miercuri, 27 ianuarie 2010

Dimineata trădătorilor ... o poveste din alte timpuri

Mă gândeam uneori dacă se poate trăda de dimineaţă ... când soarele înroşeşte răsăritul şi căutăm un nou început.

Trădarea cred că este doar un sentiment posibil la ceasurile amiezii, când viermele egoului roade cu nesaţ bunătatea fiinţei. A fi trădat ... un sentiment pe care nu-l pot digera. Mai rău decât gelozia, mai dur ca neputinţa şi mai lasciv decât sărutul matur, ţi se lipeşte de suflet şi îşi caută alinare în răzbunare.

Dulcea şi idioata trăire vindicativă! După ce o ai nu te simţi absolvit de nebunia ce ţi-a stăpânit mintea. Încă lipsa vendetei te aruncă în zbucimul fantasmelor frustrărilor.

IERTARE ... ce virtute, câtă eliberare şi putere născută din stăpânirea de sine. Dar ce greu e să ajungi acolo!

Şi tu, uitare ... şoarece ce-mi rozi mintea în fiecare secundă a existenţei, te iubesc uneori!!! Însă nu pot să uit trădarea. Eu un venin care mi-a fost băgat pe gât şi îndesat adânc, în timp ce eu mă înecam sub impulsul momentului şi securea deciziei deja luată.

Împărţitul trădării ... îngroparea unei vini în spatele lui "nu ştiu".

Ţi cu cât scriu mai mult, cu cât vânez mai mult obsesia şi nuanţele ei în fiece cotlon al minţii mele, cu atât ea mă părăseşte. O eliberez din suflet şi din raţiune, şi toată fierbinţeala degajată o las să se întoarcă la trădător. Iar gândul durerii îi va ţine zâmbetul aprins pe obraji ... şi nu o va simţi ... nu o va cunoaşte.

În zâmbet îşi va roade bucuria, iar durerea îi va fi străină, pentru că laşitatea şi-a făcut locaş în sufletul lui. Trădătorul  e mereu cu ochii pe butonul de EXIT ... spaima îl urmăreşte, groaza că într-o zi va întâlni un trădător mai abil ca el.

Cine trădează? Priviţi în jur şi vouă înşivă în suflet în fiecare dimineaţa atunci cât nu puteţi trăda atât de uşor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu