luni, 23 aprilie 2012

La inaugurarea Bibliotecii Naţionale - poveştile unui cititor

Deşi s-a mai inaugurat de vreo câteva ori neoficial, azi, de ziua Marelui Mucenic Gheorghe aducătorul de biruinţă, în anul Domnului 2012, după câteva decenii de aşteptare s-a "început deschiderea", ca sa folosesc termenul preferat de conducerea instituţiei, primului sediu dedicat Bibliotecii Naţionale din România.

Pesimiştii ar spune: Mamă cât a durat! Optimiştii: În sfârşit avem şi noi ceva care seamănă cu ce au alţii prin Occident... Iar realişti s-ar rezuma la: În fine!


Dincolo de remarcile privite la cald, noul sediul al Bibliotecii Naţionale, de forma unui biserici în care altarul ar fi Ministerul Culturii, se prezintă destul de generos ca spaţiu. Rămâne însă de văzut cum va fi urganizat pentru a transforma aceasta clădire într-un centru cultural sau, cum spune cineva, un mall cultural.

Folosindu-mi imaginaţia aş putea să văd cu ochii minţii cum piţipoancele siliconate care deţin un vocabular elevat de circa 300 de cuvinte, vor veni să se updateze la mall-ul cultural. Alături de această populaţie de macho şi piţi vom întâlni cu siguraţă o liotă de hippsteri, aflaţi în continuă creştere în România, care probabil din snobismul caracteristic vor umple spaţiile destinate orice altceva decât lecturii. Prin colţurile mai întunecate ale acestui templu al culturii bucureştine mă aştept să văd o rămăşită de emo studioasă şi mult prea bătrână şi prea demodată ca să se poată expune.

De unde şi până unde acest periplu de imaginaţie! Muză mi-a servit coada formată aproape instantaneu cu plecarea premierului în clădirea alăturată - cea a Ministerului. Ce credeţi că se dădea? Nimic mai exact - se făcea legitimaţie de Biblioteca.

Dar să o luăm cu începutul... Mă număr aşadar printre fericiţii participanţi la festivităţile de azi, care spre mirarea celor mai mulţi nu au fost înecate în protocoale generoase, doar nişte espresso amare date pe la colţ invitaţilor din popor (a se citi şi presa). Probabil chestii mai consistente s-au servit dincolo de ochii muritorilor de rând, prin clădirea Ministerului.


Aşadar am ajuns în faţa măreţii clădiri. Am încercat să pătrund în clădire pe intrarea dinspre bulevardul Unirii. Cativa oameni inaintea mea au intrat fara nicio problema, insa unul dintre cei doi SPP-isti mă vede şi mă întreabă de sănătate. Îi spun de unde am venit şi îi întind legitimaţia de presa. Cu dispreţ mă trimite "pe cealaltă parte". Mă supun fără prea multe comentarii.

Ajung acolo. Repet povestea, iar unul de acolo se uita la mine, fără să mă verifice pe vreo listă şi îmi spune să îi arăt ce am în rucsac. Mă buzunăreşte bine, apoi mi se face un control cu detectorul de metale. Se lămuresc că nu am nimic periculos şi mă lasă în pace. Mă îndepărtez spăşit, ca nu cumva să mă i-a iar la puricat şi merg spre centru bibliotecii. Observ cum pe intrarea pe care am încercat să intru prima oară intrau oameni fără niciun fel de invitaţie sau legitimaţie. În plus nimeni nu le căuta în sacoşă bombele.

Am dedus un lucru simplu... că în România doar jurnaliştii au apucături din astea. Dacă eşti un terorist onest, care vrei să pui un explozibil liniştit, poţi să intri fără să te intrebe cineva de sănătate. Doar să nu îţi vină ideea magistrală să te deghizeţi în ziarist că ... ai pus-o.

Deschiderea oficială, în general mută, s-a rezumat la alergări cu obstacole alături de premierul Ungureanu. Unii au mai şi căzut, nu de emoţie, ci de frumuseţea acestuia pe care căutau să o imortalizeze cu această ocazie. Cele trei mari categorii de alergători - băieţi ultra echipaţi cu aparate foto şi camere video, reporteriţe cochete în pe tocuri şi SPP-işti - s-au învârtit ultrara rapid, ca la o vizită de lucru pe şantierele patriei. Au ascutat cele două vorbe 3 prostii pe care distinsul premier le-a indrugat şi gata: de mâine la treabă!

Eh! dar nu e aşa cum cred unii... Dragi cititori de orice vârstă puteţi intra în săli să lecturaţi abia peste vreo cateva zile bune, caci gata o săptamana Biblioteca Naţionala o va ţine doar din conferinţă în conferinţă, sperăm mai zgomotoasă decât cea de azi...

Ideea plinbându-mă am văzut şi ceva rămâşite pe care le consutam şi eu cândva: cataloagele de carti facute pe fise. Am crezut initial ca sunt un exponat muzeal pentru istoria bibliotecii. Ulterior mi s-a spus ca inca vor fi folosite pentru publicatiile apărute inainte de 1995. Aşadar ne dorim un mall şi păstram în el alimentarele din circul foamei de odinioară! Nu e de condamnat Biblioteca, ci veciniilor, cei care iau decizii cu privire la banii din cultura.

In plus sunt extrem de puţin oameni la nivelul de profesionisti pe domenii conexe: marketing, publicitate, PR. M-a surprins faptul că nu există o cerinţă pentru depozitul legal legată de formatul digital al cărţilor, mai cu seamă că azi fiecare publicaţie pentru a apărea trebuie sa trimita la tipar un PDF sau un InDesign. O colectare a acestora ar rapidiza procesul de digitalizare a produselor recente şi ar concentra personalul către documentele vechi.

Vorbesc de lucruri sfinte ... În prezent, asa cum spunea si doamna director, sunt angajati mai putin de 250 de oameni, cand potrivit normelor in vigoare ar trebui sa fie cel putin 950. Speram ca acest mall, deşi ofertanta la prima impresie să nu rămână gol începând de spătămâna viitorare.

Mâine vom continua povestea cu istoria acestui sediu abia inaugurat si cu poze despre cum s-a ajuns la ce putem vizita azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu