vineri, 16 septembrie 2011

Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO

Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din ultimul deceniu, cu privire la creştinismul timpuriu de pe teritoriul ţării noastre, are în prim plan cetatea romană de la Halmyris din Dobrogea, aflată la 2 km de localitatea Murighiol.În 2001, cercetătorii descopereau cele mai vechi moaşte creştine din spaţiul românesc, aparţinând unor martiri ucişi în timpul împăratului roman Diocleţian, în anul 290.

Click aici pentru mai multe fotografii


Dobrogea este una dintre cele mai cosmopolite regiuni ale statului român, cu o istorie aparte, paralelă cu cea a celorlalte provincii româneşti, însă moştenirea lăsată nouă ţine de asumarea şi păstrarea religiei creştine. În Scythia Minor (Dobrogea) şi Moesia Inferior (Bulgaria) au rezidat centrele episcopale de convertire şi coordonare a misionarilor care au creştinat pe protoromâni.

Prin descoperirile din ultima perioadă făcute la Halmyris, mai exact cripta de sub altarul Bazilicii Episcopale, se atestă faptul că şi aici era un centru episcopal.

Săpăturile arheologice începute în 1981 au relevat continuitatea vieţii în această zonă încă din prima jumătate a epocii fierului, corespunzând perioadei getice (sec. IV-I î. Hr.), când localitatea a primit numele grecesc Halmyris. În perioada romană timpurie (sec. I-III d. Hr.) a fost construită prima fortificaţie din piatră, staţie a flotei dunărene „Classis Flavia Moesica”, iar în epoca romană târzie (sec. III-VII), castrul militar se transformă într-un important oraş înconjurat de ziduri de apărare, în interiorul cărora s-au construit clădiri administrative, civile şi o bazilică. Dovezi găsite sub altarul Bazilicii Halmyris atestă urbea ca Episcopie a Scythiei Minor la sfârşitul secolului al V-lea. Lângă cetate se găseşte aşezarea civilă de epocă romană, atestată prin mai multe inscripţii (unice în Imperiul Roman) care menţionează „Vicus Classicorum” (Satul marinarilor), aparţinători ai flotei dunărene mai sus menţionate. Ulterior, atacurile avaro-slave din secolul al VII-lea au condus la abandonarea oraşului.

Revenind la importanţa spirituală a locului, cel mai important element descoperit odată cu moaştele este inscripţia din interiorul criptei. Aceasta identifică osemintele ca aparţinând preotului Epictet şi monahului Astion, a căror viaţă şi pătimire este prezentată în Acta Sanctorum: „martiri ai Halmyrisului din Scythia”.
La zece ani de la excepţionala descoperire, măsurile de conservare şi valorificare turistică fie lasă de dorit, fie lipsesc cu desăvârşire. Abia în anul 2006 au fost întreprinse primele acţiuni de conservare a importantelor decoraţiuni pictate în interiorul criptei: ridicarea unei construcţii de lemn deasupra bazilicii. Însă este greu de explicat cum într-un interval de zece ani nu s-a întreprins nimic pentru înlocuirea stratului „protector” de stuf de deasupra criptei cu un sistem capabil să reţină praful şi zăpada.

Cât priveşte construcţia unui microclimat, care nu doar să protejeze, dar să şi facă accesibilă vizitarea locului în bune condiţii de către turişti, este greu de crezut că se va petrece curând; aceasta, pentru că notele predominante vizavi de monument sunt zgârcenia autorităţilor şi indisponibilitatea specialiştilor capabili să realizeze un proiect în acest sens. Dacă am spune că fondurile sunt dirijate spre alte obiective de o mai puţină importanţă ni s-ar putea obiecta că monumentul mai poate fi găsit pe hartă şi că urme ale decoraţiunilor şi ale inscripţiei pictate încă mai pot fi văzute în interiorul criptei paleocreştine de la Halmyris. Înţelept ar fi însă să ne mândrim cu acţiunile noastre, şi nu cu lucrurile datorate şansei.

Material apărut în Historia, nr. 117, Septembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu