miercuri, 3 martie 2010

Despre filmul Arena insangerata si aparitia sex simbolului

Ideea că filmele mute nu au avut impactul, notorietatea şi chiar isteria unui film din zilele noastre, precum “Avatar” sau “Titanic” este falsă. Filmul “Blood and Sand” (Arena însângerată, 1922) produs de Paramount Pictures, în regia lui Fred Niblo şi avându-l în rolul principal pe celebrul Rudolf Valentino a produs un val de emulaţie emoţională comparativ cu cele menţionate mai sus sau cu cele produse odinioară de pelicule ca “Pe aripile vântului” şi “Casablanca”.

Subiectul filmului este unul uşor de asimilat de publicul larg. Un tânăr sărac, Juan Gallardo (Rudolph Valentino), ajunge să fie cel mai mare matador din Spania. Acesta se căsătoreşte din dragoste cu o prietenă din copilărie, dar tentaţiile vieţii de vedetă îl aruncă în braţele unei femei fatale, Dona Sol, cu care are o aventură ce îi distruge mariajul. Sentimentul vinovăţiei şi cel al trădării îi va aduce în cele din urmă moartea în timpul unei lupte cu tauri, nu înainte de a-şi mărturisi iubirea eternă pentru şoţia sa. Melodrama  păstrează imaginea romanticului idol al femeilor din anii ’20, al cărui exponent era însuşi actorul.

Fără a fi un reper în istoria artei cinematografice, filmul “Arena însângerată” este un exemplu clasic de reţetă hollywoodiană de succes. Aceasta constă într-o poveste melodramatică, care are în rolul principal un star de cinema – unul dintre sex simbolurile vremii, cu un buget enorm şi „îmbogăţită” de un marketing şi o publicitate agresivă. Vânzarea unui asemenea produs devine cu atât mai palpitantă cu cât parte din notorietatea actorului provine din scandaluri conjugale îndelung tratate de media.

Lui Rudolph Valentino i se potriveşte ca o mănuşă personajul, mai ales la sfârşitul filmărilor este implicat într-un proces de bigamie, fapt ce nu a făcut decât să crească încasările.

Sistemul de staruri de cinema, cărora adesea li se coroborează atribute precum sex simbol, latin lover, pop icon, a apărut la începutul secolului XX. El constă în crearea unei imagini despre un număr de actori, promovarea mediatică intensă şi exploatarea  figurilor acestora la nivel publicitar. Prin 1909, casele de film au început să îşi promoveze peliculele folosindu-se mai mult sau mai puţin de imaginea personajelor, pentru o loializare a publicului faţă de actorii fiecăreia dintre ele.

Lucrurile nu au funcţionat doar într-un singur sens. Apariţia faimei actorilor a dus prin anii ’20 la o ruptură în relaţia de loialitate dintre actori şi casele de film. Notorietatea starurilor devine un capital pentru care producătorii licitează preţuri exorbitante. Trecerea de la filmele mute la cele sonore nu a însemnat o schimbare de mentalitate în privinţa “faimei”, ci mai degrabă una a generaţiilor de actori.

Conceptul de sex simbol apărut chiar în perioada de glorie a lui Valentino desemnează o persoană faimoasă, bărbat sau femeie, care este considerat atractivă din punct de vedere sexual de către majoritatea audienţei. De altfel moartea sa prematură a declaşat un val de isterie şi chiar de acţiuni extreme – câteva persoane s-a sinucis când au aflat de moartea idolului lor. Ceea ce îi este specific lui Rudolph Valentino este conceptul de latin lover, obţinut în parte din originea sa italiană, dar şi din scandalurile cu iz sexual în care a fost implicat.

Articolul a apărut în Revista Historia, din luna Februarie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu