În spatele cortinei, peste un sfert de secol, au fost doi oameni
care au reprezentat Cinemateca bucureşteană: Mihai Tolu – redactorul-şef
şi Aura Puran – şeful de birou al secţiei documentare a Arhivei
Naţionale de Filme. Prezenţi la deciziile importante, cei doi au dat
conturul acelui loc în care filmele bune nu erau ascunse de spectatori.
Poveştile Aurei Puran sunt strâns legate – veţi vedea – de instituţia
căreia i-a dăruit cei mai frumoşi ani din viaţă.
