Apocalipsa bisericilor fortificate săseşti este de neoprit

Patrimoniul cultural românesc deţine o componetă multi-culturală deosebit de valoroasă. Pe lângă fondul cultural produs de populaţia românească există o multitudine de alte construcţii şi obiecte de patrimoniu produse de alte culturi, care nu fac altceva decât să îmbogătească frumuseţile pe care un turist le-ar putea vizita. O astfel de „ofertă”, în condiţiile unei normalităţi pe care noi fiind în pielea turistului o putem vedea în Occident, ar putea genera o sursă de venit considerabilă, iar întreţinerea acestor monumente ar fi o prioritate naţională. 

Revenind la anormalităţiile cotidiene şi la absurdităţile româneşti în materie de valorificarea patrimoniului cultural, vom încerca să aruncăm o privire către starea bisericilor evanghelice din Transilvania, construite de comunităţile săseşti. Am ales acest subiect şi pentru că ultimul Ministrul al Culturii aparţine formaţiunii politice UDMR, iar echitatea, în maniera de inferenţă şi subfinanţarea, a fost aceeaşi ca sub un ministru de orice altă orientare politică.


Splendide monumente, un real pericol pentru turişti
Pentru a deschide acest capitol al monumentelor contruite de alte populaţii şi care ar putea fi folosite cu real succes într-un plan turistic cultural, am ales patru biserici evanghelice din judeţul Mureş: Daia, Vulcan, Viişoara şi Filitelnic. Toate sunt monumente de importanţă naţională incluse în Lista Monumentelor Istorice la categoria A, toate necunoscute publicului, însă grav degradate şi abandonate în paragină.

Biserica evanghelică din satul Vulcan, comuna Apold, prezintă, atât la exterior, cât şi la interior, fisuri care accentuează riscul de prăbuşire a unor ziduri, precum şi numeroase porţiuni de tencuială desprinse. Totodată, acoperişul este perforat în mai multe locuri, prin care se produc infiltraţii ale apei pluviale. Întrucât, începând cu anii '90, obiectivul a fost practic abandonat (în incinta acestuia nu se mai oficiază serviciul religios), biserica a fost devalizată de-a lungul anilor prin sustragerea de către hoţi a icoanelor, a obiectelor de cult şi prin demontarea clopotelor bisericii în vederea valorificării materiei prime, alamă.

Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din satul Filitelnic, comuna Bălăuşeri, are structură de rezistenţă grav afectată de factorii naturali şi antropici, aflându-se în pragul prăbuşirii. Pe suprafeţe întinse lipseşte tavanul, lăsând să se întrevadă şarpanta de lemn şi acoperişul, care la rândul lor sunt grav afectate. Mai mult de jumătate din ţigla acoperişului a fost distrusă, iar şarpanta prezintă instabilitate structurală. Incinta fortificată şi pereţii exteriori ai bisericii au fost invadaţi de vegetaţie abundentă, care întreţine procesul de degradare.
Podeaua lăcaşului, confecţionată iniţial din scânduri de lemn, a fost înlăturată, fiind înlocuită în prezent de resturi de ţigle sparte, cărămizi, moloz şi pământ. Ferestrele şi uşile de acces au fost vandalizate, fapt care conduce la accelerarea acţiunii factorilor naturali de degradare. La interior, nu se mai găsesc obiecte de cult ori piese de mobilier, acestea fiind furate ori devastate.

Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din satul Daia, comuna Apold, este format din biserica evanghelică, incinta fortificată şi turnul clopotniţă. Distrugerile sunt prezente la tot pasul. Ζidurile bisericii sunt deformate şi fisurate, iar din acoperiş lipsesc ţigle, fapt ce facilitează accesul apei pluviale în interior. Ιncinta fortificată cuprinde segmente grav degradate, care necesită intervenţii urgente pentru evitarea riscurilor de prăbuşire. Turnul clopotniţă (în care se mai găsesc clopotele şi mecanismul ceasului) este cel mai afectat de existenţa unor fisuri profunde în zidăria exterioară şi de o structură de rezistenţă degradată, fapt care a generat o înclinare a edificiului.

Biserica evanghelică din localitatea Viişoara are contraforţii afectaţi structural, câţiva fiind desprinşi de corpul bisericii, punând astfel în pericol stabilitatea lăcaşului de cult.
Ferestrele sunt sparte, iar acoperişul prezintă orificii care facilitează infiltrarea apei pluviale în interior şi în structura construcţiei. Totodată, în cursul anului 2010, au fost efectuate lucrări neautorizate de refacere parţială a zidăriei şi tencuielii unor contraforţi şi au fost înlocuite ţiglele sparte.

Am încercat să găsim câteva răspunsuri şi ceva speranţe la Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mureş. Cu toată bunăvoinţa şi amabilitatea domnul director Nicolae Baciut am descoperit mult mai multe probleme, iar răspunsul este cât se poate de crud, năruind orice gând de mai bine: „Nu sunt bani!"
În plus, faptul că cei puşi să monitorizeze şi să controleze nici măcar nu sunt întrebaţi de priorităţile şi urgenţele din zona pe care o administrează, ne indică, încă o dată, că aceste Direcţii de Cultură au fost create fără nicio putere.

Domnule director cum au ajuns aceste biserici evanghelice în starea asta de degradare?
Există un motiv principal, lipsa fondurilor, şi două cauze care explică de ce s-a ajuns la acest rezultat: o subfinanţare constantă de mulţi ani venită de la nivel central şi, în al doilea rând, micşorarea, până la dispariţie în unele locuri, ale comunităţile săseşti, cele care ar fi putut să le întreţină. Practic, cele patru biserici Daia, Viişoara, Filitelnic şi Vulcan, sunt sub juristicţia celor de Sighişoara. De acolo vine pastorul lor din când în când şi mai slujeşte pentru puţinii enoriaşi existenţi prin satele acestea. Noi, ca Direcţie Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu, nu dispunem de surse financiare ca să putem finanţa nici măcar de întreţinere curentă. Din punct de vedere legal noi trebuie să monitorizăm starea lor şi să raportăm, ceea ce şi facem, dar obligaţia de întreţinere a bisericilor revine, conform legii, proprietarilor (Cultul evanghelic).

Asta urma să vă întreb: cine este responsabil ?
Proprietarul şi numai proprietarul poate iniţia lucrările de restaurare pentru că numai lui i se eliberează certificat de urbanism pentru intervenţie şi apoi autorizaţie de construcţie. Deci numai el poate iniţia astfel de lucrări sub rezerva că are cu ce le face, dar până şi documentaţia costă. Pentru ceea ce trebuie să primească de la noi, de la Direcţia de Cultură, şi anume avizul este gratuit, dar realizarea dosarului, care e făcută de arhitecţi, costă sume importante. Sigur, teoretic, pentru situaţii de urgenţă se pot solicita finanţări de la minister, dar, deocamdată, în astfel de situaţii n-au fost alocate sume. Până şi mutările instituţionale făcute în timpul acestei guvernări, nu sunt de bun augur pentru aceste monumente. Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte a trecut în direct în subordinea Primului Ministru, deci interfaţa între noi, ca Direcţie de Cultură şi biserici nu mai este Ministerul Culturii.

Deci instituţional lucrurile s-au complicat? Iar banii ar trebui să vină prin primul ministru?
Da, banii ar trebui să vină din fondul de rezervă, în situaţii când există acele fonduri. Sigur mai există şi banii de Consiliul Judeţean, dar sume derizorii, 50-100 milioane de lei pe an. Cu sumele acestea nu te poţi apuca să faci restaurări. Pentru că trebuie să mergem să vedem starea lor, eu am fost şi le-am văzut pe toate în primăvară şi sumele de care ar fi nevoie urgentă sunt foarte mari. Le-am cerut primarilor şi preoţilor să încerce să atragă fonduri europene, să facă proiecte, dar sigur că nu pot să îi forţez mai mult, decât să-i încurajez să facă astfel de demersuri. La cât de sărace sunt comunităţile şi la cât de puţină populaţie săsească mai este în zonă nici nu se poate poate pune problema de sancţiuni financiare. Biserica din Deal, din Sighişoara, care este cea mai importantă din zonă, a fost finanţată de la buget, prin Ministerul Culturii şi Fundaţia Messersmith, dar acesta este un caz aparte. Un alt caz fericit este biserica de la Sachiz, tot evanghelică, şi care este pe lista UNESCO. Aici au avut loc, în ultimii trei ani, lucrări de restaure şi arată foarte bine. Însă celelalte, fiind mai mici şi în opinia celor care distribuie banii mai puţin importante, decât cele care sunt deja integrate în circuitul cultural n-au beneficiat de acelaşi tratament.

Ce aţi reuşit dumneavoastră, ca Direcţie de Cultură să faceţi pentru aceste monumente şi ce o vă propuneţi pentru viitor?
Noi nu avem cum să susţinem financiar monumentele istorice. De altfel nici nu există alocate fonduri pentru acest capitol pentru că rolul nostru este de monitorizare şi control al clădirilor de patrimoniu. Ceea ce noi facem mereu, inclusiv la nivelul Prefecturii, încercăm să ridicăm problema legată de starea monumentelor istorice, nu doar a celor 4 biserici de care am vorbit, ci pentru toate 1017 momente aflate pe lista din 2010 în judeţul nostru, în toate discuţiile pe care le avem nu doar cu autorităţile locale, ci şi cu potenţiali sponsori. Mai există un inconvenient: prioritatea şi urgenţele în privinţa patrimoniului nu le stabilim noi. Noi, financiar, nu putem face nimic. În rest ne-am dat concursul, am avut dezbateri, discuţii pe tema protecţiei monumentelor cu cei care sunt factorii direct implicaţi. Problema e a banilor. Nu de sfaturi este nevoie, ci de bani. Totul se reduce la fonduri fiindcă lucrările trebuiesc făcute cu bani ori noi, de pildă, pentru acţiuni culturale, începând cu anul 2005, avem zero lei la buget. Prin dispoziţia doamnei Mona Muscă, pentru că domnia sa era ministru, pentru acţiuni şi proiecte culturale am avut ani la rând zero lei. E dezastruos şi chiar scandalos, ca o instituţie centrală reprezentativă să nu poată da bani măcar pentru un afiş unui artist. Ar trebui gândite strategiile şi priorităţile astea. Spre exemplu, dacă ar fi să mi se ceară să spun care sunt priorităţile pentru judeţul Mureş, cred că pe lângă bisericile evanghelice, mai afectate sunt cele ortodoxe pentru că sunt făcute din lemn, care este un material mai vulnerabil. Ideal e să fie pentru toate, din punctul meu de vedere, dar nu ştiu în care guvernare va fi posibilă o astfel de strategie naţională a restaurării monumentelor.

Nu credeţi că renovarea unor astfel de monumente ar putea furniza în viitor bani prin turismul cultural?

Absolut. Dar dacă nu se alocă bani de la buget, în mod coerent, pe o politică naţională, bazată pe priorităţi, nu cred că vor supravieţui prea multe monumente. Trebuie să înţelegem că multe monumente sunt în colaps, iar banii sunt puţini şi ar trebui lucrat eficient. Într-adevăr există un Program Naţional de Restaurare prin care se împart banii, dar noi, care cunoaştem monumentele, nici măcar nu suntem consultaţi în stabilirea priorităţilor.

Speranţa că poate într-o bună zi vom călători în România urmând un traseu cultural, precum Castelele de pe Valea Loarei sau cele bavareze, în condiţiile în care ne propunem doar să trăim ziua de mâine, este una deşartă. Pentru a câştiga din turismul cultural ar trebui ca modelul mănăstirilor din nordul Moldovei să fie importat şi pentru aceste zone, iar atracţiile de la Sighişoara să se regăsească măcar în parte şi în celelalte zone turistice, însă cel mai important ar fi să uităm de "ce îmi iese mie acum" şi să investim în trecut pentru un viitor ceva mai îmbelşugat.

Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina

Întâi de toate, o certitudine: mănăstirile din Nordul Moldovei, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt o bucurie pentru ochi. Nu există în lume un grup de mănăstiri ortodoxe pictate, cu o aşa calitate a frescelor exterioare. Adevărate opere de artă, locaşurile îşi merită faima şi vizitatorii. Nici ele nu sunt însă scutite de probleme - aşa cum arată un document detaliat întocmit de Muzeul Bucovinei, pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

Ghidurile turistice ridică în slăvi mănăstirile Bucovinei; şi pe bună dreptate. Există însă şi părţi mai puţin cunoscute turiştilor şi vizibile doar unor ochi avizaţi. Un raport întocmit de Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei, în luna mai a acestui an, semnalează o serie de probleme întâlnite chiar la cele mai cunoscute dintre mănăstiri: Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Suceviţa şi Voroneţ.

Dincolo de imaginea aproape idilică pe care turistul o cunoaşte, specialiştii atrag atenţia asupra unui pericol real de distrugere a picturilor care le-au făcut celebre. Aceasta, deşi ne-am aştepta ca măcar monumentele de patrimoniu din lista UNESCO să fie în stare impecabilă şi să reprezinte surse de inspiraţie pentru cei care pot decide în privinţa celorlalte edificii, mai puţin norocoase în privinţa expunerii decât suratele lor din Bucovina.

Infiltraţii, trepidaţii, agenţi biologici, potenţiale incendii...

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Arbore, construită de hatmanul Luca Arbore pe la 1503, este una dintre fruntaşele la capitolul probleme. Starea deplorabilă a acoperişului, care permite infiltraţia apei, primejduieşte conservarea picturilor murale, atât a celor interioare, cât şi a celor exterioare. Dat fiind că Arbore este o biserică de mir şi nu o mănăstire, îngrijirea locaşului lasă de dorit. Vegetaţia arboricolă abundentă din jurul bisericii crează un micro-climat umed şi lipsit de ventilaţie, care favorizează dezvoltarea unor agenţi biologici (licheni, muşchi, mucegai); iar aceştia distrug nu doar soclul şi trotuarul din jur, dar şi pictura exterioară. Mai mult: pe drumul care trece prin faţa bisericii circulă maşini de mare tonaj, iar trepidaţiile zguduie din temelii clădirea. Se adaugă aici şi instalaţia electrică, foarte veche, ce reprezintă un real pericol de incendiu.

Click aici pentru a vedea Raportul privind starea de conservare a monumentelor din judetul Suceava înscrise în lista patrimoniului mondial

Lucrurile stau ceva mai bine la Mănăstirea Humor, ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag şi pictată în 1535 de echipa meşterului Toma. Totuşi, specialiştii au remarcat şi aici o problemă prezentă cam peste tot, şi anume condesul din interior, care favorizează atacul biologic. La Humor s-a constatat, de asemenea, o degradare puternică a picturii din pridvorul bisericii, pricinuită atât de factori naturali, cât şi umani: e vorba de zgârieturile şi măzgălelile care nu ne fac deloc cinste, dar care nu dispar din obicei. Turnul Clopotniţă, construit în timpul lui Vasile Lupu, are ceva mai mult de suferit: bucăţi de tencuială şi zidărie care se desprind, numeroase fisuri şi urme de umezeală. Ruinele din incinta mănăstirii se află şi ele într-o stare avansată de degradare: pierderea mortarurilor de rostuire, friabilizare şi dislocarea pietrelor din componenţa zidurilor.

Autocarele cu turişti - bune şi nu prea

Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532, stă, poate, cel mai bine dintre toate monumentele cuprinse în raport. Singura problemă majoră este legată de circulaţia autovehicole grele (autocare) în parcarea care deserveşte edificiul. Vibraţiile produse de acestea se resimt în structura monumentului.

Un caz mai puţin fericit este reprezentat de Biserica Pătrăuţi - prima ctitorie certă a domnitorului Ştefan cel Mare, din 1487 -, al cărei renume se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Una dintre principalele probleme ale bisericii este legată de acoperişul edificiului, care nu mai asigură izolarea monumentului. Plin de găuri făcute de păsări, de licheni, muşchi, alge şi fungi, acoperişul permite infiltrarea apei, deteriorând atât pictura interioară, cât şi structura arcelor. Nici la fundaţii lucrurile nu stau mai bine, pierderea mortarurilor de rostuire şi friabilizarea pietrelor din temelii lăsând drum liber infiltraţiilor. Instalaţia electrică veche pune în pericol de incendiu clădirea, iar iconostasul necesită grabnic intervenţii de conservare-restaurare.

Cam în aceeaşi stare se află şi Mănăstirea Probota, ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530, pe locul unei mai vechi construcții ruinate. Chiar dacă acoperişul nu arată atât de deteriorat precum cel de la Pătrăuţi, urme ale atacului biologic sunt deja vizibile. Starea trotuarului şi a soclului este însă deplorabilă şi deja se poate constata faptul că s-au produs infiltraţii în fundaţii. În privinţa picturii interioare, se remarcă faptul că aceasta este afectată de atacul biologic favorizat de condens. Sunt zone în care bucăţi din suportul picturii sau doar culoarea sunt puternic afectate, riscand ca, în timp, să se piardă pentru totdeauna fragmente de frescă. Turnul de la intrare prezintă numeroase fisuri, precum şi desprinderi de tencuială şi zidărie.

Click aici mai multe fotografii



Umezeală, pânze de paianjen şi fum
Poate unul dintre cele mai afectate monumente este Biserica „Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, începută în anul 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517), şi terminată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527) în anul 1522. Destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, biserica are mari probleme cu acoperişul, deşi, spre deosebire de celelalte locaşuri amintite până acum, învelitoarea este aici de ţiglă şi nu de şindrilă. Faptul că lipsesc multe ţigle a determinat puternice infiltraţii care au dus la degradarea zidăriei şi a tencuielii şi, implicit, la degradarea picturii murale. De asemenea, umiditatea, de diferite tipuri, a favorizat apariţia agenţilor biologici pe trotuarul din preajma bisericii şi pe soclul acesteia, ducând la dislocarea pietrelor componente.

Deşi mare parte a picturii interioare a fost restaurată, umezeala, pânzele de paianjen, infiltraţiile şi fumul au făcut să se revină la starea de dinainte de restaurare. Mortarul de intervenţie a început să se desprindă în numeroase locuri, iar stratul de culoare, să-şi piardă aderenţa. Iconostasul şi mobilierul bisericesc se află într-o stare precară de conservare, multe dintre acestea aflându-se sub atacul cariilor.
Nici Turnul Clopotniţă nu stă mai bine. Acesta prezintă fisuri, desprinderi de tencuială, dislocări ale pietrelor ce formează arcul, care pun în pericol siguranţa publicului vizitator. Nici zona de protecţie a monumentului nu este respectată cu stricteţe, aşa că traficul auto de mare tonaj din apropierea edificiului produce vibraţii ce afectează structura de rezistenţă a locaşului.

Mai citeşte:
Paradisul de la Aluniş, osândit de ingoranţă şi nepăsare FOTO
Casa în care s-a născut Vasile Alecsandri, osândită la prăbuşire. "S-ar mai putea salva ceva, dar nu există voinţă"
Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie FOTO

La Suceviţa şi Voroneţ, păsările pun în primejdie pictura
Nici Mănăstirea Suceviţa, marea ctitorie a familiei Movileştilor, nu este lipsită de probleme. Într-adevăr, nu atât de grave ca în alte locuri, dar nici de neglijat. Acoperişul, deşi rezistă încă, a început să îşi arate carenţele, dat fiind materialul perisabil din care e realizat. Pete de mucegai, carii, alţi agenţi biologici sunt deja prezenţi în diverse locuri ale mănăstirii. Există zone unde pictura este deja afectată, exfolieri din cauza umezelii, iar soclul şi trotuarul prezintă dislocări de pietre. De asemenea, la ferestrele din pridvor şi din pronaos se observă fragmente de geam lipsă, fapt ce favorizează pătrunderea păsărilor înăuntrul locaşului. Principala problemă a bisericii este însă cea a păsărilor care fac cuiburi în jurul acoperişului, iar dejecţiile lor murdăresc pictura exterioară.

Mănăstirea simbol a bisericilor pictate din nordul Moldovei este, fără nicio îndoială, cea de la Voroneţ. Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe este ctitoria marelului domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, şi a fost ridicată în 1488. Locaşul se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două caracteristici ale picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, şi scena Judecăţii de Apoi, desfăşurată pe întreg peretele vestic, neîntreruptă de nicio deschidere a vreunei uşi sau ferestre.
Dincolo de aceste lucruri frumoase pe care le putem admira, biserica ascunde şi câteva „secrete" - şi nu unele demne de ochiul vizitatorului: lemnul acoperişului este susceptibil la acţiunea factorilor de degradare, deteriorări ale chiturilor intervenţiilor anterioare de restaurare, pierderea aderenţei mortarurilor de la soclu şi din troturar. În interiorul Voroneţului se poate semnala un atac activ al cariilor.
O chestiune serioasă, în ceea ce priveşte pictura care a făcut celebră mănăstirea, este cea a păsărilor care îşi fac cuiburi la baza acoperişului. De altfel, cu excepţia bisericii de la mănăstirea Moldoviţa, cam toate locaşurile de cult din lista patrimoniului UNESCO menţionate în acest raport întâmpină problema dejecţiilor care nu doar mânjesc pictura, dar o şi deteriorează din cauza agenţilor chimici pe care le conţin. Un ultim aspect cu privire la mănăstirea Voroneţ este legat de zidul de incintă, care se află într-o stare avansată de degradare.

Cei abilitaţi nu comentează
Raportul menţionează deopotrivă, acolo unde a fost cazul, şi lucrările de restaurare şi conservare, după cum oferă şi propuneri de soluţionare a problemelor identificate. Documentul este adresat Consiliului Judeţean Suceava, dar au fost înştiinţate şi toate celelalte instituţii responsabile de cultură, patrimoniu şi culte: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutul Naţional al Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Am considerat că directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, domnul Aurel Buzincu, e cea mai avizată persoană să comenteze acest raport, mai cu seamă că documentul a fost înaintat şi instituţiei pe care o conduce. Dumnealui s-a arătat însă peste măsură de revoltat că Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei şi-a permis să întocmească acest document şi a refuzat să răspundă întrebărilor noastre. Amintim domnului director că acest departament a luat fiinţă în 2007, cu aprobarea Consiliului Judeţean, a Ministerului Culturii şi a Guvernului României, tocmai pentru a realiza acest tip de rapoarte.

La data apariţiei acestui departament din cadrul Muzeului Bucovina, domnul Emil Ursu, directorul instituţiei, declara pentru publicaţiile locale: „Sarcina monitorizării monumentelor intră în atribuţiile administraţiei publice locale. În 2009 trebuie făcute raportările către UE şi UNESCO, iar una dintre obligaţiile României asumate faţă de Uniunea Europeană este protecţia monumentelor înscrise în lista patrimoniului mondial".
Şi aşa s-a şi întâmplat: în 2009 a fost înaintat primul astfel de raport, care indica ceva mai multe probleme. Totuşi, domnul director Buzincu, numit în funcţie în anul 2010 (când au luat fiinţă Direcţiile de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, ca instituţii deconcentrate ale Ministerului Culturii, prin H.G. 90/ 2010), ar fi trebuit să fie la curent cu aceste rapoarte, chiar dacă acest tip de departament există, pentru moment, doar la Muzeul Bucovinei din Suceava.