignorate în ruină. Dacă ultima oară când am poposit pe aceste meleaguri am vorbit despre starea valnică a Casei Iancu de Hunedoara aflată chiar în centru municipiului Baia Mare, de această dată ne vom opri în asupra castelului Teleki din Pribileşti ce zace în paragină şi astăzi, la trei ani după ce imobilul a fost vândut la licitaţie.
Poate ar trebui să plecăm la drum cu o întrebare: Ştiaţi că în Maramureş se găseşte locuinţa unuia dintre premierii Ungariei interbelice? Castelul Teleki Geza din satul Pribileşti, comuna Satulung, nu este doar un alt castel al unui conte maghiar, trecut în Lista Monumentelor Istorice la categoria A., ci atunci când devii proprietar al ruinelor castelului din Pribileşti, cumperi de fapt o bucată consistentă din istoria Ungariei, dar şi a acestor locuri.

vineri, 18 mai 2012

Despre Dacii de la Adevarul... Drept la replică

Zilele acestea cineva de la site-ul adevarul.ro a descoperit un filmulet al unor domni despre care noi am mai vorbit in două randuri chiar aici:

Am o plăcere masochistă - dacomanii!
Dacii, din nou! Mă apuca groaza!

În urma acestei descoperiri (filmuletul cu pricina nu e recent - e apărut prin Martie a.c.) a apărut o secţiune dedicată dacilor pe site-ul cotidianului mai sus mentionat. De asemenea această secţiune este deschisă de un material al domnului Mălin Bot, redactor şef adevarul.ro, care încearcă să incite puţin spiritele. Multe din celelalte articole prezente în campania adevarul.ro sunt preluate din dosarul realizat de revista Historia în luna Decembrie 2011, care nu au de a face cu doctorul Napoleon Săvescu şi ceilalţi care îi susţin teoriile. Ca cel care a coordonat dosarul Historia despre strămoşii daci mă văd obligat oarecum să răspund provocarii lansate!

marți, 8 mai 2012

to do list - X lucruri de făcut până la 30 de ani

După ce generaţiile părinţilor noştri considerau 25 de ani, respectiv 18 ani pentru bunici şi străbunici, drept bariera dintre tânăr şi adult, azi această cifră este 30 de ani. Am primit o păsuire hai să spunem de vreo 5-10 ani faţă de cei care trăiau acum 100 de ani. Chipurile devenim mai greu adulţi... Oare?

Acest 30 de ani a devenit un fel de ultim tren în care ai voie să faci ce vrei. De altfel cinematografia ne pune la dispoziţie tot felul de astfel de exemple de consumat cu o pungă de floricele in brate (de exemplu "7 Things to Do Before I'm 30").

miercuri, 2 mai 2012

Mănăstirea Coşula - cum se restaurează patrimoniu în funcţie de interese

Aflată la 20 de km sud-est de Botoşani şi datând din 1535, Mănăstirea Coşula îşi întâmpină pelerinii şi vizitatorii cu pisania, aflată deasupra uşii de la intrare, ,,Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a binevoit pan Mateiaş, marele vistiernic de a zidi hramul Sfântului Nicolae, în mănăstirea lui la Miletin s-a început aprilie 23 şi s-a săvârşit în acelaşi an în anul 7043 ( 1535) septembrie 8 zile".


Chiar dacă nu este ctitorie voievodală, întrucât vedem că ziditorul locaşului este este pan Mateiaş Coşolvei, vistiernicul lui Petru Rareş, domnul Moldovei, Mănăstirea Coşula este un exemplu clasic al arhitecturii medievale moldoveneşti şi un loc de liniştire sufletească pentru mulţi. Reamintim şi cuvintele pline de extaz adresate de marele istoric Nicolae Iorga concetăţenilor din urbea Botoşanilor: ,,Aveţi aproape atât de frumoasa Coşula şi Vorona, într-un cadru natural aşa de bogat !".