marți, 8 ianuarie 2013

A murit Piful!

Luni, de Bobotează, în jurul orei 17.45 se stingea din viaţă unul dintre oamenii care pot spune că mi-a influenţat oarecum viaţa - Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei. Evenimentul s-ar fi întâmplat în drum spre mănăstirea Brazi, de lângă Panciu. Brusc, fără avertismente, omul care a fost ca un Bau-bau în adolescenţa mea a trecut dincolo.

Aseară, tata m-a sunat să îmi spună! Chiar atunci îmi turnam un pahar de vin. Din toată bucuria pe care mi-o imaginam, pe când eram elev în Seminarul Teologic de la Buzau, că o voi simţi la auzul acestei veşti, nu a rămas decât un regret - e prea târziu pentru mine - şi un sentiment de ruptură de trecut.


Vă spun că Episcopul Epifanie a întruchipat pentru mine, când eram un copilandru, exemplu de aşa nu! Îl iubeam pe Prea Sfintitul Casian Gălăţeanu. Îl percepeam pe acesta ca pe un om bun, un om cald si imi doream mult sa am un astfel de Stăpân spiritual şi nu ca Epifanie (Piful, cum îi ziceam noi elevii la Seminar).

Trecutul lui, despre care se vorbea puţin şi cu multă frică, a fost unul dintre lucrurile care impunea distanţă. Deşi, în vremea şcolarizării mele, exista o oarecare deschidere a Episcopiei către lume, multe lucruri au rămas până la sfârşit în imperiul fricii. Această stare nouă era venită mai ales din cauza părintelui Milea Mihail, care deschisese o cutie Pandorei din care eliberase, spre stupefacţia multor vechi clerici, dragostea faţă de credincioşi dincolo de vorbe şi implicarea Bisericii în comunitate - acea asistenţă socială despre care mulţi  doar învaţă.

Se ştie că la Revoluţie au fost unii care şi-au dorit să-l linşeze pe Epifanie. Că îl considerau un "securist"... Poate este doar o fabulaţie, dar ea a circulat o vreme prin Seminar. De asemenea povestea spune că Piful s-a refugiat la unul dintre şoferii săi acasă în zilele acelea tulburi. Ulterior puterea şi autoritatea sa s-au întărit. 

Ce se ştie depre trecutul său intră înt-un paragraf. În anul 1961 a fost Licențiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat teologia la București și Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Între 1971-1975 a fost starețul Mănăstirii Neamț, iar în data de 9 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titulatura de „Tomitanul” și reședința la Constanța (sediul Arhiepiscopiei se afla la Galați). În anul 1981 a fost ales ca episcop al Episcopiei Buzăului, devenind arhiepiscop după ridicarea episcopiei în anul 2009 la rangul de arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei. De fapt finalizarea celei de-a doua catedrale din Buzau, făcută la câţiva metri de Catedrala Copiilor, a fost factorul principal.

Cum l-am cunoscut pe Piful

Mulţi ani către PS Epifanie am făcut cereri: de la cele de admitere la liceu, la cele de binecuvântare pentru diverse acţiuni pe care doream să le fac. L-am văzut de multe ori de la depărtare: fiind în cor, în public sau între băieţii de la strană.

Singura oară când am fost foarte aproape de el era chiar la sfârşitul celor cinci ani de liceu, când am făcut o festivitate la care a fost invitat şi episcopul. Cu acea opcazie am făcut şi tradiţionala poză cu clasa. Totuşi în timpul acestei festivităţi, mai exact pe la sfârşitul ei, trebuia să îi dăm episcopului o atenţie, un cadou, ca de sfârşit de promoţie. A fost cumpărat pentru acest eveniment un engolpion şi o floare în ghiveci sau un buchet.

Una peste alta nu ştiu cum am ajuns să duc eu engolipionul, iar şeful clasei florile. I-am sărutat mâna Preasfinţitului, dar i-am dat cutia, în care se afla darul de mare preţ, închisă. El, zâmbăreţ nevoie mare, mă întreabă ca un ştrengar care îşi aşteaptă cadoul de Crăciun: "Ce este aici?" Nu ştiu ce-mi veni şi am răspuns printr-o mică minciună, tot zâmbind: "Nu ştiu! Vă las pe dumneavoastră să descoperiţi!" Apoi m-am retras. A părut foarte mirat de răspunsul meu. Un coleg care a auzit ce ii spusesem mi-a spus mai în glumă mai în serios: "Îţi stă bine ca anfitrion! Te pricepi".

Dincolo de acest moment, imaginea lui era oarecum suprapusă cu a celui care conducea cu mână forte destinele noastre şi ale Episcopiei Buzău. Nu exista să poti iesi din cuvântul lui şi nu exista sa poti să îti faci de râs şcoala. Din acest motiv multi profesori erau mai exigenti decat era nevoie si mai fricosi în  ati acorda vreo libertate în plus.

Altfel spus mergeai pe barba ta... daca iesea bine era meritul scolii care te formase, daca iesea rau - rezultate prea slabe la vreo olimpiada sau cine stie ce lucru care era criticat de opinia publica sau de biserica - erai singur. Toate binecuvântarile epicopale, vorba unui preot, "nici nu costă, nici nu valorează". Îti luai sigur si singur papara. Din acest motiv trebuia să ai grija ca in cazul unui esec să nu fie făcute prea multe valuri.

Cum te căleşte frica

Se spune că imperiul fricii şi al opresiunii călesc şi dezvoltă într-o formă ciudată spiritele umane. Nu pot spune că nu este adevărat pentru că atât timp cât am fost în această instituţie de învăţământ am căutat cu orice preţ mijloace prin care să eludez autoritatea, chiar dacă unele metode erau foarte ciudate: înscrierea la 5 olimpiade deodată (pentru ca erai scutit de cursuri o saptamana) sau dezvoltarea unui cerc de artă dramatică la Palatul Copiilor (erai liber in fiecare sambata dupa amiaza si cand erau reprezentatiile). Am învăţat la Seminarul Teologic din Buzău că prima oară e cel mai greu. Că din moment ce ai deschis un precedent şi ai arătat o cale, oamenii sunt dispuşi oarecum să accepte, dacă şi numai dacă se găsesc şi alţii să te urmeze.

Fuga din internat noaptea la un chef, la un ceai sau o cafea, se putea lăsa cu foarte multe repercusiuni negative, dar când poţi pleca pe uşa din faţă cu toţi ochii aţintiţi asupra ta, fără ca nimeni să îţi poate face ceva, chiar şi la ore mai puţin potrivite, ţine tocmai de modalitatea aceasta ciudată prin care spiritul găseşte o breşă în sistem pe care o valorifică pentru propria sa eliberare.

Există o replică în filmul Avocatul Diavolului, când Al Pacino (diavolul) spune: "Vanitatea, este păcatul meu preferat!" Ador această replică şi m-am folosit cu multă înverşunare de vanitatea celor din jur, mai ales atunci! Cine putea să îi spună elevului sau elevilor care îi reprezintă în oraş sau chiar mai departe, nu?! Nimeni! Deasupra întregului imperiu al opresiunii spirituale, care din afară pare foarte bine articulat, frumos şi deplin funcţional a tronat mereu Piful!

Legătura cu Dumnezeu trecea pe sub geamul lui. Din când în când în pridvorul brâncovenesc al Palatului episcopal îl puteam zări. Trebuia să fim drepţi, tăcuţi, aliniaţi câte doi în drum spre Paraclis.
Niciodată indicat să îl întâlneşti când nu erau slujbe la paraclis şi întotdeauna cu o scuză bună dacă erai prins în timpul slujbelor pe afară. Asta pentru a nu risca pedepse grave ca scăderea notei la purtare, consemnare în internat luni întregi sau chiar mai rău exmatriculare. Dacă era în bună dispoziţie şi aveai un motiv pentru care erai acolo fie erai ignorat, fie erai îndemnat să îţi termini cât mai repede treaba.

Pentru colegii care au ales să se preoţească sub păstorirea sa a fost o întreagă perioadă în care pe lângă practica de la Episcopie, au trebuit să presteze din plin şi muncă fizică pe pământurile episcopale. În plus fiecare trebuia să mai ofere câte ceva Episcopiei - din cele care îţi prisosesc. Vă întrebaţi de ce nu s-a revoltat nimeni? Pentru eşti învăţat că trebuie să faci asculatare de cel mai mare... Apoi ştii că există o răsplată: o parohie unde stai liniştit! Oare?!

Întotdeauna am avut o oarecare îndoială cu privire la criteriile de selectare. În opinia mea am considerat că Pifului i-a plăcut puterea şi că primul lucru pe care trebuia să îl ai ca să rezişti în preajma lui era supuşenia, cel de-al doilea vocea şi abia pe urmă celelalte. Un om inteligent şi vertical cu multe alte idealuri nu ar fi putut rezista pe lângă el. Mai sunt vreo câţiva oameni pe care nu ai cum să îi distrugi şi să îi respingi: cei care iubesc ceea ce fac şi fac cu dăruire şi cu multă dragoste. Aceşti oameni care nu s-ar împotrivi nimănui au rezistat lângă el pentru că nu i-a perceput niciodată ca pe nişte adversari.Din aceste motive şi multe altele, Arhipepiscopul Epifanie nu şi-a ales un vicar, deşi i s-a cerut unul, iar o parte însemnată a celor care l-au înconjurat în curtea episcopală de la Buzău au constituit acolo un cuib de vipere.

Ceva din atmosfera de curte imperială bizantino-otomană, unde sfetnicii şi eunucii care se luptau pentru favorurile imperiale, era împrumutată şi aici. Amintirea unui episcop bun şi drept, care păstorise aceste locuri, trona în mintea multora dintre profesorii mei din anii în care Antonie Plămădeală fusese întâi stătător aici.(1979-1982)

Dincolo de judecăţile mele de tânăr, unele cât se poate de veridice, dar şi de lucrurile pe care le-am văzut ulterior, unele pe care vi le-am relatat mai sus, în urma PS Epifanie rămân o serie de schituri şi mănăstiri reabilitate şi readuse la scopul pentru care au fost create. Aceste edificii, cele mai multe abandonate şi închise în vremea comuniştilor, fac oarecum să echilibrăm balanţa amintirilor mele. Întâlnindu-mă cu un fost coleg de seminar şi bun prieten, ne minunam cum noi acum ne vedeam obligaţi să recunoaştem că Epifanie Norocel la aceste capitole trebuie trecut de partea celor buni.

Una peste alta pentru mine episcopia Buzăului nu mai are nicio miză. Poate acum 6-7 ani în urmă ar fi fost ceva, dar azi e doar o dulce amintire a unor ani pe care nu am cum să îi uit! Piful, deşi l-am cunoscut prea puţin, întruchipa mai mult ca oricine forma severă a Seminarului teologic, unde până la promoţia mea nu călcase nicio profesoară. 

3 comentarii:

  1. De Sfantul Ion, bre ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. amice, frumusica evocare IPSale!
    ar mai fi de adaugat cate ceva despre zilele lungi de munci pe domeniile episcopiei (struguri in majoritatea cazurilor) despre umilirile publice la care ii supunea pe unii ginionisti, despre lipsa lui de culutura (eu nu am fost in stare sa ascult o predica cap coada) si revenind la seminar despre aprobarea invoirilor generale! pentru ca pifulache detesta enorm sa plecam acasa de vineri...

    RăspundețiȘtergere