luni, 19 decembrie 2011

Când vorbesc de daci, mă apucă spaima ...

În urmă cu ceva vreme am avut o mică revelaţie în legătură cu fanatismul ce învăluie istoria naţională şi mai ales cea a unei populaţii a cărei legături cu ziua de azi este destul de mică: dacii. Există, da, similitudini în privinţa unor lucruri pe care romantic le interpretăm ca moşteniri ale generaţiilor glorioase, dar poate ar trebui văzute şi ca pe urme ale unei înapoieri culturale. Faptul că şi azi case la ţară se fac după modelul practicat în antichitate, nu ar trebui recunoscute cu emfază şi glorie. Dacă satul românesc din secolul XXI arată exact ca cel din secolul X sau XII, înseamnă că avem reale probleme, vizibile chiar: înapoiere şi sărăcie.

Dacă suntem la unele capitole egali cu omul care nu ştia cum arată globul pământesc, acest lucru ar trebui să ne sperie şi nu să considerăm că acestea sunt mărturii ale vreunei forme de continuitate culturală. Una este să porţi costum popular la sărbători specifice şi alta să îmbraci iţari azi pentru că nu ai altceva ce să porţi. Sunt multe aspecte de povestit legat de "mostenirile culturale ale dacilor pastrate cu sfintenie de la ei pana azi", dar spaima nu mă apuca cand vorbesc de aceste urme, ci de cele inventate. Acestea, cu mult mai bine prezervate în mentalitatea cotidiană, devin de-a dreptul periculoase.

Părerea unor oameni din secolul XXI care susţin despre o populaţie, care a trăit în urmă cu 2000 de ani, că sunt unicii stămoşi ai unui popor sau chiar a mai multora îţi dă fiori.... După  ce am încercat să pun cap la cap informaţiile cu privire la daci, precum şi toate informaţiile cunoscute despre ei, dând glas unor oameni care şi-au dedicat părţi importante din viaţă studiului acestei populaţii, pun o întrebare simplă mentalului colectiv al publicului român. Obţin o anomalie (vezi foto!), precum şi afirmaţii care depăşesc limitele bunului simţ.

Ne e oare frică să ne asumăm că NU suntem "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", că avem mai multe în comun cu grecii, turcii, slavii de diverse provenienţe şi chiar huliţii maghiari decât cu geto-dacii. Gândiţi-vă cu îşi asumă germanii două războaie mondiale, când anual o planetă întreagă serbează victoria împotriva lor!

Azi în România dacă spui că e nu dacii şi romanii sunt strămoşii noştri eşti blamat. Dacă încerci să arăţi că formarea unei naţiuni este un construct artificial, cu care putem să trăim, dar trebuie să fim conştienţi de evoluţia sa şi de faptul că serveşte drept instrument într-o altă construcţie la fel de artificială şi asumată care este statul. Tot ceea ce spun nu este o revoltă împotriva statului, scopul este o conştientizare clară cu privire la un algoritm pe care îl înghiţim fără să îl înţelegem. Dacă ajungi să reduci naţionalismul la o emoţie, devii doar un subiect al manipulării.

Istoria Dacilor este foarte frumoasă - este o poveste, bună de reprezentat cinematografic sau ca inspiraţie pentru literatură, dar datele reale despre ei ar trebui privite cu responsabilitate şi cu spirit critic. Iar discursul istoric ar trebui sa urmeze aceste realităţi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu