joi, 16 octombrie 2008

Katherine Verdery, Socialismul ce a fost şi ce urmează, Editura Institutului European, Iaşi, 2003, p. 395 Recenzie

Motto:“În zona socialistă, oamenii şi lucrurile există numai prin dosare... Oamenii reali sunt reflexul dosarelor.”

Geneza, expansiunea şi mai ales declinul comunismului au generat o explozie de lucrări în acest domeniu, cu abordări diverse şi cu puncte care pot fi adesea contradictorii. Cartea de faţă nu este produsul unei cercetări de arhivă cum am fi tentaţi să credem titlu, ci mai degrabă suma studiilor efectuate de autoare, un atropolog american în Romania între anii 1973 – 1989.

Deşi lucrarea de faţă se poate prezenta ca un fel de sinteză a tuturor studiilor efectuate aici de Katheine Verdery, munca ei a fost una de pionierat. Din acest motiv anumite concluzii sau opinii sunt radical diferite sau doar altfel definite decât materialele apărute. Analiza este cu atât mai interesantă cu cât cel care scrie provine din alt mediu decât intelectualitatea română sau chiar europeană. Compararea a două siteme politico-economice distinte, raportarea la o altă scară de valori şi abordarea interdisciplinară.


Cartea este structurată tematic în şapte capitole în felul următor: capitolul intâi este cel care urmăreşte să dea coeziune lucrării. Este mai degraba un liant şi un plan al lucrării. Analiza pare să fie generală. De fapt asta se caută. Punctul acesta se exprimă chiar de la început, dar totuşi cele mai multe exemple sunt cele româneti. Nu putem însă spune că avem de a face cu o deturnare de la titlul iniţial, întrucât sunt pomenite suficiente lucruri şi din din celelelalte ţări ale blocului socialist.


Se pune accentul pe constituirea formală a sistemului mai degrabă decât pe formele de resitenţă pe care le-a generat. Oricum şi această parte a ripostei este amintită tocmai pentru a spori contrastul dintre normalitate şi socialism. Totuşi discuţii începute în primul capitol sunt continuate în celelalte: statul la coadă, lipsirea de iniţiativă, confiscarea timpului liber, modalitatea de repartizare pe sexe a muncii în socialism, naţionalismul şi xenofobia generate de lipsurile din economie, regimul proprietăţii.

Rolul dea dreptul secundar ţi extrem de politizat pe care economia socialistă în acordă consumului se dovedeşte a fi un subiect atât de interesant ca şi jocurile tip Caritas din perioada anilor ‘90.Atenţia se focalizează mai atent pe organizarea timpului în socialism. Se urmăreşte ideea transformării fiintelor uname în persoane sociale. Mentalitatea colectivă, dar şi cea individuală constituie un alt punct de atracţie al cărţii.


Prezentarea curge şi uşor cronologic, deşi autoarea nu caută cu evidenţă acest lucru. Totuşi repere de ordin general fac ca pe masură ce înaintezi în lectură să ai înaintea ochilor evoluţia unor probleme generate de socialism. Astfel colectivizarea îşi caută o rezolvare inedită şi chiar disperata în faimoasa lege 18/1991, autoarea putând nu numai să compare ceea ce credea că se va întâmpla (urmând o perspectivă personală-occidentală care se va ciocni flagrant cu ceea ce s-a petrecut de fapt!), ci chiar să creeze noi concepte – perimetre mişcătoare sau pământuri ce se micşorează sau cresc neaşteptat). Acesta este doar un exemplu!


Asupra unora din situaţiile-probleme, pe care mass media noastră le-a prezentat în diferite culori, lucrarea aduce nişte argumente noi şi uneori de o simplitate şi o logică neaşteptată, specifică unui atent observator extern. Cartea îşi propune să încurajeze studierea socialismului şi a postcomunismului (mai ales că după 1989 partidele comuniste au renăscut ocupând chiar locuri în parlament în ţări care au făcut parte din blocul socialist), a capitalismului şi a unei societăţi civile responsabile să îşi accepte şi înţeleagă trecutul.


Accentul pus pe valorile dobândite într-o societăte civilă competentă să acorde un feedback politicului cu o economie capitalistă şi consumeristă, precum şi pregătirea de specialitate fac din autoare un receptacol special şi distinct. Iată un bun exemplu: „...valoarea forţei de muncă devine în mod paradoxal inforioară valorii bunurilor cei sunt necesare, de vreme ceaşteptarea creşte costul consumului, fără afectarea preţului care trebuie plătit forţei de muncă sub formă de salariu. Cu alte cuvinte făcând consumul prea costisior, cozile permit un transfer de resurse in acumulare. Se converteşte o parte a preţului în timp de aşteptare.” (Katherine Verdery, Socialismul ce a fost şi ce urmează, Editura Institutului European, Iaşi, 2003, p. 83)


Lucrarea pe care o prezentăm nu este nici pe departe prima. De la începutul cercetării sale în România (1973) şi până la prima publicarea a acestei cărţi în 1996, lui Katherine Verdery i-au alte trei lucrări şi un articol: Transylvanian Villagers: Three Centuries of Political, Economic and Ethnic Change (University of California Press, 1983), Compromis şi Rezistenţă: Cultura română sub Ceauşescu (Humanitas, Bucureşti, 1994), National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu's Romania (University of California Press, 1991) şi The elasticity of land: problems of property restitution in Transylvania in „Slavic Review”, 53 (4), p.1071-1109, 1994.


Obţinând doctoratul la Stanford University, autoarea devine profesor de antropologie la Universitatea din Michigan, iar de numele ei se leagă numeroase proiecte despre diverse probleme din Romania: naţionalismul, problemele etnice, transformarea sistemului politic si economic după 1990 etc. De asemenea este presedintele asociaţiei „American Association for the Advancement of Slavic Studies”, membru în consiliu de administraţie al „Social Science Research Council” fost membru în consiliu de conducere al asociatiei „American Anthropological Association”.


Poate singurul lucru ce poate fi reproşat este faptul că deşi îşi propune să vorbească despre toate state din blocul socialist, adesea se focalizează pe spaţiul românesc. Aici poate fi adus în discuţie capitolul şapte, unde accentul pe fundaţiile de tip Caritas de la noi face ca informaţiile din celelalte spaţii ale blocului socialist să lipsească cu desăvârşire.


Pe lângă materialul informativ, cartea este un bun prilej de meditaţie. Regresul socialismului după prăbuşirea URSS precum şi drumul spre valorile democraţiei s-au dovedit, pe parcursul deceniului ce a urmat, un drum sinuos care adesea a alunecat pe panta naţionalalismului (exemplul fostei Iugoslaviei este încă viu şi azi la aproximativ 15 ani). Subiectul poate interesa nu doar pe specialişti (istorici, antropologi, sociologi etc) , deşi pe alocuri poate să fie o lectură nu tocmai facilă (datorită unui limbaj uneori cam prea tehnic), de aceea vă invit să răsfoiţi cartea şi să reflectaţi asupra unui punct de vedere al unui observator extern deosebit de pertinent.

luni, 6 octombrie 2008

Despre sex în comunism

Citeam zilele trecute articolul din Dilema Veche despre Eradicarea instinctului plăcerii, al Mihaelei Miroiu. Dincolo de povestea emoționantă, a unei lumi pe care nu am cunoscut-o decât din cozile de la pâine la care, copil fiind, trebuia să îi înlocuiesc pe ai mei pentru câteva ore, se regăsește o realitate macabră a celor care și-au petrecut cei mai frumoși ani sub mantia comunistă.

Totuși cred că există o alunecare spre victimizarea mai degrabă a femeii decât a bărbatului. Din ceea ce am citit, bărbatul se regăsește pe post de agresor sexual și lucrurile nu stau deloc așa.

În lipsa unei proprietăți private de care să se îngrijească, a unei femei pe care să o iubească și trupește (autoarea înseși, pe bună dreptate, afirmă că viața de cuplu murea și din cauza singurei metode sigure de contracepție, abstineța), individul se retrăgea în filosofia de pahar. Nivelul alcoolismului în România atinsese cote alarmante, chiar dacă statisticele nu arătau acest fapt.

Violența în familie era un fapt comun, pentru un număr însemnat de cupluri. Cu acest flagel ne luptăm și azi.

Fuga de muncă, ca dracu de tămâie, e o altă meteahnă comunistă.... dar să nu dăm din una în alta. Și bărbatul simțea partidul în patul conjugal și își înghițea amarul în sticla de votka Săniuța.

Mă întreb uneori de ce totuși oamenii sunt nostalgici după acele vremuri? Poate tranziția asta de 20 de ani îi face să își dorească ceva mai multă siguranță sau poate că memoria îi înșeală, îi păcălește cu selecțiile celor mai bune momente... Cine știe, poate amândouă!