Dezastrul clădirilor de patrimoniu de la Băile Herculane

Povestea uneia dintre cele mai vechi staţiuni din România, Băile Herculane, numită la începutul secolului XX de către împărătul Imperiului Austro-Ungar: "cea mai frumoasă staţiune de pe continent", se apropie cu paşi repezi de intrarea în legendă. În locul imaginii unei cochete staţiuni care atrăgea capetele încornonate ale Europei, găsim azi un peisaj dezolant cu zeci de clădiri dărăpănate, ascunse sau nu de pânzele de protecţie.

De cum ajungi cu trenul în staţiunea Băile Herculane te întrebi ce cauţi acolo în acel loc uitat de Dumnezeu. Sărăcia în care se zbat cele câteva mii de locuitori este vizibilă cu mult înainte ca locomotiva să poposească în gara localităţii, de altfel clădire de patrimoniu. Statisticile vin să întărească ceea ce ochii văd. În 2009 abia 20% din locuirile de cazare (10 000) puteau găzdui cât de cât turişti, iar anul trecut această cifră era şi mai mică.

Forfota care caracteriza această localitate a dispărut complet, iar promenada a devenit a devenit o acţiune nelipsită de riscuri reale din cauza frumoaselor clădiri de patrimoniu, cele mai multe construite în timpul Imperiului Austriac şi Austro Ungar, aflate azi într-o stare deplorabilă, unele dintre ele fiind gata să se prăbuşească în orice zi. Situaţia nu este de ieri, de azi, ci de ani de zile. Actuala administraţie publică a făcut în ultima vreme paşi importanţi pentru salvarea clădirilor încărcate de istorie, dar până la reabilitarea lor mai trece o vreme. Pentru unele ar putea fi chiar prea târziu.

Istoria glorioasă a "Celei mai frumoasa staţiuni de pe continent"

Istoria Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d. Hr. chiar de către împaratul Traian. Numele stațiunii de care este legat de cel al zeului Hercules, fiul lui Zeus, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală. Imperiul Roman au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.Hr. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

Istoria modernă a staţiunii începe după 1718 (Pacea de la Passarovitz), în cadrul Imperiului Austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta stilului baroc de factură austriacă. Generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap.

Click aici pentru a vedea dezastrul de la Băile Herculane

De-a lungul timpului stațiunea a fost vizitată de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta (Sissi de Austria).

De altfel imobilul intitulat Vila Elisabeta este legat de numele împărătesei, care a şi-a petrecut câteva vacanţe aici începând cu primavara anului 1887, când a urmat o cură cu ape termale. Împărăteasa Sissi mai fusese la Băile Herculane în 1884, iar după ce soţul ei, Franz Joseph I, i-a daruit drept reşedinţă vila ce îi poarta numele, Sissi de Austria a revenit şi în 1890, 1892 şi 1896. Aprecierea: "acum în Valea Cernei există cea mai frumoasă staţiune de pe continent" aparţine chiar împăratului Franz Ioseph I şi a fost făcută în 1852, după ce a vizitat Băile Herculane.

Cum a început dezastrul

Declinul celei mai veche staţiuni balneare de pe cuprinsul României şi una dintre cele mai vechi staţiuni din Europa, a început ca în mai toate cazurile după 1989. La începutul anilor 2000, asupra clădirilor de patrimoniu din staţiune şi nu numai, se ridicau semne de îngrijorare. Ministrul turismului de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a oferit, în cadrul unui proces de privatizare discutabil, în 2001, aproape întreaga staţiune, centrul istoric şi complexul de hoteluri şi baze de tratament, omului de afaceri Iosif Armaş.

La acel moment, acesta s-a angajat să investească sume considerabile. Cel puţin aşa arătau declaraţiile sale, dar condiţiile contractul de privatizare a rămas un secret. Ceea ce însă se ştie e faptul că nu a cheltuit niciun leu pentru reabilitarea clădirilor de o valoare inestimabilă ajunse în proprietatea sa. "Iosif Armaş şi Dan Matei Agathon sunt principalii vinovaţi pentru dezastrul din Băile Herculane. Armaş încerca să convingă că staţiunea va renaşte şi nu mai puţin de 35 de milioane de dolari vor fi investiţi doar într-o primă etapă", afirma pentru Adevărul.ro Nicuşor Vasilescu, primarul oraşului Băile Herculane, în vara acestui an când se astepta ultima decizie în procesele între SC Hercules SA şi debitorii săi.

De-a lungul unui deceniu sesizările edililor din localitate cu privire la agravarea stării patrimoniului au fost tratate superficial. Vara, în plin sezon al turismului balnear, câţiva funcţionari de la Cultura veneau uneori să evalueze şi să constate aceleaşi distrugeri ale imobilelor înscrise pe lista monumentelor istorice.

După inundaţiile şi ploile din 2005, care au afectat zona, Guvernul a decis ca pentru 2006 să se investească în clădirile de patrimoniu, circa 6 miliarde de lei vechi. Bineînţeles că presa remarca în 2007 că aceşti bani nu au venit niciodată.

Criza şi speranţa de mai bine

Începutul crizei a însemnat o mică licărire de speranţă nebănuită. Omul de afaceri Iosif Armaş a început să acumuleze datorii către statul român, dar şi către alţi debitori. Trebuie amintit că nu toate obiectivele de patrimoniu aparţin sau au aparţinut acestuia. De exemplu podul de fontă şi cel de piatră, ambele monumente de categoria A şi obiective de utilitate publică, deşi au "documentaţia gata" din 2010, potrivit primarului staţiunii, nu s-au găsit bani pentru finanaţarea lor.

 

Totuşi cele mai multe de patrimoniu din staţiunea Băile Herculane, în special cele care reprezintă spaţii de cazare, baze de tratament şi restaurantele, au aparţinut multă vreme S.C. Hercules SA, patronată de fostul deputat Iosif Armaş. Acestea reprezentau peste 5.000 de locuri de cazare şi reprezenta fostul patrimoniu al UGSR, cumpărat pe nimic în 2001.

La momentul în care debitorii au acţionat în judecată firma SC Hercules SA, multe din clădirile de patrimoniu erau în paragină. Există hoteluri închise, iar cele care sunt în stare de funcţionare arată jalnic fiindcă în afară de mici reparaţii, acolo nimeni nu a prea făcut nimic. Centrul istoric al staţiunii, cu cele două hoteluri, Decebal şi Traian, era deja o ruină, când în mai 2010 o parte importantă a societăţii Hercules urma să fie executată silit de către Finanţele Publice. La acea dată suma la care se ridicau datoriile firmei către stat era de aproape 10 milioane de lei.

Promisiuni la finele lui 2010 şi anul 2011

Astfel au început procesele pentru recuperarea unora dintre clădiri. Totuşi Iosif Armaş, în acel moment, nu-şi facea prea multe griji, deşi începuse să piardă din micul său imperiu. „Ne-am judecat cinci ani pentru centrul istoric. Proprietatea este garantată prin Constituţie. Eu sunt acţionar majoritar, am 98 la sută din acţiuni. Am cinci hotărâri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", răspundea Armaş.

În decembrie 2010 Ministrul Turismului fiind în vizită prin Băile Herculane s-a gândit să spună câteva lucruri ca să îmbărbăteze oficialităţile din zonă. Printre cele spuse se insinua că Ministerul Culturii Se gândeşte să propună intrarea statiunii pe lista patrimoniului UNESCO. Această propunere ar urma să fie susţinută şi de domnia sa în calitatea de ministru al turismului.

"Din păcate, o resursă naturală uriaşă şi monumentele istorice de aici au avut parte de o proastă gestiune, generată de autoritatea publică centrală. Monumente istorice de o valoare inestimabilă sunt abandonate, sunt acum ruine, dar avem cadrul legal pentru exproprierea lui Armaş şi a tuturor investitorilor de acest gen", a declarat ministrul turismului Elena Udrea, cu ocazia ultimei vizite la Herculane.

Autorităţile locale au primit astfel o doză de speranţă deşartă. Primarul Nicuşor Vasilescu declara cu acea ocazie: ,,Includerea oraşului în aceasta lista ar aduce o serie de avantaje staţiunii. Pe lângă imagine pentru întreaga staţiune, un avantaja major sunt oportunităţile de a atrage bani pentru restaurarea clădirilor din centrul istoric".

Datoriile acumulate la Finanţele Publice sau bănci s-au dovedit mai rapide decât exproprierile propuse de ministrul Elena Udrea. Deja în sezonul 2011 hoteluri precum «Diana», «Afrodita» şi «Minerva» nu mai aparţineau lui Armaş, dar clădirile nu mai putea fi folosite pentru turişti. Erau închise şi declasate.

Ce s-a schimbat din decembrie 2010 până în ianuarie 2012? Poate doar schimbarea proprietarilor la o parte considerabilă a clădirilor de patrimoniu din Băile Herculane, survenită la finele lui septembrie 2011, ar putea să aducă ceva nou. O parte a imobilelor firmei SC Hercules SA au intrat în posesia omului de afaceri Valeriu Verbiţchi. În plus multe dintre monumente au fost „înfăşurate" în până de protecţie ascunzându-se cumva aspectul dezolant.

Dar ca lucrurile să nu meargă bine în noiembrie 2011 apare un nou scandal intre autorităţi: conturile primăriei Băile Herculane sunt blocate de Administraţia Financiară din cauza creanţei, reprezentând plata impozitelor pe salarii şi a altor obligaţii faţă de bugetele statului, a rămas în urma privatizării fostei întreprinderii de gospodărie locală (IGO). Acest tip de scandal, frecvent întâlnit între autorităţi în România, nu ar fi făcut obiectul materialului nostru dacă nu ar fi fost afectat şi contul prin care se efectuează plata unor lucrări accesate pe programe europene: ,,E vorba de , un proiect de 1,2 milioane de euro" a comentat la acea dată primarul.

Am contactat-o pentru mai multe informaţii şi pe doamna director Liubita Raichici de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Caraş Severin, însă domnia sa ne-a comunicat cu părere de rău că nu ne poate răspunde în timp util pentru apariţia în acest articol, însă vom reveni cu detaliile pe care ni le va pune la dispoziţie dânsa în cel mai scurt timp cu putinţă.

Câteva exemple punctuale de bijuterii de patrimoniu ajunse în ruine

Vila Elisabeta, imobil inclus în lista monumentelor istorice, la categoria B. Edificiul este construit între anii 1880-1882, după planurile arhitectului Doderer, pentru Elisabeta (Sissi), soţia împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei. Clădirea este realizată în stil baroc târziu austriac, specific imobilelor ridicate în Băile Herculane, când staţiunea intră în componenţa Imperiului Austriac. De acest loc se leagă şi inaugurarea, în 1896, a canalului navigabil Portile de Fier. În sala de bal a Vilei Elisabeta, cuplul imperial Franz Joseph I şi Elisabeta, Alexandru I al Serbiei şi Carol I al României cu ocazia acestui eveniment.

Imobilul a adăpostit biblioteca orăşenească, o farmacie şi casa de cultură, iar de-a lungul anilor s-a degradat atât în ceea ce priveşte structura de rezistenţă, cât şi şarpanta şi tencuiala exterioară şi interioară. În 2005 arăta într-o stare jalnică: subsolul plin de igrasie, tavanul picat în multe locuri, tencuiala exterioară lipsă pe multe porţiuni.

Începând cu 27.11.2009 Vila Elisabeta, aflată în proprietatea Primăriei Băile Herculane, a intrat într-un proces de renovare finanţat de către Institutul Naţional pentru Patrimoniu (fostul Oficiu Naţional al Monumentelor Istorice) care a alocat suma de 2,8 milioane lei, la care se adaugă 60.000 euro obţinuţi în urma organizării unui teledon de către Televiziunea Română în parteneriat cu Art Production.
În prezent este finalizată renovarea exteriorului (acoperiş, tencuială), însă interioarele necesită continuarea lucrărilor de restaurare.

Băile Neptun, imobil de categoria A, datează din perioada Regimentului de Graniţă Austriac, fiind construit între 1883-1886. Cladirea este realizată după planurile arhitectului Alpar.
La momentul la care a fost ridicat era cel mai important complex balnear de acest gen, având două aripi în care existau 32 de cabine şi 2 bazine construite din marmură roşie în care funcţionau băi sulfuroase alimentate cu apă termală de la izvoarele Neptun I şi IV.
În 1899 i s-a adăugat un turn artezian pentru facilitarea circuitului apei fără pompare. Astăzi este o clădire dezafectată, ca multe altele din Băile Herculane. Tencuială scorojită, geamuri sparte şi un miros de sulf întregesc imaginea unei clădiri ce ar fi putut fi una din perlele localităţii. Clădirea se află în proprietatea omului de afaceri Verbiţchi Valeriu.

Ansamblul Cazinoului, clădire de categoria A, a fost construit între anii 1850-1900 după proiectul arhitectului Wilhelm Doderer, care a elaborat şi planurile Castelului Peleş.
Clădirea se remarcă prin arhitectura porticurilor şi picturile murale, în special cele care împodobesc interiorul cupolei exterioare din faţa imobilului.
Ansamblul Cazinoului a reprezentat punctul de referinţă în planul de sistematizare arhitectonică al staţiunii în perioada habsburgică.
În prezent se află într-o stare avansată de degradare, infiltraţiile de apă pluvială afectând tencuiala exterioară şi interioară, precum şi frescele ornamentale menţionate. Datorita infiltraţiilor de sulf, imobilul necesită reparaţii capitale şi la structura de rezistenţă. Clădirea se află acum în proprietatea lui Verbiţchi Valeriu.

Fostul Hotel Dacia (anterior „Ospătăria cea Mare"), imobil de categoria B, aflat în centrul oraşului, acesta a fost construit în stil baroc vienez târziu între anii 1812-1829, fiind ulterior renovată, în urma unui incendiu, în anul 1906.
În prezent imobilul se află într-o avansată stare de degradare, fiind afectată grav structura de rezistenţă, sens în care este interzis accesul în interiorul clădirii.
Clădirea este în proprietatea în proprietatea investitorului Hrelescu Beatrice Astrid.

Pavilionul nr.5 (fost „Spital pentru trupă şi subofiţeri"), este tot un imobil de categoria B din centrul localităţii.
A fost ridicat între anii 1808-1810 destinaţia imobilului fiind aceea c spital militar pentru soldaţii şi subofiţerii Regimentului de Graniţă Austriac.
De-a lungul timpului clădirea a fost supusă unui proces de degradare.
În prezent imobilulse află în proprietatea lui Verbiţchi Valeriu, care a demarat lucrări de renovare/restaurare, ce sunt executate de S.C. „Romedilges" S.R.L. din Timişoara.

Hotelul Decebal (fost „Ferdinand"), una din bijuteriile arhitecturale ale staţiunii, inclus pe lista monumentelor istorice la categoria A, imobilul a fost construit în stil baroc austriac târziu în perioada 1860-1862, aflându-se într-o avansată stare de degradare.
În prezent imobilul se află în proprietatea lui Verbiţchi Valeriu, care a demarat lucrări de renovare/restaurare, ce sunt executate de S.C. „Romedilges" S.R.L. din Timişoara.

Rămâne de văzut cum va gestiona dezastrul de la Băile Herculane noul proprietar şi câte clădiri vor intra în patrimoniul statului. Unii proprietari sunt de părere că „această staţiune este o doamnă foarte bătrână, îmbrăcată în straie demodate. Staţiunea avea o vocaţie aristocratică, acum e una cu vocaţie populară. Nu va înflori cu un astfel de turism. Trebuie să recapete o vocaţie de elită, să atragă oameni cu bani. E nevoie de un proiect de arhitectură şi urbanism pentru ca staţiunea să respecte cerinţele actuale", comenta Virgil Verbinschi, proprietarul mai multor clădiri în Băile Herculane.

Simbolul oraşului Satu Mare, un tun imobiliar în aşteptare

Clădirea simbol a oraşului Satu Mare, Hotelul Dacia, se află într-o periculoasă situaţie gri: nici în ruină, nici restaurată, cu o firmă care o gestionează aflată în faliment şi cu un proprietar care încearcă să tragă nişte sfori să obţină un preţ mare de la stat. Lucrurile se află într-un blocaj, din care imobilul este cel mai afectat.

Istoricul clădirii simbol a oraşului Satu Mare
Apariţia clădirii în peisajul local a fost determinată, la finele secolului al XIX-lea, de decizia autorităţilor vremii de înnoire a centrului Sătmarului, odată cu demolarea vechii primării numite de localnici „Casa cu turn", construită în 1777.

Problema destinaţiei noii clădiri ce urma a fi ridicată a produs numeroase discuţii pro şi contra în rândul edililor oraşului. O parte a autorităţilor doreau construirea unei clădiri de locuinţe de închiriat sau a unui bazar care ar fi adus profituri considerabile. Alţii, printre care şi primarul de la acea vreme, Herman Mihaly, adept al înnoirii, propuneau construirea unui hotel modern care să găzduiască o cafenea, un restaurant, o imensă sală de protocol. Acest complex arhitectonic ar fi putut servi drept focar de cultură, corespunzător dezideratelor culturale moderne.

După polemici aprinse, adepţii primarului Herman Mihaly au avut câştig de cauză, astfel că, în vara anului 1897, a fost organizat un concurs pentru conceperea de proiecte de edificii în vederea ridicării unui complex arhitectonic care să satisfacă exigenţele. Arhitecţilor, le-a fost dată mână liberă, singurele condiţii fiind cele de încadrare în spaţiul de circa 300 de mp şi în bugetul de 200.000 de forinţi.

Din cele 11 de proiecte depuse şi evaluate de Comisia de arhitectură din Budapesta, a fost declarat câştigător cel conceput de arhitecţii Balint Zoltan şi Frommer Lajos. Cei doi au fost elevii şi continuatorii arhitectului Lechner Odon, promotorul stilului seccesion pe care avea să-l reprezinte şi clădirea Hotelului „Dacia". Hotelul se poate lăuda cu faptul că proiectul său arhitectural a fost răsplătit cu medalia de aur la un concurs de arhitectură din Viena, în 1910.

;
Un pic din influenţa lui Gustav Klimt
Stilul respectiv (de provenienţă austriacă, sezession, de la gruparea „Wienner Sezession" iniţiată de G. Klimt) se caracterizează printr-un eclectism al formelor ceea ce şi explică bogăţia de motive şi reprezentări pe care o regăsim în arhitectura hotelului, ce conţin influenţe de stil renascentist, gotic, biblic sau chiar popular, cu specific transilvănean.

Analizând planul clădirii, se observă că are forma unui patrulater neregulat, cu unele excrescenţele pe laturi şi extremităţi. Clădirea, realizată în anul 1902, este compusă din parter, etajul I şi II, structura sa interioară fiind subordonată spaţiului oarecum restrâns. Spaţiul de la parter dinspre faţadă cuprindea, de o parte şi alta a intrării principale, un restaurant şi o cafenea. Legătura cu aripa din spate a clădirii a fost realizată printr-o curte acoperită (din structuri metalice şi sticlă) ce găzduia sala mare a restaurantului cu un interior luxos. Aceasta se continua cu o cofetărie ce dădea în cele din urmă într-o spaţioasă sală de bal.
Click aici pentru a vedea mai multe fotografii



De la cofetărie la Filarmonica "Dinu Lipatti"
Ulterior, aceste spaţii au ajuns să aibă o altă destinaţie, astfel că, de o parte şi alta a intrării principale, se afla recepţia hotelului şi un spaţiu comercial, iar curtea acoperită cu structuri metalice şi sticlă a devenit singurul spaţiu cu destinaţie de restaurant. Spaţiul cofetăriei şi sălii de bal au ajuns să găzduiască sediul Filarmonicii „Dinu Lipatti", având înălţimea cât parterul şi etajul I împreună. Etajele I şi II au o structură identică, ambele nivele găzduind hotelul propriu-zis, cu o împărţire specifică, de 107 camere.

Faţada are o plastică arhitecturală deosebit de expresivă, segmentată în mai multe registre, delimitate de coloane adosate. În partea superioară a faţadei se află imprimată stema oraşului Satu Mare, în patru medalioane, imprimate din faianţă colorată.

În perioada austro-ungară a purtat numele de Hotel „Pannonia", iar după 1918 a primit denumirea de Hotel „Dacia". O dată cu ocupaţia horthystă din 1940, s-a revenit la vechea denumire, iar piaţa din faţa sa a primit numele „Horty Miklos". După cel de-al doilea război mondial, s-a redenumit „Dacia", iar pieţei i s-a conferit numele de Piaţa Libertăţii, în tot acest răstimp a acumulat o tradiţie îndelungată în găzduirea unor evenimente de ordin cultural (în 1938, pictorul Ţânţaş Ion a expus aici lucrările „Nunta Dacilor", „Bătrânii" şi „Ţărăncuţa").

Mai citeşte:
Casa în care s-a născut Vasile Alecsandri, osândită la prăbuşire. "S-ar mai putea salva ceva, dar nu există voinţă"
Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie FOTO
Hanul Solacolu, de la un local luxos, la o ruină de bordel ilegal FOTO

Greşelile din trecut care ameninţă monumentul
În tot acest răstimp imobilul s-a aflat în proprietatea municipalităţii Satu Mare. După Revoluţie pe fundalul unui vid legislativ în privinţa patrimoniului, hotelul devine firmă. SC „Dacia" SA Satu Mare s-a creat prin privatizarea prin metoda MEBO, în 1995, a Complexului hotelier „Dacia", cu capital integral de stat, pentru ca, în 1996, prin sentinţă judecătorească, să devină societate privată, acţiunile fiind transferate de la Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private către Asociaţia Salariaţilor „PAS Dacia SA". Amintim faptul că prima lege cu privire la patrimoniu în România post revoluţionară a apărut abia în 1997.

Primăria s-a luptat în instanţă cu firma SC „Dacia" SA pentru imobil pierzând în 2005 printr-o hotârâre judecătorească irevocabilă. Interesant e faptul că pe acest fundal, preşedintele Consiliului Judeţean de atunci, Szabo Ştefan, era şi administrator al firmei SC Dacia SA. El intră în posesia clădirii, deşi ocupa o funcţie publică, fără ca nimeni să ridice niciun semn de întrebare.

Tot acest domn, care a înstrăinat clădirea lui Ţânţaş Vasile, în 2007 contra sumei de 1,7 milioane de euro "a avut grijă" să omită ieşirea din indiviziune a spaţiului ocupat de filarmonica Dinu Fipati, care funcţiona în cadrul corpul hotelului, în aripa mai sus menţionată.

Noul proprietar a decis că ar fi bine să renoveze şi să restaureze. Ba chiar întrocmeşte un proiect vizând consolidarea, restaurarea, recompartimentarea, reamenajarea, mansardarea imobilului. După ce obţine aprobările porneşte la lucru cu o firmă autorizată în domeniul intervenţiilor asupra imobilelor de patrimoniu. De asemenea declară că suma care urmează să fie investită va fi aprape 4,5 milioane de euro. Până aici lucrurile par mai mult decât bune.

Totuşi lucrările au fost subcontractate unei alte firme, a cărui patron este directorul de la SC Dacia SA, Radu Hosu, care nu era neapărat autorizată pentru acest tip de intervenţii. Apoi în 2010, pică bomba criza financiară aduce în faliment societatea SC Dacia SA. Proprietarul decide că nu mai poate ţine singur clădirea şi vrea să o vândă. Face o documentaţie în vederea eventualei exercitări a dreptului de preemţiune a statului, dar incompletă

Reacţia autorităţilor
Direcţia de cultură încearcă să obţină răspunsuri cu privire la exercitarea dreptului de preemţiune de la toate forurile locale (Consiliul Judeţean şi Primărie), dar şi de la Ministerul Culturii. Nimeni nu răspunde foarte clar, pentru că proprietarul nu a menţionat niciun preţ. Ministerul în primă instanţă nu a răspuns la adresa formulată de directorul Direcţie de Cultură. Primăria, deşi ar avea nevoie de o clădire pentru filarmonică şi pentru alte activităţi culturale, a declarat că nu dispune de fondurile necesare pentru a achiziţiona imobilul.
La jumătatea acestui an primarul, Iuliu Ilyes, declara că a exclus orice posibilitate de a intra în tratative cu societatea "Dacia", care deţine hotelul, pentru a-l cumpăra. „A venit o scrisoare de la Gheorghe Silaghi Pop, în care ideea vechiculată era ca municipalitatea să cumpere imobilul şi să-l reabiliteze. Din păcate, aşa ceva e imposibil. E ca şi cum aş spune că vreau să cumpăr un elicopter pentru ca angajaţii primăriei să circule mai uşor. Din punctul meu de vedere, acest subiect de discuţie este închis", a declarat edilul-şef. Nici Ministerul Culturii nu şi-a arătat, pentru moment, disponibilitatea de a achiziţiona imobilul, în condiţiile de criză bugetară. „Am fost la Bucureşti şi am discutat şi cu domnul ministru Kelemen Hunor. Mi s-a spus că ministerul nu dispune de fonduri. Nici Ministerul Culturii, nici guvernul", a mai afirmat Ilyes. Primarul susţine că nu vede nici în domeniul privat interes pentru hotel. „Dacă l-ar cumpăra un privat, acesta ar trebui să îşi asume o investiţie majoră, fără să-şi poată recupera banii. Dacă vine unul şi îşi asumă chestia asta, jur că-l fac cetăţean de onoare", a mai declarat primarul.

Ministrul Kelemen Hunor a considerat şi el că această clădire e mult prea scumpă pentru instituţia pe care o conduce, chiar fără să ştie un preţ oficial şi a declinat dreptul de preemţine pe care îl exercita. Singurii care nu au dat un răspuns clar este Consiliul Judeţean care a fost pus în situaţia să aştepte un preţ venit de la proprietar dincolo de termenul în care ar fi trebuit să spună dacă e sau nu interesat de clădire. Există însă voci din interiorul Consiliului Judeţean care spun că în ciuda speranţelor date de președintele Consiliului județean Csehi Arpad, care încă cere evaluări ale costurilor clădirii, probabilitatea cumpărării este aproape nulă.

Preţurile vehiculate de proprietar
Singurele preţuri pe care Vasile Tânţaş le-a menţionat vreodată a fost către Adevărul de Seară Satu Mare, unde vorbea de sume între 10 şi 14 milioane de euro, cu mult peste cât a dat. Acesta oferea şi posibilitatea ca să cedeze 50% din acţiuni celui care ar dori să termine reabilitatea clădirii, iar suma pe care o vehiculează ar fi de circa 8-10 milioane de euro. De asemenea omul de afaceri consideră că până acum au fost investite 4,5 milioane de euro în clădire.

Totuşi sumele vehiculate de acesta sunt puţin cam neverosimile. El a cumpărat într-unul din cei mai scumpi ani imobiliari o clădire cu 1,7 milioane de euro. Dacă această sumă este o evaloare corectă atunci în 2011 când preţurile au scăzut nu ar fi corect să o depăşească. În privinţa investiţiilor specialiştii vorbesc de doar 1,5 milioane de euro investiţi. Totuşi dincolo de investiţii trebuie văzut şi cum s-au investit pentru că din punct de vedere al respectării legii cu privire la clădirile de patrimoniul lucrurile nu sunt neapărat cele mai fericite: consolidarea pasajului pietonal Ruha Stefan s-a făcut fără să se respecte nici cea mai mică normă, iar consolidarea fundaţiei (subsolul si demisolul) s-a făcut fără a obţine certificatul de descărcare arheologică.
Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Satu Mare, domnul Gheorghe Silaghi Pop, unul dintre cei mai implicaţi oameni de cultură în protejarea monumentului, care a trimis documentaţia cu privire la exercitarea dreptului de preemţiune nu doar la Ministerul Culturii, ci şi la Consiliul Judeţean şi la Primăria Satu Mare, consideră că factorul politic local a determinat pe de o parte neîncrederea între autorităţii cu privire la această clădire. În plus lucrurile "necurate" moştenite nu fac decât să îi îngreuneze situaţia. De asemenea lipsa unui preţ de negociere face ca lucrurile să rămână îngheţate.

"Domnule director, care este situaţia actuală la Hotelul Dacia?
Eu nu am dat avizul pentru ceea ce se petrece acolo. Nu am dat avizul pentru foarte multe lucruri acolo. Deci eu, cu toate că sunt aparţin de Ministerului Culturii nu am dat avizul pentru ceea ce se întâmplă acum în el, după care proprietarul s-a dus şi a obţinut acest drept la Bucureşti.
În acest moment ştiţi foarte bine că eu ca director de al Direcţiei de Cultură am anunţat Ministerul pentru acest imobil. Ministrul nostru a fost aici, ştie tot, toate problemele. Noi aşteptăm ca proprietarul să vină cu un preţ, pentru că ministerul Culturii şi noi ne-am exercitat dreptul pe preemţiune. Şi el trebuie să vină cu un preţ şi să se anunţe chestiunea pentru ca să pot să-i dau hârtia. Pe mine în acest moment, ca reprezentant al Direcţie de Cultură, mă interesează ca legea să fie respectată chiar dacă doresc să-l vândă sau să-l păstreze. Eu doresc ca faţada şi celelalte reparaţii din interior să fie conform dosarului pe care l-am aprobat deja. Proprietarul, ştiţi bine, că nu s-a început să se lucreze la faţată. Nu s-a făcut nimic. Iar ce se petrece în rest e complicat, sunt multe lucruri. Ar trebui venit să vă dau hârtii, să vedeţi ce s-a dat, cât am aprobat noi.

Înţeleg că tema este complicată. Vroiam să vă întreb dacă există aprobări pentru modificările aduse la pasajul care merge spre curtea interioară?
Eu n-am dat aviz pentru pasajul ăla. Povestea e totuşi de multă vreme. N-am dat aviz, s-a construit fără aviz, după care am oprit cu Poliţia, cu Primăria, după care am oprit şi s-a revenit la stadiul iniţial. Acolo unde se lucrează se face doar ca să îi punem să dărâme. Deci noi n-am dat, eu personal, Direcţia de Cultură, n-am dat aviz pentru aşa ceva. Niciodată.
Ce-a făcut acolo a făcut proprietarul din proprie iniţiativă?
Da, ce a fost acolo a făcut de capul lui. Asta a fost şi problema. După care, evident, toată lumea, organele abilitate, a crezut că celălalt ar fi dat vreo aprobare. Situaţia, v-am spus, e complicat acolo şi datorită implicaţiilor politice, dar asta nu e problema mea. Problema mea era să se respecte legea în privinţa aceastei clădiri, unică din judeţul Satu Mare, care este încadrată în categoria A în Lista Monumentelor Istorice, în stilul seccesion. Eu nu cedez pentru asta. Dacă mai vreţi ceva, tehnic e colegul meu Mircea Drăgan care vă poate răspunde.
(La telefon intră arhitectul angajat de Directia de Cultură, Mircea Drăgan)
Preţul cerut de proprietar şi vehiculat prin presă este 10 milioane de euro? Există o Comisie sau cineva autorizat care stabileşte preţul acestei clădiri de patrimoniu?
Da, este de patrimoniu, totuşi proprietatea privată în România să ştiţi că contează foarte mult. Din acest motiv nu putem intra. Nu pot decât să respect intervenţiile asupra clădirii. Mă înţelegeţi, numai intervenţiile asupra clădirii respectându-se specificul. Preţul se stabileşte de către un evaluator atestat.
Evaluatorul trebuie să fie atestat pe patrimoniu?
Nu neapărat, dar trebuie să fie un evaluator ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România) care are o calitate atestată, asta e obligatoriu. Şi de acolo preţul se negociază.
Şi proprietarul are o astfel de hârtie la mână, a contactat pe cineva care să evalueze clădirea?
Asta noi nu cunoaştem.
Şi preţul cum l-a stabilit? El a cumpărat clădirea pe aproape 2 milioane de euro şi vrea acum 10? Cineva trebuie să îi spună cam cât e valoarea imobilului?!
Aşa e, dar nu cred că a vorbit cu vreun evaluator. Bănuiesc că n-a făcut, ar fi trebuit să o prezinte cu documentaţia privind dintenţia de vânzare. De asemenea noi am cerut cerut ca Ministerului să facă o asemenea adresă. Am cerut şi Consiliului Judeţean acelaşi lucru, care în mod normal trebuia să vină de la proprietar. În funcţie de acest preţ C.J. se poate exprima dacă se poate cumpăra sau nu de către instituţiile sau instituţia interesată.
Şi spuneţi că nu s-a încumetat nimeni să cumpere clădirea. Primăria a spus nu, iar ministrul a spus cam „nu prea"?
Până nu se ştie valoarea nimeni nu se poate să se exprime.
Am înţeles.
Sigur, prima dată e valoarea. Dacă cu o valoare, să spunem, extraordinar de mare se intră la negocieri şi proprietarul este dispus să negocieze şi va fi cineva interesat este cu totul altceva. Ca după aia el să poată să decidă... Dacă nu se înţelege cu autorităţile, el are dreptul să facă vânzarea unei terţe persoane sau societăţi.
Aşa prevede Legea. Şi cu Filarmonica ce se întâmplă? Filarmonica e tot acolo, nu?
Da, asta este un ansamblu comun, în ansamblu cu Hotelul „Dacia". Deci Filarmonica rămâne separat, e proprietate separată.
După cum v-am spus lucrurile sunt complicate. Totul a fost doar pe o bază de adrese între instituţii, n-au fost nişte discuţii libere şi n-a fost o hotărâre de la bun început. Şi atunci, pe baza acestor adrese, de fapt, s-a lăsat la latitudinea fiecărei instituţii să decidă dacă este interesat sau nu. Aici s-au mai adăugat şi alte intrese.
E păcat de clădire că este foarte frumoasă şi a ajuns să fie doar...
O ruină, da, aşa este.
Nu aş ajunge până acolo că sunt altele mai rele, dar ar putea...
Bine, dar am pus aşa, în ghilimele în sensul că a rămas neutilizată exact în centrul oraşului. E un simbol al oraşului.
(Revine la telefon directorul Directiei de Cultură şi Patrimoniu, Pop Silaghi)
Noi, direcţia de cultură nu am dat avize decât pentru intervenţia argumentată, care nu s-a făcut pentru că nu mai au bani. Problema cea mai mare rămâne la proprietar. Eu nu am cedat nimic, pentru că vă daţi seama este cea mai importantă clădire din judeţul Satu Mare. Am avut probleme cu oameni politici, pentru că ştiţi că s-a intervenit, însă aceste lucruri nu mă interesează."

Părăsit şi în plin blocaj simbolul oraşului Satu Mare a ajuns un imens avizier, pentru că Poliţia de Patrimoniu nu se sinchiseşte nici măcar pe cei pe care poate să îi amendeze