Un început în istoria afişelor de cinema din România

Afişul de film nu a constituit o preocupare prioritară pentru istoricii români şi străini care au avut ca obiect de studiu comunismul românesc. Informaţia ce s-ar fi putut desprinde din afişele cinematografice este destul de nişată, adesea criptată în spatele unor ani de studiu al imaginii şi al cinematografiei – ceea ce a făcut ca până azi să nu existe cataloage şi cărţi bine documentate despre afişul românesc de film.

Comparativ, istoria culturală occidentală acordă o atenţie aparte afişului de film: sunt, pe de-o parte, studiile privind istoria marketingului, pe de alta, cele privind evoluţia artei vizuale.

De la bun început, ideea capitalistă ce s-ar fi putut desprinde din aceste afişe s-a aflat în antiteză cu ideologia comunistă, însă nevoia de informare şi, mai apoi, de exaltare a mândriei naţionale au făcut ca afişele să existe totuşi. Mulţi critici şi istorici români le-au judecat ca pe nişte documente corupte de cenzura Epocii de Aur, însă pentru un trăitor al perioadei ele reprezintă o duioasă privire în trecutul propriu. Da, există elemente de cenzură în afişele de film, însă cartea-catalog a lui Christopher Landry nu are în centrul ei această idee.

Ci chestiunea pe care Tudor Giurgiu o remarca în cuvântul de încheiere a albumului: lipsa unei şcoli de film veridice, cum a fost în Polonia sau în Cehoslovacia, a dus şi la slaba preocupare în privinţa graficii afişului, ca artă vizuală. Demersul unui autor străin – adoptat, ce-i drept, de aproape 15 ani, de meleagurile bucureştene – în această direcţie este foarte important, însă, aşa cum sublinia chiar autorul, materialul publicat în acest catalog nu este exhaustiv sub nicio privinţă. E doar un început.

Cele trei modele de bază ale afişului românesc

Marele Ecran în Epoca de Aur. Afişe de filme româneşti 1965-1989 Apariţia lucrării "Marele Ecran în Epoca de Aur. Afişe de filme româneşti 1965-1989" (The Silver Screen in the Golden Age. Romanian Film Posters 1965-1989), a cineastului american Christopher Landry, constituie un prim pas în acest domeniu foarte puţin explorat în România. " Marele Ecran în Epoca de Aur. Afişe de filme româneşti 1965-1989". Autor: Christopher Landry. Editura NOI Media Print. Număr pagini: 208. Preţ: 90 lei

Autorul acestei cărţi a descoperit, astfel, faptul că existau trei tipuri de afişe de film în România comunistă. „Primul era simplu – o tipăritură pe hârtie de ziar, într-o culoare sau două, de obicei fără nicio grafică spectaculoasă, având dimensiunea de 36 pe 47 cm. Aceste afişe erau lipite pe pereţi şi pe chioşcuri în oraşele mari şi mici, acolo unde filmul urma să ruleze. Al doilea model şi cel mai răspândit a fost cel tipărit în patru culori pe hârtie fotografică lucioasă, de 46 pe 67 cm, tipul acesta de afiş fiind cel mai des întâlnit în cinematografele din România comunistă. Mult mai rar, el era înlocuit cu unul în două sau trei culori pe o hârtie de proastă calitate, măsurând 50 pe 70 cm. Cel de-al treilea şi cel mai elaborat model de afiş era destinat pentru cele mai prestigioase premiere, fiind emis în mult mai puţine exemplare. Măsurând 70 pe 100 cm şi imprimate pe hârtie mai groasă, aceste afişe au fost de multe ori adevărate opere de artă, unicate pe piaţa românească. Toate afişele au fost fabricate într-una dintre cele trei tipografii de stat din Sibiu, Oradea sau, cea mai mare dintre ele, Întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918 din Bucureşti.”


Cartea lui Christopher Landry nu prezintă doar afişele româneşti realizate pentru producţiile autohtone. Un capitol aparte îl reprezintă afişele filmelor străine, în special, afişele filmelor occidentale. De cele mai multe ori, filmele străine au fost distribuite fără prea multă publicitate, fiind promovate, de regulă, printr-o fotografie alb-negru mărită, cu titlul filmului şi distribuţia. Acesta era „afişul”. Uneori se aranjau fotografii într-un colaj cu grafică simplă, în culori pastel. Au existat însă şi excepţii – afişele seriei „Planeta Maimuţelor” (1968) au fost capodopere ale graficii de afiş cinematografic, iar afişul original din 1968 se vinde cel mai scump printre colecţionari.

(Afişul  din Japonia al filmului „The Last Crusade (Mihai Viteazul)”, 1970)

„Mihai Viteazul” la noi şi la alţii

Un element interesant al catalogului lui Landry este prezentarea în oglindă a unor afişe făcute pentru producţiile autohtone, care au rulat şi peste hotare (a se vedea grupajul de mai sus, cu afişe din ţară şi din străinătate ale filmului „Mihai Viteazul”). Albumul cuprinde, astfel, şi afişe ale peliculelor precum „Un comisar acuză” (1973), din Cehoslovacia, Cuba, URSS, Ungaria şi România. Autorul „a scotocit” serios după anumite producţii, aducând cititorului afişe ale filmului „Mihai Viteazul” (1970) din Statele Unite ale Americii şi chiar din îndepărtata Japonie. Totuşi, cele mai multe afişe din afara graniţelor ale unor pelicule româneşti prezente în acest catalog au fost adunate din spaţiul fostei Cehoslovacii şi din Polonia.

Autorul s-a oprit şi asupra unor profiluri de artişti care au adus elemente de originalite în afişul românesc precum Klára Tamás, Ion Stendl, Pompiliu Dumitrescu. Numele acestora nu spun multe publicului larg, însă enunţarea peliculelor cărora aceştia le-au creat „ambalajul” artistic poate fi de ajutor pentru cititori: „Toate Pînzele Sus” 1976 (afiş realizat de Pompiliu Dumitrescu), „Pas în doi” 1985 (afiş de Klára Tamás), „Luchian” 1981 (afiş de Ion Stendl).

(Afişul  iugoslav al filmului „Poslednji krstaski pohod (Mihai Viteazul)”, 1970)

Dincolo de genurile clasice de film, care au fost mai atent monitorizate şi implicit cenzurate, afişele filmelor pentru copii s-au bucurat de mai multă libertate. Expresivitatea afişului peliculei „Amintiri din copilărie” (1965) poate oricând rivaliza cu cel din Spania sau din Cuba. La polul opus stă „Veronica” (1973). Deşi a fost considerată o mega-producţie românească, pelicula are parte de un afiş de-a dreptul dezolant – imaginile alb-negru ale câtorva dintre personaje pe un fundal verde. În schimb, afişele din Polonia, Germania Democrată şi cele din Cehoslovacia radiază de bucuria copilăriei, aşa cum personajul principal o face în film. Una peste alta, cartea lui Cristopher Landry, tipărită în condiţii grafice excepţionale şi perfect normale pentru ceea ce autorul a dorit să ne arate, este un mare câştig pentru istoria culturii româneşti. E însă un demers care trebuie continuat.