luni, 29 noiembrie 2010

Filmul „Moromeţii”: Mină de aur, nefolosită de comunişti

Pelicula „Moromeţii”(1987), în regia lui Stere Gulea şi avându-l în rolul principal pe Victor Rebengiuc, ar fi putut deveni un vârf de lance al propagandei comuniste, date fiind o serie de elemente care distrug familia ţărănească tradiţională, prezente în romanul lui Marin Preda. În schimb, „proiectul” a eşuat lamentabil pentru sistemul de atunci într-o capodoperă artistică a cinematografiei româneşti.


Urmărind reacţiile criticilor după apariţia peliculei lui Stere Gulea, se va vedea că mulţi dintre ei sunt puţin încurcaţi în a se exprima despre noua producţie. La momentul acela, filme despre ţărani existau. Unul dintre prototipurile impuse de literatură era Ion, al lui Liviu Rebreanu, ecranizat în 1979.

Filmul Moromeţii era însă sec din punct de vedere propagandistic. Faptul că nu sunt folosite de propagandă numeroase realităţi descrise în roman – că modificările sociale din anii interbelici au afectat ţărănimea, că efectele crizei economice din 1929-1933 au fost resimţite din plin de ţăranul care trăia în anii de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, că evenimentele şi transformările politice radicalizau până şi viaţa sătească, ajungând să escaladeze în violenţe – denotă o cu totul altă viziune artistică decât cea recomandată de partid şi de liderul acestuia.



Filmul este conceput pentru un public care nu a trecut prin comunism şi care este familiar sau măcar informat corect despre evenimentele desfăşurate înainte de 23 august 1944. Din acest motiv, Moromeţii a fost greu de „criticat” la momentul apariţiei. Cele două planuri recurente de interpretare critică folosite la acel moment au fost cel spiritual, contemplativ, artistic, şi cel epico-elogiativ la adresa lui Marin Preda. Criticul Tudor Caranfil îi oferea o notă aparte lui Ilie Moromete, în interpretarea lui Victor Rebengiuc, „zguduitor în tăcerile sale, deşi excesiv de cerebral”.

Firul epic al poveştii lui Marin Preda este respectat de pelicula lui Stere Gulea. Pe fondul unor mutaţii sociale, care se vor dovedi ireversibile, filmul urmăreşte destrămarea unei familii ţărăneşti tradiţionale. Încercarea autoritară şi disperată a capului familiei, Ilie Moromete, de a ţine pe loc această realitate, eşuează. Cu transformarea lui Moromete, începută la finalul filmului, dispare un prototip social care a reprezentat secole de-a rândul societatea românească şi, de asemenea, se pierde şi o identitate.

De ce satul Talpa, şi nu Siliştea Glumeşti


Deşi multe dintre lucruri ar fi putut să servească bine partidul, ca atacuri indirecte la regimul burghezo-moşieresc, pelicula s-a dorit a fi un film de artă. Din acest motiv s-a apelat la tehnica alb-negru, care impregnează cu atenţie jocul de lumini şi umbre în minţile spectatorilor. Totuşi, filmările nu au fost lipsite de peripeţii. Stere Gulea a fost întrebat la puţin timp după lansarea filmului de ce a ales satul Talpa din Teleorman, şi nu Siliştea Gumeşti (localitatea de baştină a lui Ilie Moromete).

Răspunsul regizorului reflectă tocmai acea schimbare, marcată de film: „Pentru simplul fapt că actuala configuraţie a satului de baştină al scriitorului (pentru romanul Moromeţii, Marin Preda îl are ca model pe tatăl său, Tudor Călăraşu – n.r.) nu mai are nimic de-a face cu satul descris de el. Chiar Marin Preda spune în Imposibila întoarcere: «…ăsta nu e satul meu». După ce am văzut mai multe sate, am ales – pentru filmare – satul Talpa, tot din Teleorman”.


Problema cea mai mare a fost reprezentată de alegerea actorului care să-l interpreteze pe Ilie Moromete. Iniţial, Stere Gulea a vrut să-l distribuie pe Gheorghe Dinică în rolul lui Moromete, iar Victor Rebengiuc trebuia să fie Dumitru al lui Nae. Însă Dinică a refuzat şi Gulea a tot căutat o soluţie salvatoare. „Poate Gheorghe Dinică l-ar fi abordat altfel pe Ilie Moromete, cu o ironie mai acidă. Însă dramatismul pe care îl are personajul în filmul meu este dramatismul pe care i l-a dat Rebengiuc”, a povestit regizorul. Pe cât de firească pare această alegere pentru spectatori, pe atât de bizară a fost ea pentru citadinul Victor Rebengiuc, care era pus în situaţia să întruchipeze arhetipul ţăranului român, în condiţiile în care prima sa legătură cu ţăranii era reprezentată de bunicul actorului: „Bunicul nu era ţăran, dar era prima generaţie venită la oraş, un fel de Paraschiv”. Cum a reuşit atunci Victor Rebengiuc să fie Ilie Moromete? A uitat că personajul pe care trebuie să-l interpreteze este ţăran: „Am fost sărac de dimineaţa până seara... Nu ştiu cum e ăla un ţăran, aşa că am uitat că era vorba de un ţăran. Am jucat numai un om care are probleme.


Necazurile lui Moromete cu familia, cu recolta, cu fonciirea, cu Nilă, cu Paraschiv, cu Catrina, cu Bălosu, cu salcâmul sunt problemele unui om şi ele trebuiau rezolvate. Am uitat cu desăvârşire că Ilie Moromete este prototipul ţăranului român. L-am jucat cum am ştiut mai bine pe Moromete, un om cu o familie grea şi cu probleme”. Sărăcia locuitorilor şi problemele lui Ilie Moromete au devenit, astfel, factorii catalizatori care l-au marcat pe actor şi şi-au pus amprenta asupra imaginii lui Ilie din film. Şi, deşi la începutul filmărilor Rebengiuc a fugit la Bucureşti, ulterior, rolul i-a devenit foarte drag. Se pare că Leopoldina Bălănuţă a avut o contribuţie la întoarcerea actorului la „locul faptei”; ea a fost cea care l-a convins să-şi ducă rolul până la capăt.

Articol publicat în Historia nr. 107

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu