Am o plăcere masochistă - dacomanii!

Joi după ce v-am scris acel post despre iniţiativele "dacilor" care vieţuiesc printre noi, de pe malurile Dâmboviţei până în New York, m-am gândit că a fost o prostie din partea mea să cotrobăi după nişte oameni cu idei puţine şi fixe şi să le urmăresc elucubraţiile.

Cu toate acestea azi, parca ceva nu mi-a dat pace şi m-am apucat să caut din nou să văd ce mai spun aceşti daci în viaţă, vaşnici urmaşi ai lui Burebista. Şi cum toate sunt la un click distanţă, am apăsat de două ori pe mouse şi iar m-am enervat - vorba războinicului luminii: Pac - Pac. Am dat azi ca la un semn de "Preemtiunea dacica" a celebrului de acum Mircea Chelaru, publicată în sacrul spaţiu editorial găzduit de poetul şi scriitorul dacilor de azi Daniel Roxin.

Nu pot şi nu vreau să spun nimic despre militarul Mircea Chelaru, dar ca istoric mai bine ... NU. Încep să înteleg acum de ce politicos am fost refuzat de toţi istoricii serioşi când i-am întrebat de Napoleon Săvescu şi ceilalţi din grupul său. Mi s-a spus foarte clar că atât timp cât îi bagi în seamă şi polemizezi cumva cu ei şi cu ideile lor înseamna ca ar avea vreun pic de adevăr.

Oamenii aştia se hrănesc din frustrările românilor de azi, care indiferent pe cine au drept strămoş, se simt marginalizaţi şi fără reper. Faptul că istoricii neagă nu înseamnă că ascund neapărat ceva şi că lasă un loc în care nu pun nimic. Poate chiar nu ai ce să pui şi poate chiar nu ai de ce să pui. Cu ce te ajută să ştii că strămoşii tăi au fost sau nu cei mai viteji dintre traci sau cei mai betivi dintre acestia? Ce îti aduce în plus dacă te-ai nascut din urmasii unor puscariasi aruncati pe un continet nepopulat sau din miticii arieni?

Realitatea de azi iti arata ca nimic. Nici determinarea stramosilor din anumite epoci, nici lasitatea lor nu spune nimic despre cei care traiesc azi. Exista niste lucruri care raman, nu se poate contesta acest aspect, dar sunt multe care se pot educa. Din pacate ceea ce vezi azi in România nu te poate duce cu gandul la "buricul omenirii"...

Asadar domnilor Chelaru, Roxin şi Săvescu poate de mai multa educatie şi de mai putina manipulare avem nevoie in România. "Descoperirile" dumneavoastra fac parte din acea adunatură de vorbe goale care umflă mintile unor cocoşi flămânzi.

Două exemple de "talente ascunse"

Uneori prostia şi "talentele" ascunse ale omului ma lovesc cu atat de multă violenţă încât mă bufneşte râsul isteric. Incerc uneori sa surprind "inteligenţa" si o fac cum se poate - intr-un click de aparat foto!

Aş numi această imagine "economie". Din patru neoane aprinzi două, de parca nu e suficient ca neonul consuma foarte putin. Asa ti se ofera senzatia unica de pestera şi de anxietate. Care este adevaratul scop?
Incerc sa imi dau seama pana unde pot merge absurditatile. Păcat că pe cele verbale nu le pot surprinde cu aparatul foto.

























 Am vazut această imagine pe profilul de Facebook al cuiva si instant mi-am adus aminte de toata libera exprimare prezenta în closetele din caminele studenteşti şi din şcolile României. Cert este că pe măsură ce te afunzi mai mult în studiu, mesajele din toalete se diversifică ajungând adevărate "opere de artă", precum cea de faţă.

Atat pentru inceput! Va mai tin la curent cu descoperirile mele :))

Un an de Historia ... o dezamăgire profundă

Privesc fereastra de post si ma gandesc... Sunt dezamăgit, doar atât. Mă crucesc zilnic de ignoranţa, prostia și tupeul de care mulţi născuţi în ţara asta dau dovadă în mod curent.

Poate o să vi se pară că încă unul care disperă pe blogul lui... Oricum suntem o nație de plângăcioși, nu? Și totuși am încercat în ultima perioadă la publicația la care lucrez să caut păreri noi de vedere asupra istoriei și a unor evenimente simple în aparență despre trecutul acestui popor. M-am lovit de zeci si sute de păreri și comentarii care îmi dau serios de gândit.

Înainte de a vă expune concluziile la care am ajuns la aproape un an de Historia am să vă dau câteva linkuri la unele din cele mai recente și vehement criticate materiale:


Ceauşescu: Dacia, suficient de bună pentru idioţi! - VIDEO
Vlad Ţepeş: subiect al manipulării, de peste 500 de ani
«Filmele istorice româneşti sunt pline de minciuni!»
Ce vrem noi de la Vlad Ţepeş?

Tot citind reacțiile și comentariile de orice fel am început să cred că regimul de care am crezut că am scăpat a supraviețuit și își va lăsa atânc ampreanta asupra românilor. E suficient doar să te fi născut aici și ești contaminat. Lăsând pentru la sfârșit considerațiile de ordin personal am câteva concluzii pe care aș vrea să le scriu...
1) Mulți nu înțeleg că prin demitizare nu se caută devalorizarea unui personaj anume.
2) La fel de mulți se așteaptă ca fiecare articol să îi întărească convingerile indiferent cât de adevărate sau false ar fi acestea.
3) Societatea românească de azi e atât de debusolată încât i se pare că o discuție obiectivă pe o temă istorică este imposibilă. Valorile trecutului adevărate sau improvizate, de un regim sau de altul pentru legitimarea puterii ori a unui discurs politic anume, sunt printre puținele elemente de mândrie de sine  pe care un român le mai are. Bombardamentul mediatic ce relatează evenimente neplăcute pentrecute în afara granițelor noastre cu concetățeni nu trag un semnal de alarmă, decât celor care vor să plece și întâmpină un val de xenofobie din partea țărilor gazdă. În schimb identitatea de grup, cel puțin cea din prezent este puternic zbuciumată! În condițiile în care o discuție despre strămoși îi plasează pe cei mai mulți dintre aceștia din urmă cam pe aceeași treapta ca emigranții de azi în ochii străinătății, ultima redută de mândrie națională este puternic apărată.
4) Fatalitatea este o conditie a destinului romanesc. Si cei mai multi gandesc in aceasta groaznica paradigma. Cresterea interioara devine un subiect tabu, din moment ce abia suntem la nivelul satisfacerii nevoilor primare.
5) Există o încrâncenată concentrare asupra universului minuscul în care trăim încât ratăm tot ce se petrece în jur. Nu zărești pic de zâmbet pe fețele posace ale oamenilor. Doar din când în când formalul rânjet pe care doi cunoscuți și-l afișează ca semn de respect.
6) În România nu se poate vorbi de relaxare, de bucuria de a trăi, de a munci, de calm sau de înflăcărare creatoare. Teama de a fi furat, bătut, molestat sau doar înjurat face parte din viața cotidiană. Mai mult chiar, înjurătura de o formă de putere. Am considerat că posibilitatea de a discuta pe un forum sau de a comenta un articol îți dă o putere mai mare de exprimare. Poti să spui lejer acolo că ești manager a unui firme franco-canadiene sau președintele SUA, nimeni nu te verifică și violența limbajului poate atinge cote monstruase pe web. Totuși dincolo de asta acelasi lucru se poate vedea și pe stradă.
7) Munca are o atât de proastă reputație aici! Un prieten care a fost promovat de curand avea o revelatie... Cand muncea 12 ore pe zi si alerga in toate directiile era prost platit si isi lua toate capacele, de cand a ajuns sef lureaza cam 6 ore, diferenta e ca ia triplu salariu și credeti ca are vreo responsabilitate ... da, teoretic daca ceva nu merge bine el ar raspunde ... daca in schimb e groasa stiti cine pleaca primul? Ala care e angajat pe fosta lui pozitie. Si el zice ca e un caz fericit, că a promovat si știe cu ce se mănâncă ceea ce face, dar îmi povestea de un coleg de/al său că dacă s/ar împâmpla ceva și toți oamenii din departamentul de care raspunde ar fi beti într/o zi acel individ, sef de altfel nu ar fi capabil sa faca nici macar munca celui mai prost platit am de acolo...

În fine povesti cu doză amară de adevăr!