marți, 27 martie 2012

Ultima şansă a conacului în care s-a filmat "Enigma Otiliei"

În momentul în care rosteşti titlul cărţii lui G. Călinescu, "Enigma Otiliei", cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri se luminează la faţă. Nu îşi mai aduc aminte cu exactitate aventurile tânărului Felix şi ale frumoasei Otilia, dar aproape instantaneu în minte le revine perioada liceului. O lucrare de control, o notă la teză, emoţiile probei de limbă română de la BAC vin ca un tăvălug de amintiri legat de această carte.

Unii cu memoria mai bună chiar îşi aduc aminte de primele pagini ale poveştii în care tânărul abia ajuns în Bucureşti se trezeşte în faţa unei case bătrâne, impozante, dar rece, ba chiar înfiorătoare. În comentariu literar, pe care profesorii de română îl impuneau elevilor să-l înveţe ca pe Tatăl Nostru, întreaga lucrare, dar mai cu seamă acest pasaj descriptiv al casei era descris drept balzaciană. Totuşi casa în care s-a filmat, pelicula Felix şi Otilia, era mai degrabă una neoromânească decât balzaciană. Vâzând filmul am refuzat să îmi imaginez o atmosferă balzaciană într-un conac atât de frumos. Totuşi povestea casei a continuat, iar azi arată mai rău decât ar fi putut însuşi Balzac să şi-o imagineze.

Istoria acesteai clădiri, ridicată în stil brâncovenesc pe la sfârşitul secolului XIX şi început de XX, continuă să se scrie în continuare după ce Primăria Capitalei s-a arătat dispusă să iniţieze un proiect pentru exproprierea ei. În prezent clădirea, monument istoric, este lăsată de doi proprietari celebri în paragină. Pentru microbişti, numele lui Dumitru Dumitriu şi al lui Ilarian Puşcoci nu sunt necunoscute. Aceştia deţin clădirea din 1994 şi pentru că nu au fost lăsaţi să-şi facă vile noi pe terenul generos din buricul târgului, aceştia şi-au propus să o lase să se autodistrugă.

Însă am luat-o prea devreme cu situaţia actuală clădirii! În vremurile bune, gazdele de aici au fost colonelul (de cavalerie!) Radu Miclescu şi soţia sa, Elsa Florescu. Construită de tatăl colonelului Miclescu, casa a devenit bun al poporului după naţionalizare.

Există o întreagă istorie despre cum a fost determinat colonelul să-şi dea casa statului, devenind ca mulţi alţi "burghezo-moşieri" chiriaş în propria locuinţă. În 1948, dictatura proletariatului nu i-a mai plătit pensia colonelului Miclescu, invalid din Primul Război Mondial, iar el a refuzat să mai achite impozitul deodată crescut pentru duşmanul de clasă. Prin urmare, casa a fost confiscată. În plus, ca timp de gândire, bătrânul a primit vreo 3 luni de puşcărie, iar la întoarcere şi-a găsit soţia mutată în camerele servitorilor. Trecînd în proprietatea ICRAL, acesta a închiriat-o Uniunii Artiştilor Plastici. Imobilul a fost împărţit în 7 apartamente, cea mai mare parte revenind familiei pictorului maghiar Ştefan Szonyi. Poate aceasta a fost şansa unei părţi importante din casă. Mai mult chiar de această casă s-a legat şi numele filmului care ecraniza una dintre cele mai citite cărţi din România: Enigma Otiliei. Însăşi fiica pictorului, Julieta Szonyi, a jucat rolul Otiliei în cunoscutul film. O parte din imobil a fost puternic afectat de cutremurul din 1977. Nu s-a intervenit niciodată pentru a fi efectuate reparaţiile necesare.
Ghinionul familiei Miclescu face ca în februarie 1990, bătrânul colonel să moară în micile odăi în care locuise 40 de ani. Marea luptă să dă pentru cei 3000 metri pătraţi, iar degradarea este în avantajul celor care în 1994 au cumpărat drepturile de proprietate. De altfel cazul de aici nu este singular. În anii în care legislaţia cu privire la patrimoniul cultural a lipsit cu desăvârşire, astfel de afaceri dăunătoare patrimoniului naţional au fost în floare. Azi legislaţia obstrucţionează astfel de practici, dar nu poate să le stopeze pe deplin, iar cele care sunt deja în mâinile unor proprietari care au interese legate doar de terenul aflat în zone ultra-centrale sunt cvasi-pierdute.

În cazul de faţă, Ministerul Culturii a încercat încă din 2001 să ia legatura cu proprietarii pentru a rezolva problema, dar aceştia nu au răspuns chemării. În 2006, Ministerul a cerut să se înceapă urmarirea penală împotriva celor doi. Motivul era faptul că îşi lasă casa sa se autodistruga, iar distrugerea unui monument constituie infracţiune potrivit legii.

Totuşi cum legea de la noi nu are suficient de ascuţiţi dinţii când e vorba de interesul unor grupuri de oameni puternici, Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 1 a soluţionat dosarul cu neînceperea urmăririi penale pe motiv că „atitudinea de pasivitate cu privire la degradarea unui bun nu este sancţiune, ci doar împiedicarea măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau înlăturarea măsurilor luate în acest sens".

Deşi legea spune ceva, interpretarea acesteia este "un pic" diferită. De aici şi până la jena directorilor Direcţiilor de Cultură şi Patrimoniu Naţional nu e decât un pas. În plus aproape că vedem îndreptăţită atitudinea acestora din moment ce legislaţia nu este suficient de dură pentru a le întări poziţia în faţa unor proprietari ce au în spate un drept constituţional. Cu alte cuvinte, toţi proprietarii care îşi lasă monumentele să se autodistruga nu fac nimic ilegal. Ilegalitatea se considera doar atunci când pui mâna pe baros sau intri cu buldozerul şi pui casa la pământ.
Acţiunile Ministerului Culturii au continuat şi după acest eveniment. Astfel a cerut in numeroase rânduri fostului primar al Capitalei, Adriean Videanu, să declanseze procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica în acest caz, astfel încât proprietarii să fie despăgubiţi, iar imobilul să treacă în proprietatea statului. Demersurile au rămas fără niciun rezultat. Procedura a fost reluată când a venit la Primaria Capitalei Sorin Oprescu.

Acesta a dat în luna martie a acestui an Direcţiei de Cultură din cadrul Primariei sarcina de a face cercetarea prealabilă pentru întocmirea dosarului de expropriere. De atunci însă nu s-a mai întâmplat nimic. Autorităţile din domeniul patrimoniului aruncă vina tot pe legislaţie spunând că aprobările, analizele şi termenele pentru întocmirea oricărui act sunt consecutive şi nu se pot realiza concomitent. Acest fapt crează o birocraţie complicată şi greoaie, care adesea ajută mai mult pe agresor decât victima. În plus sancţiunile prevăzute sunt o glumă pe lângă valoarea proprietăţii în sine.

Suma pe care o are în vedere Primăria Capitalei este de 2 milioane de lei pentru exproprierea unui casei de pe Şoseaua Kiseleff 35-37, aşa cum este trecută fosta reşedinţă Miclescu în Lista Monumentelor Istorice. Între timp, în vasta sală de bal din centrul clădirii se fugăresc şobolanii, iar prin acoperisul parţial prăbuşit a nins toată iarna. Abia acum înţeleg pe deplin cum arată o atmosferă balzaciană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu