marți, 15 noiembrie 2011

Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina

Întâi de toate, o certitudine: mănăstirile din Nordul Moldovei, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt o bucurie pentru ochi. Nu există în lume un grup de mănăstiri ortodoxe pictate, cu o aşa calitate a frescelor exterioare. Adevărate opere de artă, locaşurile îşi merită faima şi vizitatorii. Nici ele nu sunt însă scutite de probleme - aşa cum arată un document detaliat întocmit de Muzeul Bucovinei, pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

Ghidurile turistice ridică în slăvi mănăstirile Bucovinei; şi pe bună dreptate. Există însă şi părţi mai puţin cunoscute turiştilor şi vizibile doar unor ochi avizaţi. Un raport întocmit de Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei, în luna mai a acestui an, semnalează o serie de probleme întâlnite chiar la cele mai cunoscute dintre mănăstiri: Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Suceviţa şi Voroneţ.

Dincolo de imaginea aproape idilică pe care turistul o cunoaşte, specialiştii atrag atenţia asupra unui pericol real de distrugere a picturilor care le-au făcut celebre. Aceasta, deşi ne-am aştepta ca măcar monumentele de patrimoniu din lista UNESCO să fie în stare impecabilă şi să reprezinte surse de inspiraţie pentru cei care pot decide în privinţa celorlalte edificii, mai puţin norocoase în privinţa expunerii decât suratele lor din Bucovina.

Infiltraţii, trepidaţii, agenţi biologici, potenţiale incendii...

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Arbore, construită de hatmanul Luca Arbore pe la 1503, este una dintre fruntaşele la capitolul probleme. Starea deplorabilă a acoperişului, care permite infiltraţia apei, primejduieşte conservarea picturilor murale, atât a celor interioare, cât şi a celor exterioare. Dat fiind că Arbore este o biserică de mir şi nu o mănăstire, îngrijirea locaşului lasă de dorit. Vegetaţia arboricolă abundentă din jurul bisericii crează un micro-climat umed şi lipsit de ventilaţie, care favorizează dezvoltarea unor agenţi biologici (licheni, muşchi, mucegai); iar aceştia distrug nu doar soclul şi trotuarul din jur, dar şi pictura exterioară. Mai mult: pe drumul care trece prin faţa bisericii circulă maşini de mare tonaj, iar trepidaţiile zguduie din temelii clădirea. Se adaugă aici şi instalaţia electrică, foarte veche, ce reprezintă un real pericol de incendiu.

Click aici pentru a vedea Raportul privind starea de conservare a monumentelor din judetul Suceava înscrise în lista patrimoniului mondial

Lucrurile stau ceva mai bine la Mănăstirea Humor, ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag şi pictată în 1535 de echipa meşterului Toma. Totuşi, specialiştii au remarcat şi aici o problemă prezentă cam peste tot, şi anume condesul din interior, care favorizează atacul biologic. La Humor s-a constatat, de asemenea, o degradare puternică a picturii din pridvorul bisericii, pricinuită atât de factori naturali, cât şi umani: e vorba de zgârieturile şi măzgălelile care nu ne fac deloc cinste, dar care nu dispar din obicei. Turnul Clopotniţă, construit în timpul lui Vasile Lupu, are ceva mai mult de suferit: bucăţi de tencuială şi zidărie care se desprind, numeroase fisuri şi urme de umezeală. Ruinele din incinta mănăstirii se află şi ele într-o stare avansată de degradare: pierderea mortarurilor de rostuire, friabilizare şi dislocarea pietrelor din componenţa zidurilor.

Autocarele cu turişti - bune şi nu prea

Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532, stă, poate, cel mai bine dintre toate monumentele cuprinse în raport. Singura problemă majoră este legată de circulaţia autovehicole grele (autocare) în parcarea care deserveşte edificiul. Vibraţiile produse de acestea se resimt în structura monumentului.

Un caz mai puţin fericit este reprezentat de Biserica Pătrăuţi - prima ctitorie certă a domnitorului Ştefan cel Mare, din 1487 -, al cărei renume se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Una dintre principalele probleme ale bisericii este legată de acoperişul edificiului, care nu mai asigură izolarea monumentului. Plin de găuri făcute de păsări, de licheni, muşchi, alge şi fungi, acoperişul permite infiltrarea apei, deteriorând atât pictura interioară, cât şi structura arcelor. Nici la fundaţii lucrurile nu stau mai bine, pierderea mortarurilor de rostuire şi friabilizarea pietrelor din temelii lăsând drum liber infiltraţiilor. Instalaţia electrică veche pune în pericol de incendiu clădirea, iar iconostasul necesită grabnic intervenţii de conservare-restaurare.

Cam în aceeaşi stare se află şi Mănăstirea Probota, ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530, pe locul unei mai vechi construcții ruinate. Chiar dacă acoperişul nu arată atât de deteriorat precum cel de la Pătrăuţi, urme ale atacului biologic sunt deja vizibile. Starea trotuarului şi a soclului este însă deplorabilă şi deja se poate constata faptul că s-au produs infiltraţii în fundaţii. În privinţa picturii interioare, se remarcă faptul că aceasta este afectată de atacul biologic favorizat de condens. Sunt zone în care bucăţi din suportul picturii sau doar culoarea sunt puternic afectate, riscand ca, în timp, să se piardă pentru totdeauna fragmente de frescă. Turnul de la intrare prezintă numeroase fisuri, precum şi desprinderi de tencuială şi zidărie.

Click aici mai multe fotografii



Umezeală, pânze de paianjen şi fum
Poate unul dintre cele mai afectate monumente este Biserica „Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, începută în anul 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517), şi terminată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527) în anul 1522. Destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, biserica are mari probleme cu acoperişul, deşi, spre deosebire de celelalte locaşuri amintite până acum, învelitoarea este aici de ţiglă şi nu de şindrilă. Faptul că lipsesc multe ţigle a determinat puternice infiltraţii care au dus la degradarea zidăriei şi a tencuielii şi, implicit, la degradarea picturii murale. De asemenea, umiditatea, de diferite tipuri, a favorizat apariţia agenţilor biologici pe trotuarul din preajma bisericii şi pe soclul acesteia, ducând la dislocarea pietrelor componente.

Deşi mare parte a picturii interioare a fost restaurată, umezeala, pânzele de paianjen, infiltraţiile şi fumul au făcut să se revină la starea de dinainte de restaurare. Mortarul de intervenţie a început să se desprindă în numeroase locuri, iar stratul de culoare, să-şi piardă aderenţa. Iconostasul şi mobilierul bisericesc se află într-o stare precară de conservare, multe dintre acestea aflându-se sub atacul cariilor.
Nici Turnul Clopotniţă nu stă mai bine. Acesta prezintă fisuri, desprinderi de tencuială, dislocări ale pietrelor ce formează arcul, care pun în pericol siguranţa publicului vizitator. Nici zona de protecţie a monumentului nu este respectată cu stricteţe, aşa că traficul auto de mare tonaj din apropierea edificiului produce vibraţii ce afectează structura de rezistenţă a locaşului.

Mai citeşte:
Paradisul de la Aluniş, osândit de ingoranţă şi nepăsare FOTO
Casa în care s-a născut Vasile Alecsandri, osândită la prăbuşire. "S-ar mai putea salva ceva, dar nu există voinţă"
Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie FOTO

La Suceviţa şi Voroneţ, păsările pun în primejdie pictura
Nici Mănăstirea Suceviţa, marea ctitorie a familiei Movileştilor, nu este lipsită de probleme. Într-adevăr, nu atât de grave ca în alte locuri, dar nici de neglijat. Acoperişul, deşi rezistă încă, a început să îşi arate carenţele, dat fiind materialul perisabil din care e realizat. Pete de mucegai, carii, alţi agenţi biologici sunt deja prezenţi în diverse locuri ale mănăstirii. Există zone unde pictura este deja afectată, exfolieri din cauza umezelii, iar soclul şi trotuarul prezintă dislocări de pietre. De asemenea, la ferestrele din pridvor şi din pronaos se observă fragmente de geam lipsă, fapt ce favorizează pătrunderea păsărilor înăuntrul locaşului. Principala problemă a bisericii este însă cea a păsărilor care fac cuiburi în jurul acoperişului, iar dejecţiile lor murdăresc pictura exterioară.

Mănăstirea simbol a bisericilor pictate din nordul Moldovei este, fără nicio îndoială, cea de la Voroneţ. Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe este ctitoria marelului domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, şi a fost ridicată în 1488. Locaşul se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două caracteristici ale picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, şi scena Judecăţii de Apoi, desfăşurată pe întreg peretele vestic, neîntreruptă de nicio deschidere a vreunei uşi sau ferestre.
Dincolo de aceste lucruri frumoase pe care le putem admira, biserica ascunde şi câteva „secrete" - şi nu unele demne de ochiul vizitatorului: lemnul acoperişului este susceptibil la acţiunea factorilor de degradare, deteriorări ale chiturilor intervenţiilor anterioare de restaurare, pierderea aderenţei mortarurilor de la soclu şi din troturar. În interiorul Voroneţului se poate semnala un atac activ al cariilor.
O chestiune serioasă, în ceea ce priveşte pictura care a făcut celebră mănăstirea, este cea a păsărilor care îşi fac cuiburi la baza acoperişului. De altfel, cu excepţia bisericii de la mănăstirea Moldoviţa, cam toate locaşurile de cult din lista patrimoniului UNESCO menţionate în acest raport întâmpină problema dejecţiilor care nu doar mânjesc pictura, dar o şi deteriorează din cauza agenţilor chimici pe care le conţin. Un ultim aspect cu privire la mănăstirea Voroneţ este legat de zidul de incintă, care se află într-o stare avansată de degradare.

Cei abilitaţi nu comentează
Raportul menţionează deopotrivă, acolo unde a fost cazul, şi lucrările de restaurare şi conservare, după cum oferă şi propuneri de soluţionare a problemelor identificate. Documentul este adresat Consiliului Judeţean Suceava, dar au fost înştiinţate şi toate celelalte instituţii responsabile de cultură, patrimoniu şi culte: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutul Naţional al Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Am considerat că directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, domnul Aurel Buzincu, e cea mai avizată persoană să comenteze acest raport, mai cu seamă că documentul a fost înaintat şi instituţiei pe care o conduce. Dumnealui s-a arătat însă peste măsură de revoltat că Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei şi-a permis să întocmească acest document şi a refuzat să răspundă întrebărilor noastre. Amintim domnului director că acest departament a luat fiinţă în 2007, cu aprobarea Consiliului Judeţean, a Ministerului Culturii şi a Guvernului României, tocmai pentru a realiza acest tip de rapoarte.

La data apariţiei acestui departament din cadrul Muzeului Bucovina, domnul Emil Ursu, directorul instituţiei, declara pentru publicaţiile locale: „Sarcina monitorizării monumentelor intră în atribuţiile administraţiei publice locale. În 2009 trebuie făcute raportările către UE şi UNESCO, iar una dintre obligaţiile României asumate faţă de Uniunea Europeană este protecţia monumentelor înscrise în lista patrimoniului mondial".
Şi aşa s-a şi întâmplat: în 2009 a fost înaintat primul astfel de raport, care indica ceva mai multe probleme. Totuşi, domnul director Buzincu, numit în funcţie în anul 2010 (când au luat fiinţă Direcţiile de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, ca instituţii deconcentrate ale Ministerului Culturii, prin H.G. 90/ 2010), ar fi trebuit să fie la curent cu aceste rapoarte, chiar dacă acest tip de departament există, pentru moment, doar la Muzeul Bucovinei din Suceava.

2 comentarii:

  1. Fiindcă au rezistat până acum, probabil potentații își zic: ”hai să le neglijăm, poate se duc dracu' nește lei ieoropeni pentru restaurare, pac-pac licitații, pac-pac, lovim criza de nu se vede că nu ne vede” ;)

    RăspundețiȘtergere