miercuri, 18 iulie 2012

Work and Travel şi primul contract de muncă în Alaska

O întrebare legitimă pe care o primeşti adesea când vorbeşti de Alaska este: cum şi de ce te-ai dus acolo? Din tonul întrebării poţi sesiza două lucruri: fie admiraţia pentru cineva care a mers într-un loc fabulos, fie oripilarea, dacă în mintea interlocutorului sunt doar imagini înzăpezite.
Interesant e faptul că ambele nuanţe sunt valabile şi nu se exclud, dar sunt şi rămân doar nişte preconcepţii, mentalităţi formate de pe canapea din faţa micului ecran.


Ce am căutat acolo?
Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată ca lucruri pur şi simplu întâmplătoare să îţi schimbe radical viaţa, fie doar şi pentru o perioadă de timp. Nu îmi aduc aminte ziua în care s-a întâmplat, probabil pentru că era una ca oricare alta din perioada de facultate, undeva pe la începutul anului III.



Poate la pasajul de la Universitate sau altundeva în zonă am primit un flyer cu Work and Travel în SUA. Poate că ideea de a pleca într-o aventură peste ocean prinsese deja contur în mintea mea din diverse discuţii la care am asistat la începutul anului, când unii din cei plecaţi peste vară se întorceau. Cert este că am primit un fluturas in care se anunţa o zi în care un trainer-recruiter venea să povestească despre experienţa sa americană şi cum ai putea să te duci acolo.

L-am luat şi m-am dus. Întâlnirea era în Aula Magna a Universităţii Bucureşti, la Facultatea de Drept. M-am aşezat undeva într-un colţ şi am ascultat poveştile sale şi variantele: o exeperinţă într-un summer camp (o lună urmând ca apoi să îţi cauţi de altceva de lucru pentru următoarele 2-3 luni), un job pe perioadă determinată (2-3 luni) într-un oraş american, urmând ca să îţi găseşti eventual şi un alt job pentru a avea şi nişte bani de cheltuială şi să aţi acoperi investiţia. Ultima opţine, bifată special era la pescuit în Alaska (idilic, nu!).

Eu nu le am cu pescuitul şi nici cu peştele în mod special, dar lucru care părea interesant era următorul – se asigura cazare si in unele cazuri masa. Jobul era pentru aprox. 2 luni (minim 6 saptamani)  cu posibilitatea relocării şi obţinerea unui contract nou.
Mare parte din informatiile pe care vi le povestesc acum se găsesc şi pe site-urile care fac astfel de intermedieri. Dar dacă ar fi să vă spun din experienţă, mai bine de jumătate din ceea ce vă spun atunci sunt doar vorbe goale.

La un moment dat însă omul a proiectat câstigurile maximale provenite din cele trei variante. Lucrul într-un summer camp cu tot ce implica după cam 3000 $, orice alt job cu suplimentele facute de fiecare in parte 3000-6000 $, in Alaska, unde am fost avertizati ca e “hard work” – 7000 până la 9000$. Bineînţeles au venit şi poveştile cu “unul” care a făcut sume fabuloase pentru că lucra ca …

Costurile erau pe măsură. În afara biletului de avion, care în primele două cazuri varia între 550-700 de euro (aprox. 700 -850 $), iar în Alaska avionul se ducea aproape de 1800 $, preturile erau cam 550 de dolari plus încă vreo 300 lei.

Pentru înscriere era nevoie să fii student integralist cu media cât mai mare (peste 8.50), cu o engleză medie. Urmau o serie de etape, care culminau cu visa la Ambasadă prin luna Mai.

Analizând azi amintirile de atunci îmi dau seama că am plătit multe servicii de care nu am beneficiat, ca asigurarea mediacală obligatorie, ce acolo cu greu îţi era luată în considerare de cineva. Asistenţa pe care “sponsorul”, firma care intermedia acest schimb de tineret în SUA, era extrem de limitată. Când m-am aflat în impas în a-mi găsi un job după 2 luni de muncă în 2007, mi s-a spus că nu au acoperire în Alaska… Până şi cartela telefonică pe care o primesti in pachetul inclus în cei 550 de dolari este foarte complicat de folosit pentru că se obţine un cond de activare, iar asta il primesti doar daca telefonul pe care il folosesti este unul “abonat”.
În fine, cea mai mare parte a lucrurile care ţi se spun sunt făcute parcă doar să te liniştească. Am ascultat tot şi apoi când au început înscrierile pe diferite liste pentru a se întâlni cu personalul firmei, m-am ridicat, am luat o carte de vizită şi am plecat. Aveam să revin la agenţie cam o lună mai târziu.

Cum am ajuns să obţin primul contract de muncă – full time în SUA
Primul pas a fost să îmi conving părinţii că vreau să merg în SUA. Excludeam de la început versiunea cu Summer Camp. Mi se părea că nici nu muncesc, nici nu mă odihnesc. În plus mă gândeam că nu îmi rămâne nici să dau înapoi banii pe care i-aş împrumuta după ce vin.

Fluctuam între cele două Alaska şi un job pe mainland. Mi-am convins părinţii neaşteptat de repede. Ba chiar mi-au spus că îmi dau ei banii, cu titlul de împrumut pentru această experienţă. Din vocea lor părea că nu se gândeau că voi câştiga ceva peste acei bani, dar sperau ca astfel să dobândesc o experienţă inedită.

Nu am să vă mint spunând ce greu mi-a fost să mă decid. Mă simţeam atras de Alaska. Era ceva exotic şi neasteptat.  In plus ideea că nu va trebui să îmi caut si al doilea job mi se părea un avantaj. Urma să am doua joburi în unul! Ni se spunsese că vom munci 16 ore pe zi, dar nu mi se părea a fi un capăt de lume. În definitiv pentru overtime mergeam acolo, căci era platit 1 1/2. Obişnuiam să îmi petrec în acele veri, cam 12 ore la mama la serviciu, lucrând ca vânzător.
În plus ideea de frig în Alaska, mi se părea excelentă comparativ cu temperaturile caniculare de aici. Am mers la agenţie cu un coleg de facultate pe care îl convinsesem şi care avea o experienţă de muncă în construcţii în Italia.
Ne-am înscris. Am optat ca ei să ne găsească de lucru. Câteva luni mai târziu am primit un telefon de la agenţie. În faţă avea o hârtie (vezi foto) cu numele meu pe ea. Era un contract de muncă. M-am uitat peste el. Timp de 3 luni avea să fiu seafood processor.

Lucrurile păreau rezonabile: cameră de 2-3 oameni, mâncare şi cazare free, ore de muncă între 0 – 100.
Mai era o menţiune care mi s-a părut amuzantă, dar care ulterior s-a dovedit a fi una deranjantă: NO FISH, NO WORK. Plata era 7.50 dolari pe ora (11,25$ in overtime).
Abia acolo aveam să îmi dau seama ca era foarte puţin comparativ cu ce primeau americanii (minim 8.15).

Mi se părea ireal. Foaia aceea era o legătură între mine şi Alaska, o relaţie ce mă ajuta să trec de “înfricoşătoarea” vizită la Ambasadă.

VIZA la Ambasada SUA
Pe o căldură infernală spre sfârşitul lunii Mai, cei de la agenţie mi-au spus că trebuie să mă prezint la Ambasadă pentru visă.

Era o nebunie acolo. Studenţi din toată ţara erau înşiraţi pe lângă gardurile din strada Batiştei. Într-un colţ era recruiter nostru cu un grup de vreo 5 oameni pe lângă el. Făcea nişte calcule: câţi au luat, câţi au picat, câţi mai are…

S-a uitat la mine: “Tu o să treci, nu îmi fac probleme” Am intrat după vreo jumatate de oră în clădirea ambasadei. Ne aşezam într-o sală unde aşteptam să fim strigaţi printr-un difuzor. Se auzea foarte prost şi pe lângă asta cei care ne strigau erau americani, iar numele noastre erau pocite de o aşa manieră încât puteai să ratezi interviul.

Fusesem instruiti ca atunci cand ni se pare că sună aşa pe departe a numele nostru să mergem să verificăm. Nu a fost nevoie, cel puţin în cazul meu.

În 2005 când am susţinut interviul în faţa mea era un domn, căruia cei care trecuseră de probă îi spuneau nazistul. Era un domn slab, milităros, cu atitudine de neamţ, tuns în stilul puscasilor marini, care zâmbea puţin şi te privea ţintă cu ochi pătrunzători. Te întreba două vorbe destul de încet, apoi lăsa depoarte actele şi te privea în faţă. Te mai întreba câte ceva, de regulă o chestiune personală şi dacă îi plăcea răspunsul îţi ura: “Have a nice summer!” Dacă păreai suspect că ai vrea să rămâi îţi înmâna actele şi te trimitea la plimbare.

În 2007 lucrurile se mai relaxaseră, iar interviul mi-l aduc aminte vag. Oricum persoana din faţa mea a fost mult mai caldă decât în 2005. Exista şi atuul că eram deja “de încredere” pentru că venisem acasă.
Work and travel era conceput ca un program în care studenţii europeni să între în contact cu lumea americană şi invers. Munca în cele 2-3 luni trebuia sa iti asigure bani de buzunar ca sa poti să te plimbi ultima luna. In fapt unii şi-au asigurat nişte bani pentru anul următor.
Sumele vehiculate, gen 7000$, nu au venit atât de uşor pe cât spunea trainerul. Munca “hard work” s-a dovedit a fi istovitoare si epuizantă, mai ales cand de aici pleci complet nepregătit psihic. Iar atunci când începi să te căleşti şi crezi că lucrurile sunt pe drumul cel bun şi că până la urmă suma se va aduna te loveşti de ceea ce ai semnat NO FISH, NO WORK.

Dar una peste alta vezi şi înţelegi unele lucruri care aici sunt complet pe dos. Vezi managerul, atunci când totul este super aglomerat sau că nu mai este personal suficient, că munceşte cot la cot cu subalternii săi. Apoi când îţi dai seama cum este preţuit fiecare om în parte şi că munca ta, deşi măruntă este apreciată. Pricepi şi faptul că eşti plătit puţin compartiv cu americanii, dar şi aşa veniturile sefilor tăi sunt doar duble, triple, sau de patru ori mai mari decât ale tale, în funcţie de ierarhie (nu ca în România). Înţelegi poziţia şi o respecţi! Şi ei îţi respectă munca. Dar şi acolo sunt oameni care vor doar  să profite de pe urma muncii tale. Povestea unor slovaci care au venit prin work and travel şi au muncit pentru un patron ce a fugit cu banii, te face atent la cei din jur.
Programul de muncă în Alaska a fost scos încă din 2007. Când am fost acolo a doua oară mergeai doar cu contract de muncă găsit individual. Cum mi-am dat seama? Erau foarte mulţi moldoveni din Republica Moldova, iar români doar cei care mai fuseseră sau care veneau cu altcineva. Condiţiile destul de dificile de muncă şi sesizările unora au făcut ca această ofertă să mai apară doar pe la târgurile de joburi şi cam atât. Dar despre cele 16 ore de muncă, data viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu