Dolarii, somonul din Alaska şi programul de 16 ore

Toată vara m-am chinuit să încropesc câteva rânduri despre povestea mea din Alaska, dar nu reuşeam să trec de primele propoziţii. Mi-am dat seama foarte repede ce aşteptam - vremea de afară. Cele 10-15 grade şi ploaia măruntă care îţi intra în oase era o constantă a zilelor şi nopţilor petrecute la capătul lumii.

Abia acum, în primele zile de toamnă, simţind mirosul umed şi rece în plămâni, m-am văzut eliberat de piedica fierbinte a verii care abia s-a sfârşit. Nu îmi aduc aminte să fi stat mai mult de 10 zile în tricou în Alaska. Probabil, în primele zile când am ajuns şi foarte puţin cu alte ocazii.

Toată lumea mă întreabă cum a fost acolo. E mai simplu să vă spun acum: aşa cum a fost săptămâna trecută (înnorat, mohorât, ploaie măruntă, temperaturi maxime de 10-15 grade), doar că aerul era de vreo 10 ori mai umed. La un moment dat, aproape că nu mai sesizezi ploaia. Face parte din peisaj mai mult de 70% din fiecare lună de vară.

Foto: Întunecatul Bristol Bay

Dar probabil v-aţi dori să ştiţi mai multe despre alte lucruri precum banii, munca şi, bineînţeles, somonul.

Carti, lanţuri şi trenuri - combinaţia fericită

În monentul în care pui în acelaşi context trei cuvinte - carţi, lanţuri şi trenuri - existe tendinţa să te gândeşti la cenzură, la izolare, la distrugere şi uitare, nicidecum la o metodă ingenioasă să transformi călătorii în cititori, măcar pentru câteva minute.

De dimineaţă am urcat în metrou şi spre stupoare şi încântarea mea am văzut cum de unele bare are metroului atârnau nişte lanţuri la capătul cărora se aflau cărţi. Titlurile şi autorii consacraţi îi determinau pe cei aflaţi în apropierea lor să le deschidă şi să se cufunde în lectură.

La un moment dat un batrân care citise cu nesaţ până atunci dintr-o carte, se ridică deoarece călătoria sa urma să se încheie. Tânărul de alături îl atenţionează politicos că şi-a uitat cartea legată cu lanţ. Bătrânul se întoarce şi îi spune: "Am găsit-o aici. Dacă vreti puteti să o lecturaţi. Merită!" Tânărul nedumerit a luat-o şi s-a mutat mai aproape de locul unde era legată cartea. NU, nu locuiesc în Occident, ci în mirobolantul Bucureşti - dacă asta vă întreabaţi!

Pentru a nu fi sustrase de "binevoitorii bibliofili", acestea au fost legate cu lanţuri de barele metroului. Astfel călătorind în fiecare clipă îşi poartă povestea ascunsă între cele două coperţi prin cotloanele şi subteranul unei capitale care arareori iese la rampa cu astfel de idei îndrăzneţe.


Sincer, eu as dona o carte pentru a continua călătoria din mâna în mâna pe aceleaşi trasee zilnice. Nu cred că as fi singurul care ar face acest lucru. Asadar de aceasta data strig cat ma tine gura: CINE ARE NISTE LANTURI? 

Cum sa arunci cu pachete de tigari gratis pe la concerte...

Cel puţin o dată pe săptămână în întreaga zonă de birouri din Pipera aerul este irespirabil din cauza mirosului de tutun şi de filtre de la fabrica Japan Tobacco Industries (JTI). Azi la Red Hot Chilli Peppers aceşti domni care ne polueaza zilnic si fac niste afaceri colosale s-au gandit sa de-a de pomană celor care au intrat la concert pachete pe gratis.

De ce sa poti sa faci sampling cu articole pe care scrie mare ca iti provoacă zeci de boli şi îţi grăbeste moartea? Poate toate pachetele alea aruncate pe acolo daca nu s-ar fi produs am fi avut macar o zi in plus si noi astia care lucram prin Pipera ceva mai curata...

Probabil campaniile antifumat si criza a mai diminuat numarul celor care practica acest viciu, dar un pachet in mana unui tanar sau a unui fost fumător nehotărit cum se numeste domnilor? Este o crimă!

Cine vrea sa fumeze lasa-l sa mearga sa isi cumpere. E alegerea si banii lui, dar nu arunca cu pachete gratis si apoi te vaiti ca ti s-a diminuat profitul din cauza contrabandei.

De ce ai fura ceva ce nu iti foloseste

Zilele trecute m-am confruntat cu o problema cel putin bizara. M-am trezit ca cineva mi-a copiat una din paginile de Facebook. Ba chiar mai mult, nu s-a multumit cu numele, dar a luat si fotografia de avatar!

De ce ai face asta? Sa ne intelegem, nu fac niciun ban din asa ceva, iar singura mea bucurie in ceea ce priveste acest capitol al vietii mele este faptul ca pot sa povestesc despre hobby-urile mele fara sa scriu pentru o publicatie anume. Este pasionat sa dezvolti acele mici placeri nisate ale tale, dar la ce bun sa ti le ia cineva?

Naknek, Alaska – un orăşel de la capătul lumii

În una din zilele petrecute în Alaska în care stăteam la coadă în gallery (Sala de mese), aştepând să ajung să îmi iau mâncarea. Mă uitam pe o hartă a lumii ce atârna pe un perete. Nu mică mi-a fost surpriza, când am văzut că este trecut numele orăşelui în care îmi petreceam vara – Naknek.

Deşi arată ca o comună de pe la noi, înşirat pe o distanţă destul de mare şi pe ambele maluri ale râului cu acelaşi nume, Naknek are precum am mai spus vreo 500 de rezidenţi permanenţi, aproape toţi angrenaţi în industria piscicolă sau cele anexe. Pe timpul verii numărul celor care locuiesc aici devine de 10 ori mai mare. De asemenea şi numărul limbilor pe care poţi să le auzi pe uliţe: de la engleză, la turcă, română, spaniolă, japoneză, slovacă, ucraineană, norvegiană, sârbă etc, creşte substanţial încât ai impresia că trăieşti în Babilon imediat după încurcarea limbilor.

Prima zi la capătul lumii Anchorage – Naknek

După cum vă spuneam într-un alt articol am ajuns în Anchorage, Alaska, putin după miezul nopţii. Am ieşit mi-am luat bagajul şi ne-am trezit singuri într-un aeroport ce se golea cu repeziciune. Nu era nimeni care să ne aştepte, nimeni care să ne spună care este următorul pas de făcut. Într-un colţ era un individ, cam zgribulit care lucra pentru programul work and travel (de fapt pentru unul dintre numeroşii sponsori americani ai acestui program). 

Ştia că ar trebui să aştepte nişte tineri slovaci, care aveau nişte probleme cu locul unde ar fi trebuit să muncească. Dintr-o dată în jurul lui se strânseseră vreo 30-35 de oameni, de naţionalităţi diferite. Cu toţii încercam să obţinem diverse informaţii: unde mergem, unde ne cazam, care ar fi programul etc.

Focul grecesc, un secret împărătesc dus în mormânt

Există în istoria artei războiului numeroase relatări despre arme teribile care au făcut ca la un moment dat în istorie balanţa să încline de o parte sau de alta. Unele dintre poveştile despre aceste arme s-au dovedit a fi doar legende. Pentru altele, misterul s-a risipit fie în urma unor descoperiri arheologice, fie prin identificarea unor documente care vorbesc despre ele. Între armele care au existat, dar care sunt încă necunoscute, se remarcă una a cărei apariţie poate fi echivalată pentru vremea respectivă cu bomba nucleară: focul grecesc sau focul bizantin.

Folosirea focului în scopuri militare este la fel de veche ca şi arta războiului. Homer, părintele istoriei, aminteşte în Iliada cum locuitorii Troiei au distrus vasele de luptă ale celor din Ahaia cu foc: „…şi cei din Troia au aruncat cu foc neobosit în spatele lor şi flacără au vărsat peste ei zdrobindu-i…”. Totuşi, dacă în privinţa acestui război există unele semne de întrebare, datele arheologice arată că amestecuri inflamatoare erau folosite încă de pe vremea cuceritorilor asirieni, în secolul IX î.Hr.; aceste amestecuri erau puse pe săgeţi. Lumea greco-romană antică era familiară cu aceste tactici şi folosea pe scară largă diverşi compuşi chimici pe bază de sulf, petrol sau bitum. Mai mult decât atât: istoricul antic Tucidide menţionează că în asediul oraşului Delium, la 424 î.Hr., au fost folosite aruncătoare de flăcări.