vineri, 21 ianuarie 2011

Noul Batman, teatru de păpuşi la Bucureşti?

Răsfoind azi presa dâmboviţeană am observat o ştire care la o prima vedere ar putea umfla în pene pe toţi Miticii din Bucureşti şi de ce nu pe tot românul:

"Cea mai nouă peliculă din seria "Batman" - "The Dark Knight Rises" -, ce va fi regizată de Christopher Nolan, ar putea fi filmată în Bucureşti, în primăvara acestui an, au declarat reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. 

"A fost o întâlnire la Primăria Capitalei, pe teme tehnice, la care eu am ajuns aproape de sfârşit. Ştiu doar că regizorul  Christopher Nolan a lăsat o listă cu locuri din Capitală unde doreşte să filmeze pentru un viitor proiect,  care va fi analizată de conducerea municipalităţii", a declarat, joi, pentru Mediafax, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Întrebat care ar fi locurile în care regizorul Christopher Nolan ar vrea să filmeze, Oprescu a dat ca exemplu Centrul Istoric şi strada Edgar Quinet.

Potrivit unor surse, filmările s-ar putea desfăşura şi la Palatul Parlamentului, câţiva membri ai echipei de filmare vizitând deja câteva săli ale clădirii.

În rolurile principale ale filmului sunt distribuiţi Christian Bale (Batman) şi Anne Hathaway (Catwoman).
"

Până aici toate bune şi frumoase. Totuşi mi-l imaginam pe super eroul copilăriei mele atârnat prin pădurea de cabluri ce atârnă prin tot oraşul ca nişte liane nesfârşite, gata oricând să îţi pună viaţa în pericol la primul vânticel mai puternic sau la primul îngheţ.

Poate regizorul se gândeşte să facă mai degrabă un teatru de păpuşi... Oricum pe la noi se poartă marionetele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu