marți, 24 aprilie 2012

Istoria sediului abia inaugurat al Bibliotecii Naţionale FOTO

Ieri s-a inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale. După lungi aşteptări şi lucruri mai puţin dorite am pătruns în noul templu cultural al Bucurestiului. se cuvine ca la deschidere sa privim puţin şi în urmă mai ales că lucrurile nu au stat firesc, ci există o intreagă epopee cu acest sediu.


Dacă ideea unui sediu dedicat acestei instituţii s-a înfiripat pe undeva prin anii '60, iar planurile s-au facut prin '70, cutrmurul din martie 1977 a mai întârziat vreo câtţiva ani demararea construcţiei. Aşa că piatra de temelie a fost pusă de conducătorul iubit, în anul de graţie 1986.

Termenul de finalizare era 1990, dar decembrie 1989 a făcut ca acesta să nu se mai respecte. Când a început să se strige Libertate la Bucureşti, sediul Bibliotecii era la roşu cu geamurile puse.

Din acel moment şi până ieri, ar fi putut fi terminată si dată în funcţiune de multe ori însă interese au făcut ca aceasta să ajungă în stare de colaps. Propuneri care mai de care mai creţe - să fie făcută mall, parlament, dărâmată etc - au stat pe masa diverselor guverne.
 În 2007 s-a luat decizia de a se păstra destinaţia iniţială a clădirii şi totodată să fie remodelată. De asemenea cu această ocazie Ministerul Culturii a găsit cu cale să îşi rezerve o bucată drept sediu. Cam acesta a fost tributul pe care a trebuit să îl plătească Biblioteca pentru a se putea muta în casă nouă.

luni, 23 aprilie 2012

La inaugurarea Bibliotecii Naţionale - poveştile unui cititor

Deşi s-a mai inaugurat de vreo câteva ori neoficial, azi, de ziua Marelui Mucenic Gheorghe aducătorul de biruinţă, în anul Domnului 2012, după câteva decenii de aşteptare s-a "început deschiderea", ca sa folosesc termenul preferat de conducerea instituţiei, primului sediu dedicat Bibliotecii Naţionale din România.

Pesimiştii ar spune: Mamă cât a durat! Optimiştii: În sfârşit avem şi noi ceva care seamănă cu ce au alţii prin Occident... Iar realişti s-ar rezuma la: În fine!


Hainele cele noi ale Bibliotecii Naţionale şi zgârceniile ministeriale

Deschiderea noului sediu din Bucureşti al Bibliotecii Naţionale, azi, 23 aprilie, zi dedicată bibliotecarului, constituie finalizarea celui mai important proiect cultural din România, după 1989. Aşteptat cu deosebit interes de toată lumea timp de 40 de ani, acest sediu ultramodern aduce instituţia Bibliotecii Naţionale la standardele mondiale actuale; însă, aşa cum ne-am obişnuit în România, unde se investeşte cu zgârcenie în cultură, există şi o sumă de probleme nerezolvate, pe care biblioteca le va purta după sine şi după momentul festiv...

După cum o descriu cei care lucrează aici, Biblioteca Naţională a României este o instituţie patrimonială esenţială, care conservă, gestionează şi valorifică o parte importantă a tezaurului cultural naţional scris, dar care participă şi la construirea unei societăţi moderne, dinamice şi bine informate, prin asigurarea accesului liber la colecţiile sale, atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare, în scop de educare, cercetare, studiu şi informare.
 Foto: Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi doamna director Elena Tîrziman


Cu privire la dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii în ultima perioadă, doamna director Elena Tîrziman ne-a declarat: „Se cuvine să amintesc, din activitatea Bibliotecii Naţionale, funcţia patrimonială, care este fundamentală şi definitorie pentru o astfel de instituţie, iar aceasta nu a fost întreruptă niciodată. Practic, chiar şi în perioada în care am împachetat, am mutat şi am despachetat, am avut grijă să desfăşurăm celelalte activităţi: am păstrat relaţia cu editorii, s-au atribuit ISBN-uri, ISSN-uri sau orice alte informaţii, s-au notificat noi edituri la Agenţia internaţională de la Londra, Depozitul Legal s-a primit, a intrat în prelucrare etc. Aşadar, tot acest flux patrimonial nu poate fi întrerupt, pentru că dacă-l întrerupem blocăm activitatea editorială la nivel naţional şi lucrul acesta nu se poate întâmpla."

marți, 17 aprilie 2012

Cel mai penibil umor din România

Se spune că românul are darul, poate şi neajunsul, de a fac haz de necaz şi de a găsi umorul în orice. De aceasta dată putem demonstra contrarul. Există o emisiune care se vrea umoristică şi pe care de fiecare dată când zappez printre canale mă opresc să mă înfior la cât de penibilă este.

Ascultam acum vreo 10 ani în urmă voci care spuneau că "vezi dragă Doamne, cât de jos a ajuns Vacanţa Mare pentru că fac doar glume deşănţate". Ba chiar mai mult, unii spuneau că acea emisiune se adresează unui public imbecil. Nu m-am simţit niciodată în targetul lor umoristic, dar totuşi măcar din când în când mai găseai câte un adevăr spus haios încât îţi putea stârni un zâmbet.

miercuri, 11 aprilie 2012

Biblia cu Adevărul, cronica unui scandal - cu informaţii suplimentare II

Aşa cum am primis revin azi cu noutăţile din cronica scandalului pe baza Bibliei apărută cu ziarul Adevarul, precum şi cu informaţii privind Dumitru Cornilescu şi lucrarea sa.


Se spune că noaptea este un paznic bun însă aseară ziarul Adevarul a dat un răspuns la comunicatul Patriarhiei Române pe care se cuvine sa il menţionam şi noi ad literam.

Răspunsul Adevărul, unul de prisos?

"Referitor la comunicatul transmis presei astăzi de Patriarhia Română, cu privire la publicarea Bibliei împreună cu ziarul „Adevărul", conducerea trustului Adevărul Holding face următoarele precizări:
Ziarul „Adevărul" se adresează tuturor cetăţenilor români, indiferent de confesiune. În niciun material de presă sau promoţional, „Adevărul" nu a pretins sau susţinut că Biblia care apare împreună cu ziarul este o versiune ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau sinodală. Biblia e una singură.

Biblia care apare împreună cu ziarul „Adevărul" este Biblia creştină, aceeaşi pentru întreaga creştinătate, indiferent de confesiune. Din punctul nostru de vedere, ea se adresează tuturor creştinilor vorbitori de limbă română. Diferenţele de traducere şi interpretare - care apar inclusiv între ediţiile acceptate de BOR - le lăsăm pe seama bisericilor şi a teologilor.

marți, 10 aprilie 2012

Biblia cu Adevărul, cronica unui scandal - cu informaţii suplimentare

Am văzut săptămâna trecută scriind cu litere de-o schioapă în Adevărul pe prima pagină, că începând de marţi ziarul se va comercializa cu Biblia. Mi-am dat seama din prima clipă că va ieşi un pic de scandal şi multă nedumerire.

Unii s-au gândit că trustul a dat lovitura chiar acum în preajma Sf. Paşti şi mai că îşi biciuiau angajaţii că nu le-a venit o asemenea idee. Surpriză însă! Azi toată lumea, după ce cartea a ieşit pe piaţă cu ziarul Adevarul, ţipă: ba că nu-i bună, ba că popilor nu le place concurenţa, ba că totul se reduce la bani, ba că au fost păcăliţi etc.

Ziarul Lumina, oficiosul Patriarhiei, a dat curs unui buletin de ştiri venit de sus fără prea multe explicaţii:

Biblioteca Naţională, de la deţinuţii din Palatul Justiţiei la un sediu de cinci stele

În primăvara acestui an, pe data de 23 Aprilie, va avea loc un eveniment unic şi de-a dreptul istoric pentru cultura din România: se va inaugura sediul Bibliotecii Naţionale a României.

Este un moment unic pentru că deşi ne-am obişnuit să ştim că această instituţie are un sediu chiar în Centrul Vechi al Capitalei, niciodată nu a fost ridicată o clădire specială pentru bibliotecă. Mereu în chirie, în locaţii pe care alte instituţiile nu le doreau, acest centru nervos al cărţilor din ţara noastră reuşeşte după mulţi ani de aşteptare să fie, măcar în parte, la nivelul instituţiilor similare din Apus. Ce şi cum s-a realizat, dar şi ce mai este de făcut, sunt întrebări pe care mulţi ni le punem. Din acest motiv primul articol care va deschide seria amintită este un interviu în exclusivitate acordat de doamna director a Bibliotecii Naţionale, Elena Tîrziman, publicaţiei noastre.

Biblioteca printre deţinuţii din Palatul Justiţiei

Doamna directoare, din ce am înţeles acesta este primul sediu propriu zis al Bibliotecii Naţionale. Fostul sediu din strada Ion Ghica a avut parte de o inaugurare?