După cum vă spuneam într-un alt articol am ajuns în
Anchorage, Alaska, putin după miezul nopţii. Am ieşit mi-am luat bagajul
şi ne-am trezit singuri într-un aeroport ce se golea cu repeziciune. Nu
era nimeni care să ne aştepte, nimeni care să ne spună care este
următorul pas de făcut. Într-un colţ era un individ, cam zgribulit care
lucra pentru programul work and travel (de fapt pentru unul dintre
numeroşii sponsori americani ai acestui program).
Ştia că ar trebui să aştepte nişte tineri slovaci, care aveau nişte
probleme cu locul unde ar fi trebuit să muncească. Dintr-o dată în jurul
lui se strânseseră vreo 30-35 de oameni, de naţionalităţi diferite. Cu
toţii încercam să obţinem diverse informaţii: unde mergem, unde ne
cazam, care ar fi programul etc.
