luni, 21 mai 2012

Home alone! De-a "Masterchef" prin bucatarie...

Cand eram mic, deşi eram lăsat adesea singur in casă, aveam zeci de resticţii. Nu aveam voie la: aragaz, butelie, tabloul de curent, sculele tatei, priză, ustensilele mamei etc, ce mai mă plictiseam de moarte!

Iată cam de ce mi-am facut azi chef să fac (foto 1).


Am ajuns la o concluzie, apropo de 30 de ani şi de faptul că vă sunt încă dator cu bilanţul. Când ajungi la 30 de ani nu mai ai toate restrictiile din copilărie. Intr-adevar, nu mai ai nici atat de multa energie, dar cu un pic de creativitate te poti descurca.

Azi a fost o zi mai specială. După ce m-am trezit de dimineata tot roşu pe piele, având convingerea clară că am a treia oara rubeolă sau rujeolă (nu vă pun poze ca să nu vă scadă instant apetitul), primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi târăsc jumătatea mai bună până la spitalul Sanador, ca să mă vadă un doctor. Acolo, după vreo 3 ore de aşteptare, 3 înţepături (mi s-a luat de 2 ori sânge şi mi s-a făcut un vaccin), şi vreo 3 diagnosticuri (care mai de care mai interesant - rubeola s-a transformat într-o infectie cu reactii alergice, apoi in hepatita, ca la urma sa rămână o faringită de doi lei cu reactii febrile alergice), m-am ales cu o reţetă de Strepsils, Paracetamol,Vibrocil (i-am repetat doctorului de vreo 3 ori ca nu imi curge nasul), Aerius (un medicament pentru alergii - i-am spus că urticariile ale mă mănânca asa un pic, nu mai rău decât pielea în mod normal) si un antibiotic Claritromicina (pentru durerile din gat - care ce-i drept mă cam deranjau).

sâmbătă, 19 mai 2012

Ne vindem istoria doar ca să scăpăm de răspundere - Castelul din Pribileşti

Despre Maramureş singurele lucruri pe care turistul român le cunoaşte sunt bisericile de lemn, monumente intrate în patrimoniul UNESCO. Însă istoria şi bogăţia acestor locuri depăşeşte aceste graniţe, impuse de lipsa de interes în a arăta întreg tezaurul maramureşean. 

Aici locurile şi valorile se împletesc şi mustesc de multiculaturalitate, cel mai adesea ignorate în ruină. Dacă ultima oară când am poposit pe aceste meleaguri am vorbit despre starea valnică a Casei Iancu de Hunedoara aflată chiar în centru municipiului Baia Mare, de această dată ne vom opri în asupra castelului Teleki din Pribileşti ce zace în paragină şi astăzi, la trei ani după ce imobilul a fost vândut la licitaţie.
Poate ar trebui să plecăm la drum cu o întrebare: Ştiaţi că în Maramureş se găseşte locuinţa unuia dintre premierii Ungariei interbelice? Castelul Teleki Geza din satul Pribileşti, comuna Satulung, nu este doar un alt castel al unui conte maghiar, trecut în Lista Monumentelor Istorice la categoria A., ci atunci când devii proprietar al ruinelor castelului din Pribileşti, cumperi de fapt o bucată consistentă din istoria Ungariei, dar şi a acestor locuri.

vineri, 18 mai 2012

Despre Dacii de la Adevarul... Drept la replică

Zilele acestea cineva de la site-ul adevarul.ro a descoperit un filmulet al unor domni despre care noi am mai vorbit in două randuri chiar aici:

Am o plăcere masochistă - dacomanii!
Dacii, din nou! Mă apuca groaza!

În urma acestei descoperiri (filmuletul cu pricina nu e recent - e apărut prin Martie a.c.) a apărut o secţiune dedicată dacilor pe site-ul cotidianului mai sus mentionat. De asemenea această secţiune este deschisă de un material al domnului Mălin Bot, redactor şef adevarul.ro, care încearcă să incite puţin spiritele. Multe din celelalte articole prezente în campania adevarul.ro sunt preluate din dosarul realizat de revista Historia în luna Decembrie 2011, care nu au de a face cu doctorul Napoleon Săvescu şi ceilalţi care îi susţin teoriile. Ca cel care a coordonat dosarul Historia despre strămoşii daci mă văd obligat oarecum să răspund provocarii lansate!

marți, 8 mai 2012

to do list - X lucruri de făcut până la 30 de ani

După ce generaţiile părinţilor noştri considerau 25 de ani, respectiv 18 ani pentru bunici şi străbunici, drept bariera dintre tânăr şi adult, azi această cifră este 30 de ani. Am primit o păsuire hai să spunem de vreo 5-10 ani faţă de cei care trăiau acum 100 de ani. Chipurile devenim mai greu adulţi... Oare?

Acest 30 de ani a devenit un fel de ultim tren în care ai voie să faci ce vrei. De altfel cinematografia ne pune la dispoziţie tot felul de astfel de exemple de consumat cu o pungă de floricele in brate (de exemplu "7 Things to Do Before I'm 30").

miercuri, 2 mai 2012

Mănăstirea Coşula - cum se restaurează patrimoniu în funcţie de interese

Aflată la 20 de km sud-est de Botoşani şi datând din 1535, Mănăstirea Coşula îşi întâmpină pelerinii şi vizitatorii cu pisania, aflată deasupra uşii de la intrare, ,,Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a binevoit pan Mateiaş, marele vistiernic de a zidi hramul Sfântului Nicolae, în mănăstirea lui la Miletin s-a început aprilie 23 şi s-a săvârşit în acelaşi an în anul 7043 ( 1535) septembrie 8 zile".


Chiar dacă nu este ctitorie voievodală, întrucât vedem că ziditorul locaşului este este pan Mateiaş Coşolvei, vistiernicul lui Petru Rareş, domnul Moldovei, Mănăstirea Coşula este un exemplu clasic al arhitecturii medievale moldoveneşti şi un loc de liniştire sufletească pentru mulţi. Reamintim şi cuvintele pline de extaz adresate de marele istoric Nicolae Iorga concetăţenilor din urbea Botoşanilor: ,,Aveţi aproape atât de frumoasa Coşula şi Vorona, într-un cadru natural aşa de bogat !".

luni, 30 aprilie 2012

Despre muzica veche

Întotdeauna am avut o fascinatie catre muzica veche. Imi pare extrem de rau că nu pot ajunge la concertele de gen, dar ascult cu plăcere de fiecare dată cand am putin timp liber sau cand trebuie sa lucrez si trebuie sa ma rup de cei din jur. Am mai pus piese de acest gen pe blog. Azi am facut o mica descoperire... Am gasit o piesa cantata la festivalul Enescu de artisti din toata zona Balcanilor. Mi se pare magistrală. Apoi am descoperit un interviu cu protagoniştii români... cei de la formaţia Anton Pann.

Eu cred ca asta inseamna autenticitate si veridicitate, Si asta ar trebui promovata! Sper să vă placa!



 

marți, 24 aprilie 2012

Istoria sediului abia inaugurat al Bibliotecii Naţionale FOTO

Ieri s-a inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale. După lungi aşteptări şi lucruri mai puţin dorite am pătruns în noul templu cultural al Bucurestiului. se cuvine ca la deschidere sa privim puţin şi în urmă mai ales că lucrurile nu au stat firesc, ci există o intreagă epopee cu acest sediu.


Dacă ideea unui sediu dedicat acestei instituţii s-a înfiripat pe undeva prin anii '60, iar planurile s-au facut prin '70, cutrmurul din martie 1977 a mai întârziat vreo câtţiva ani demararea construcţiei. Aşa că piatra de temelie a fost pusă de conducătorul iubit, în anul de graţie 1986.

Termenul de finalizare era 1990, dar decembrie 1989 a făcut ca acesta să nu se mai respecte. Când a început să se strige Libertate la Bucureşti, sediul Bibliotecii era la roşu cu geamurile puse.

Din acel moment şi până ieri, ar fi putut fi terminată si dată în funcţiune de multe ori însă interese au făcut ca aceasta să ajungă în stare de colaps. Propuneri care mai de care mai creţe - să fie făcută mall, parlament, dărâmată etc - au stat pe masa diverselor guverne.
 În 2007 s-a luat decizia de a se păstra destinaţia iniţială a clădirii şi totodată să fie remodelată. De asemenea cu această ocazie Ministerul Culturii a găsit cu cale să îşi rezerve o bucată drept sediu. Cam acesta a fost tributul pe care a trebuit să îl plătească Biblioteca pentru a se putea muta în casă nouă.