Cum şi-a schimbat Dracula domiciliul

Povestea creată de romancierul irlandez Bram Stoker a înfierbântat mintea multor producători, scenarişti şi regizori. De la „Nosferatu“ (1922) şi până la ultimul „Twilight“ (2010), imaginea vampirului bântuie sub lumina reflectoarelor. Urmărind statisticile publicate de portalul Imdb.com reiese că sunt 223 de filme în care celebrul conte a jucat vreun rol şi peste 650 de pelicule în care se face referire la persoana sa.

Secvenţă din filmul „Bram Stoker’s Dracula“ (1992)

De asemenea, Dracula este personajul despre care s-au făcut cele mai multe filme pe parcursul timpului, urmat fiind, la ceva distanţă, de detectivul nr. 1 al Marii Britanii, Sherlock Holmes. Cele mai cunoscute filme despre contele din Transilvania sunt „Dracula“ din 1931, „Dracula“ din 1958 şi „Dracula“ din 1992 (cunoscut şi ca „Bram Stoker’s Dracula“). Pelicula din 1931 l-a avut în rolul principal pe Béla Lugosi (actor ungur născut în Lugoj), în cel de-al doilea film rolul principal a fost interpretat de Christopher Lee, iar în filmul „Dracula“ din 1992 a jucat rolul contelui actorul Gary Oldman, căruia i s-au alăturat în celelalte roluri actori faimoşi, precum Winona Ryder, Anthony Hopkins sau Keanu Reeves. Pelicula fost regizată de Francis Ford Coppola.



Afişul  filmului „Dracula“ din 1931

 Totuşi, dincolo de toate cifrele (căci bugetele producţiilor „Dracula“ au cunoscut schimbări semnificative), contele trece şi el printr-o serie de transformări. În primul rând, îşi „schimbă“ domiciliul din Ungaria lui Stoker în România. Lucru nu tocmai bine văzut de români. Apoi, îşi caută o gazdă reală, una pe care romancierul nu o găsise, acesta fiind inspirat mai curând de poveştile despre vampiri care circulau în epoca victoriană. Persoana voievodului Ţepeş, sângeros descris de cronicile germane, a dus la o simbioză între acesta şi contele însetat de sânge, simbioză susţinută de un marketing puternic, din care, dacă am lăsa deoparte naţionalismele defazate, am avea, probabil, serios de câştigat.

Un an de Historia ... o dezamăgire profundă

Privesc fereastra de post si ma gandesc... Sunt dezamăgit, doar atât. Mă crucesc zilnic de ignoranţa, prostia și tupeul de care mulţi născuţi în ţara asta dau dovadă în mod curent.

Poate o să vi se pară că încă unul care disperă pe blogul lui... Oricum suntem o nație de plângăcioși, nu? Și totuși am încercat în ultima perioadă la publicația la care lucrez să caut păreri noi de vedere asupra istoriei și a unor evenimente simple în aparență despre trecutul acestui popor. M-am lovit de zeci si sute de păreri și comentarii care îmi dau serios de gândit.

Înainte de a vă expune concluziile la care am ajuns la aproape un an de Historia am să vă dau câteva linkuri la unele din cele mai recente și vehement criticate materiale:


Ceauşescu: Dacia, suficient de bună pentru idioţi! - VIDEO
Vlad Ţepeş: subiect al manipulării, de peste 500 de ani
«Filmele istorice româneşti sunt pline de minciuni!»
Ce vrem noi de la Vlad Ţepeş?

Tot citind reacțiile și comentariile de orice fel am început să cred că regimul de care am crezut că am scăpat a supraviețuit și își va lăsa atânc ampreanta asupra românilor. E suficient doar să te fi născut aici și ești contaminat. Lăsând pentru la sfârșit considerațiile de ordin personal am câteva concluzii pe care aș vrea să le scriu...
1) Mulți nu înțeleg că prin demitizare nu se caută devalorizarea unui personaj anume.
2) La fel de mulți se așteaptă ca fiecare articol să îi întărească convingerile indiferent cât de adevărate sau false ar fi acestea.
3) Societatea românească de azi e atât de debusolată încât i se pare că o discuție obiectivă pe o temă istorică este imposibilă. Valorile trecutului adevărate sau improvizate, de un regim sau de altul pentru legitimarea puterii ori a unui discurs politic anume, sunt printre puținele elemente de mândrie de sine  pe care un român le mai are. Bombardamentul mediatic ce relatează evenimente neplăcute pentrecute în afara granițelor noastre cu concetățeni nu trag un semnal de alarmă, decât celor care vor să plece și întâmpină un val de xenofobie din partea țărilor gazdă. În schimb identitatea de grup, cel puțin cea din prezent este puternic zbuciumată! În condițiile în care o discuție despre strămoși îi plasează pe cei mai mulți dintre aceștia din urmă cam pe aceeași treapta ca emigranții de azi în ochii străinătății, ultima redută de mândrie națională este puternic apărată.
4) Fatalitatea este o conditie a destinului romanesc. Si cei mai multi gandesc in aceasta groaznica paradigma. Cresterea interioara devine un subiect tabu, din moment ce abia suntem la nivelul satisfacerii nevoilor primare.
5) Există o încrâncenată concentrare asupra universului minuscul în care trăim încât ratăm tot ce se petrece în jur. Nu zărești pic de zâmbet pe fețele posace ale oamenilor. Doar din când în când formalul rânjet pe care doi cunoscuți și-l afișează ca semn de respect.
6) În România nu se poate vorbi de relaxare, de bucuria de a trăi, de a munci, de calm sau de înflăcărare creatoare. Teama de a fi furat, bătut, molestat sau doar înjurat face parte din viața cotidiană. Mai mult chiar, înjurătura de o formă de putere. Am considerat că posibilitatea de a discuta pe un forum sau de a comenta un articol îți dă o putere mai mare de exprimare. Poti să spui lejer acolo că ești manager a unui firme franco-canadiene sau președintele SUA, nimeni nu te verifică și violența limbajului poate atinge cote monstruase pe web. Totuși dincolo de asta acelasi lucru se poate vedea și pe stradă.
7) Munca are o atât de proastă reputație aici! Un prieten care a fost promovat de curand avea o revelatie... Cand muncea 12 ore pe zi si alerga in toate directiile era prost platit si isi lua toate capacele, de cand a ajuns sef lureaza cam 6 ore, diferenta e ca ia triplu salariu și credeti ca are vreo responsabilitate ... da, teoretic daca ceva nu merge bine el ar raspunde ... daca in schimb e groasa stiti cine pleaca primul? Ala care e angajat pe fosta lui pozitie. Si el zice ca e un caz fericit, că a promovat si știe cu ce se mănâncă ceea ce face, dar îmi povestea de un coleg de/al său că dacă s/ar împâmpla ceva și toți oamenii din departamentul de care raspunde ar fi beti într/o zi acel individ, sef de altfel nu ar fi capabil sa faca nici macar munca celui mai prost platit am de acolo...

În fine povesti cu doză amară de adevăr!