Dolarii, somonul din Alaska şi programul de 16 ore

Toată vara m-am chinuit să încropesc câteva rânduri despre povestea mea din Alaska, dar nu reuşeam să trec de primele propoziţii. Mi-am dat seama foarte repede ce aşteptam - vremea de afară. Cele 10-15 grade şi ploaia măruntă care îţi intra în oase era o constantă a zilelor şi nopţilor petrecute la capătul lumii.

Abia acum, în primele zile de toamnă, simţind mirosul umed şi rece în plămâni, m-am văzut eliberat de piedica fierbinte a verii care abia s-a sfârşit. Nu îmi aduc aminte să fi stat mai mult de 10 zile în tricou în Alaska. Probabil, în primele zile când am ajuns şi foarte puţin cu alte ocazii.

Toată lumea mă întreabă cum a fost acolo. E mai simplu să vă spun acum: aşa cum a fost săptămâna trecută (înnorat, mohorât, ploaie măruntă, temperaturi maxime de 10-15 grade), doar că aerul era de vreo 10 ori mai umed. La un moment dat, aproape că nu mai sesizezi ploaia. Face parte din peisaj mai mult de 70% din fiecare lună de vară.

Foto: Întunecatul Bristol Bay

Dar probabil v-aţi dori să ştiţi mai multe despre alte lucruri precum banii, munca şi, bineînţeles, somonul.

Carti, lanţuri şi trenuri - combinaţia fericită

În monentul în care pui în acelaşi context trei cuvinte - carţi, lanţuri şi trenuri - existe tendinţa să te gândeşti la cenzură, la izolare, la distrugere şi uitare, nicidecum la o metodă ingenioasă să transformi călătorii în cititori, măcar pentru câteva minute.

De dimineaţă am urcat în metrou şi spre stupoare şi încântarea mea am văzut cum de unele bare are metroului atârnau nişte lanţuri la capătul cărora se aflau cărţi. Titlurile şi autorii consacraţi îi determinau pe cei aflaţi în apropierea lor să le deschidă şi să se cufunde în lectură.

La un moment dat un batrân care citise cu nesaţ până atunci dintr-o carte, se ridică deoarece călătoria sa urma să se încheie. Tânărul de alături îl atenţionează politicos că şi-a uitat cartea legată cu lanţ. Bătrânul se întoarce şi îi spune: "Am găsit-o aici. Dacă vreti puteti să o lecturaţi. Merită!" Tânărul nedumerit a luat-o şi s-a mutat mai aproape de locul unde era legată cartea. NU, nu locuiesc în Occident, ci în mirobolantul Bucureşti - dacă asta vă întreabaţi!

Pentru a nu fi sustrase de "binevoitorii bibliofili", acestea au fost legate cu lanţuri de barele metroului. Astfel călătorind în fiecare clipă îşi poartă povestea ascunsă între cele două coperţi prin cotloanele şi subteranul unei capitale care arareori iese la rampa cu astfel de idei îndrăzneţe.


Sincer, eu as dona o carte pentru a continua călătoria din mâna în mâna pe aceleaşi trasee zilnice. Nu cred că as fi singurul care ar face acest lucru. Asadar de aceasta data strig cat ma tine gura: CINE ARE NISTE LANTURI?